PRIMUL MARATON LA ATENA – A FOST SCOPUL EI PENTRU ANUL 2023, AȘA CUM AU FOST ȘI CEI DOI MUNȚI. ALINA ZBANCĂ A REUȘIT SĂ ATINGĂ TREI CULMI ÎNTR-UN AN, CÂT ALȚII FAC ÎN ZECE. IUNIE – ARARAT 5165 M, SEPTEMBRIE – OLIMP 2918 M, NOIEMBRIE – ATENA MARATON 42 KM 195 M. FEMEIA ASTA ESTE DESPRE CURAJ, DORINȚĂ NEBUNĂ ȘI O REZISTENȚĂ DE MILIOANE. ACUM NU MAI ȘTIU DACĂ EXISTĂ CEVA IMPOSIBIL ÎN VIAȚA ALINEI. CU SIGURANȚĂ, NICI UN MUNTE NU-I POATE STA ÎN CALE. MEREU PREGĂTITĂ SĂ ALERGE SPRE VISELE EI.
Am observat în ultima perioadă, călătoriile tot mai mult se țin de tine. Cum reușesc ele să-ți alimenteze sufletul și mintea?
Curiozitatea a stat mereu la începutul călătoriilor mele. Sunt fericită când călătoresc. E un sentiment de libertate. Luni dimineața alergi în parcul Valea Morilor, iar joi alergi pe străzile din Portofino, Atena sau Salonic. Marți savurezi cafeaua în Chișinău, iar miercuri te pomenești în cort, pe un munte. Ce poate să te inspire mai mai mult decât o lume mare și plină de frumos, care te primește oricând, oriunde și te ajută să-ți lărgești orizonturile, să privești în comparație și să fii recunoscător pentru viață și oportunitățile ei. Descoperind lumea, acasă devine mai legat de suflet, călătoriile au capacitatea de a trezi un dor de revenire și dorință de schimbare. Din fiecare plecare revin diferită, dar mai ales mă simt mai bogată. În amintiri și emoții. Nici un obiect din lume nu poate oferi plăcerea unei locații noi.
Să vorbim un pic despre munții. Ți-ai făcut prieteni noi?
Munții. Prietenii mei fideli pe veșnicie. M-au chemat într-o zi când căutam zbuciumată răspunsuri și semne…când am simțit că m-am rătăcit pe undeva și nu știam drumul. Nici înapoi, nici înainte. Ararat. Primul meu munte, primul meu test mare de rezistență și supraviețuire. Rece, înzăpezit și învelit în gheață, dur și imprevizibil. Un munte care în șapte zile mi-a citit lecții din sute de cărți și mi-a cimentat ceva acolo, adânc ce nu mai poate fi scos niciodată. Ararat m-a chemat prin Cristina, prietena mea și eu știam sigur că nu este o coincidență. Noi două am trăit pe acest munte o experiență ce nu poate fi niciodată povestită jos.
Dacă ar fi să ne reîntoarcem pentru câteva secunde acolo, care ar fi prima emoție despre care îți amintești?
Nu pot reda sentimentul acela din dimineața zilei de opt iunie 2023, ora 9:30 când am ridicat drapelul sus și am început să plâng. Momentul în care am fost mândră de mine cu fiecare celulă a corpului și în gând aveam oamenii prin care eu acolo am ajuns, oamenii care au lăsat cândva ceva în mine, care au crezut, sau care au plecat, care sunt, care cred și așteaptă. A urmat Olimp, muntele din țara tatălui meu. Nici acesta nu a fost o întâmplare. Aici am ajuns cu Stela, prietena mea de suflet. Pe munte nu poți merge cu oricine. E o lege a naturii.
Ca să urcii munții, o poți face cu oricine sau e suficient să fii cu tine însăți?
Pe munte nu pot merge cu oricine. Cristina și Stela sunt doi camarazi testați de munți și cu ele am planuri mari. În călătoriile prin lume, cel mai bun și de încredere partener este Alex, cu el am descoperit jumătate de lume și mai avem o viață pentru altă jumătate.
Ce gânduri, stări, visuri trec prin noi la așa înălțime?
Când ridici un munte, ai timp să-ți revezi tot traseul vieții, toate faptele, toate eșecurile și succesele, secretele, visele, durerile și bucuria. Toate sunt cu tine acolo. Oamenii tot. Dar puțini, puțini oameni merg cu mine pe munte, în gândurile mele. Dar ei ajung cu mine în vârf și eu povestesc muntelui despre acești oameni. Uneori îmi imaginez că-i țin de mână și că suntem acolo împreună. Sus contează altceva. Când pornești știi care e punctul final și mai știi că ești pe cont propriu. Doar de tine depinde dacă ajungi sau nu ajungi, doar tu ești responsabil de ce va urma. Ca în viață.
Au existat momente care te-au oprit din drumul tău?
