Voinţă, ambiţie, putere şi sete de a salva vieţi, cam aşa ar arăta pe scurt CV-ul spiritual al doamnei doctor Larisa Crivceanscaia. Nici în anul 2017 nu şi-a uitat calităţile ce i-au adus aprecierea şi respectul colectivului, dar mai ales al pacienţilor. Povestea salvării vieţilor continuă, iar doamna Larisa e una dintre eroinele centrale ale acesteia.

În 2017 am avut succese remarcabile în îngrijirea copiilor prematuri mici şi extrem de mici de la 500 g. Noi am ajuns de la cazuri unice de supravieţuire în anul 2000, până la 53 % în anul 2017 în grupul copiilor până la 1000 g. În anul 2008, de când am început înregistrarea copiilor de la 500 g, supravieţuirea lor era aproximativ 20 %. Aceste rezultate, precum şi metodele contemporane de suport respirator non-invazive utilizate în îngrijirea acestor nou-născuţi extrem de fragili, le-am structurat şi redat într-un şir logic de idei în teza de doctor habilitat pe care am finalizat-o recent.

Datorită îmbunătăţirii calităţii serviciilor acordate în secţie, s-a redus rata de deces a copiilor maturi. Inducerea hipotermiei terapeutice a dus la reducerea neurodizabilităţilor pe termen scurt şi lung a copiilor afectaţi în perioada perinatală. A crescut rata de supravieţuire a copiilor născuţi din mame cu patologii severe. În anul 2017 au fost încadraţi în muncă încă doi tineri specialişti pregătiţi în îngrijirea nou-născuţilor cu greutate foarte mică şi extrem de mică la naştere şi în acordarea ajutorului medical în stările de urgenţă, care au fost instruiţi în cadrul programului de rezidenţiat al Departamentului de Pediatrie a USMF „Nicolae Testemiţanu”.

Disciplina şi organizarea personală sunt lucruri foarte importante, plus experienţa de lucru zilnică de ani în şir. Pentru mine este foarte importantă creşterea profesională, participarea la conferinţele internaţionale, schimbul de experienţă cu experţii din întreaga lume, publicarea articolelor în reviste de peste hotare şi organizarea conferinţelor locale în domeniul neonatologiei, cu participare internaţională.

Există câteva momente în succesul obţinut. În primul rând, totul începe de la dragostea şi dorinţa de a face ceva bine pentru aceşti copii, determinarea de a trece peste obstacolele care apar pe parcurs, perseverenţa în munca enormă zilnică şi, nu în ultimul rând, echipa disciplinată, bine pregătită pentru îngrijirea copiilor cu greutate foarte mică şi extrem de mică la naştere.

Fişier

Doctor în ştiinţe medicale, conf. univ., Şefa secţiei Reanimare şi Terapie Intensivă a nou-născuţilor de la maternitatea Institutului Mamei şi Copilului

Data naşterii: 18 iunie 1953

Studii: Institutul de Pediatrie, or. Sankt Petersburg, Federaţia Rusă

 

Text: Iuliana Mămăligă

Foto: Natalia Mitereva