Stela Ostrovețchi este femeia dedicată sută la sută nu atât carierei, cât companiei Floarea Soarelui, în fruntea căreia a ajuns după o ascensiune și o muncă de 20 de ani. Geneva, Dubai, New York, Moscova, Paris sau București, acestea sunt doar niște destinații în care se regăsește datorită pasiunii și responsabilității enorme față de jobul său. Viața ei adevărată însă rămâne să-și scrie povestea undeva între Bălți și Chișinău, adică între casa ei și casa fiicei și a nepoților săi, pe care pur și simplu îi adoră. Ascultând-o pe Stela, realizezi că o femeie neîmplinită acolo, acasă, nu va înțelege niciodată ce înseamnă să fii fericită și în cariera profesională. Ea a reușit și una, și alta. Cum? Aflăm imediat.

Cum este o femeie lider, ce calități merită acest calificativ?

Consider că femeia lider este cea care aduce claritate, speranță și curaj în toate procesele în care se implică. O femeie de afaceri se diferențiază prin capacitatea de a materializa proiecte pe care alte femei nu le observă, ea știe cum să gestioneze activități cu îndemânare și posedă aptitudini organizatorice excepționale.

Există loc și de slăbiciuni, de cedare? Când o femeie trebuie să cedeze?

Dacă o femeie puternică nu este capabilă sau ezită să-și arate slăbiciunile, ea nu mai este puternică. Fiecare are o parte sensibilă. De asemenea, puterea nu înseamnă a nu ceda niciodată… O femeie trebuie să cedeze atunci când îi șoptește intuiția.

ec8a6452_opt

Director general al SA „Floarea Soarelui” Data şi locul nașterii: 17 august 1967, or. Bălți Studii: Universitatea de Stat din Bălţi, Facultatea de Știinţe reale; Academia de Studii Economice a Moldovei, specialitatea audit

Dvs. ați dedicat întregul parcurs profesional companiei „Floarea Soarelui”. Ce v-a determinat să alegeți această companie și ce v-a convins să rămâneți aici și să avansați cu încredere pe treptele profesionale?

Compania Floarea Soarelui a fost întotdeauna printre liderii industriei regionale, singurul mare producător de ulei vegetal din țară și cel mai mare exportator moldovenesc de producţie finită, realizând marfă de calitate superioară. E o senzație plăcută când conștientizezi că în fiecare casă este acel ulei la producerea căruia ai impact direct. Mi-am dedicat întregul parcurs profesional companiei Floarea Soarelui, 20 de ani în care am fost ferm convinsă de viitorul prosper al acesteia, de perspective, stabilitate și am apreciat enorm echipa unită și profesionistă, care mă susține oricând. Nu mai puțin important este faptul că Floarea Soarelui SA se află în orașul meu natal și iubit – Bălți – capitala de nord a Moldovei. Iar cel mai important este că Floarea Soarelui SA face parte din Grupul de Companii Trans Oil, aceasta fiind cea mai bună garanție a modernizării continue, a creșterii producției, a stabilității financiare și a sporirii potențialului de export al întreprinderii.

Dacă astăzi ați reveni în timp la momentul alegerii între o carieră profesională tumultuoasă și o viață liniștită de casnică, ați proceda la fel? Argumentați răspunsul.

Nu mi-aș schimba nicidecum profesia, nici sufletul pereche, nici persoanele apropiate. Cred că reușesc să combin cariera cu viața de familie și aceasta, în mare parte, datorită membrilor familiei mele. Ei mă înțeleg perfect și fac totul pentru echilibrul meu.

ec8a6347_optÎn secolul tehnologiilor și al rutinei alerte, ce au uitat oamenii să mai facă și ar trebui să-și amintească?

Au uitat să se mai vadă unul pe altul, să se recunoască și să se aprecieze, când, de fapt, cel mai bun tratament pentru pesimism și pierdere în rutină este căldura rudelor și a apropiaților.

Ce faceți când sunteți fericită?

Când sunt fericită, împart fericirea cu toți. Ce poate fi mai frumos decât să schimbi lumea spre bine? Să îi faci pe oameni mai buni, să dăruiești fiecăruia, fără a face diferențe, o parte din căldura ta. Și, pentru aceasta, nu avem nevoie de forțe supranaturale.

Sunteți o persoană credulă sau obișnuiți să analizați oamenii care au tangență cu mediul dvs. profesional și personal? De la ce porniți?

Să fii credul sau vigilent este necesar în funcție de situație. În multe cazuri apelez la intuiţie sau mă ajută experiența, iar uneori pur și simplu accept situația. Sunt și momente în care trebuie să analizezi în detaliu persoana. E simplu, trebuie să fii flexibil.

ec8a6393_optCe vă reţine cel mai mult atenția când mergeți pe stradă? De ce?

Când merg pe stradă, sunt atentă la zâmbetul oamenilor. E minunat când oameni zâmbitori îmi apar în cale. Mă refer la zâmbetul sincer, care este simbol al bunătății şi al fericirii.

Ce lecție ați învățat de la părinții dvs. și o transmiteți copiilor?

Cea mai importantă lecție pe care am însușit-o de la părinții mei și pe care o transmit copiilor mei este că fiecare trebuie să răspundă pentru propriile fapte, să fie corect și să ducă la capăt lucrurile începute.

FLOAREA-SOARELUI ESTE SOARELE ÎN MINIATURĂ, ESTE SIMBOLUL ENERGIEI SOLARE, AL FERICIRII ȘI AL OPTIMISMULUI. ADMIR SOARELE PENTRU PUTEREA ȘI STATORNICIA SA.

Care este pentru dvs. indicatorul succesului? Când putem spune că suntem de succes?

Succesul este un proces ce nu are limite. Când omul are tendința continuă spre noi realizări profesionale şi muncește pentru a ajunge la o altă etapă, putem să zicem că este de succes.

2f3a93101-_opt

În prezent S. A. „Floarea Soarelui”, pe care o conduce cu succes Stela Ostrovețchi, alături de echipa sa, are patru diviziuni principale: elevatorul (siloz), producerea uleiului, complexul de rafinare și secția de ambalare, dar și alte 15 subdiviziuni. În cadrul companiei activează mai mult de 450 de angajați. De fapt, este vorba despre o echipă de profesioniști care sunt încadrați într-un proces continuu de muncă și care contribuie la creșterea capacității de lucru și la implementarea elementelor moderne în procesul de dezvoltare a întreprinderii. Compania procesează circa 250 de mii de tone de materie primă și poate produce anual 50 de mii de tone de ulei rafinat și îmbuteliat. Dintre acestea, mai mult de 80 % din uleiul produs de S. A. „Floarea Soarelui” este exportat în peste 30 de țări ale lumii.

Text: Rodica Ciorănică. Foto: Victoria Wonka