Tot ce planific în mintea mea, e motiv de acțiune. Dacă simt că vreau să fac ceva, o fac mai devreme sau mai târziu. Poate e puterea intenției, poate e ambiție sau e doar pofta mea de a testa și încerca adevărata viață. Dacă m-am pornit undeva, dar mai ales spre vârf, niciodată nu am renunțat și nu voi renunța. Doar dacă ar exista motive ce țin de viață și moarte.
Recent te-ai întors de la primul maraton la Atena. Ce ai învățat din această experiență?
Am înțeles că este loc de mai mult, atunci când simt că nu mai pot, picioarele știu exact unde să mă ducă. Eu am ajuns la acel finish înainte ca să ajung la Atena. În mine, eu l-am tot alergat de zeci de ori. Nimeni nu are nevoie de victoriile noastre, doar noi. Nimic nu e din întâmplare, eu în coincidențe nu cred. Puterea intenției mele m-a ajutat să ajung acolo, evident, prin acțiune și perseverență la modul practic. Creștem și învățăm în afara zonei de confort, e o legitate. Eu așa am ales să descopăr lumea și să fac dezvoltare personală și spirituală. Nu e cea mai ușoară cale în cunoaștere, dar este a naibii de valoroasă pentru viață, dar și plină de contraste care mă reprezintă. E un păcat să stai și să aștepți ziua de luni, început de an, o dimineață cu soare sau un context potrivit. Viața e azi, aici, în ploaie, în frig, cu neajunsuri, dezamăgiri, cu provocări și riscuri. Viața e procesul, nu punctul final.
Ce contează cel mai mult în asemenea situații: dorința sau rezistența?
Poți dori multe, dacă nu există voință, pregătire, rezistență – nu ai cum să reușești. Maratonul din Atena este istorie. Acolo s-a născut termenul și acolo a avut loc primul în lume. Traseul e cel autentic și astăzi, iar oameni din peste 140 de țări au venit să-și testeze forțele, mai ales cele ale minții. E absolut minunat să scriu acum despre asta, ca fapt împlinit. Eu am concurat cu mine și am avut timp să mă conving că pot și voi ajunge la finish. Poți alerga distanțe mari doar dacă ești bine cu tine, nu fugi de sinele tău și știi să-ți vorbești.
Ce a însemnat acest maraton pentru tine și cum a apărut ideea de face acest traseu?
Acum cinci ani am găsit în alergat ceva ce mi-i aproape de inimă, un proces de reculegere și analiză. Încă din primul an de antrenamente mă întrebam: oare cum ar fi să merg la o competiție? Să alerg zece km cel puțin, oriunde în lumea asta. Grecia nu e o coincidență. Eu am rădăcinile acolo. Tatăl meu e grec și am în Republica Elenă o parte din familie. Eu l-am regăsit la 28 de ani distanță. Totuși, vârful Olimp și Maratonul de la Atena au fost mai ușor de realizat, în doar trei luni. Tot atunci, în iulie 2022 am alergat desculț ca să memorizez acest loc și să revin. Am revenit, pe un stadion plin de oameni și aplauze, cu oamenii dragi alături, la finish-ul unui autentic maraton, în noiembrie 2023. Am simțit binecuvântare și un profund sentiment de mândrie. Cel mai mare Stadion din Marmură din lume, aproape 30 mii de alergători, mii de spectatori, la linia de finish Alex care chiar avea emoții pentru mine, pentru că el credea distanța asta ireal de alergat. Tot acolo Bogdan, nepotul meu și alături prietena mea Steluța, care a alergat ultimii șapte km alături de mine ca să mă încurajeze.
Ce poate fi mai minunat?
Asta și e minunea. Cum să nu fii fericit că ai putut, că ai trezit în cei dragi sentimentul de bucurie, că te-ai autodepășit și acum ții drapelul Moldovei sus suflat de vânt și ești onorată că o reprezinți în lume. Maratoanele nu-s despre oameni ideali, nu despre corp perfect și oameni tineri. 86 de ani avea cel mai în vârstă participat. Cum eu puteam să zic că nu pot și să mă opresc? Oameni cu probleme de sănătate, cu kg în plus, cu traume și dureri – i-am văzut cum duc o luptă cu ei pe tot traseul. Eu nu au venit să concureze cu alții, ci cu propriile frici.
Felicitări! Munca și străduința ta, cu siguranță, ți-au mai demonstrat încă o dată cât de puternică poți fi.
Mii de oameni au ieșit din case ca să ne susțină și în satul Maraton de unde am pornit, împărțeau crenguțe de măslin fiecărui alergător, ca simbol al rezistenței și schimbării. A fost o experiență pe care nu aș fi putut-o trăi în alte circumstanțe și un test bun pentru mintea și corpul meu. Am crescut acolo unde mi-a fost concentrarea, atenția, aportul. În spatele bucuriilor mari, inevitabil ceva a durut. Alergând, escaladând, târându-mă pe coate – eu continui să gust din tot ce-mi poate oferi viața. Înaintez și știu de ce. În munți, în alergare și atunci când iubesc și fac bine – mă simt vie. Trăiesc!