Stăm la o masă. În curtea lui. La o ceașcă de cafea. Discuția curge ușor, ca zborul unei libelule. Oamenii de afaceri sunt simpli, important e să nu treci limitele. Da, banii îl fac fericit, dar cu acești bani – spune el – vrea să le facă condiții mai bune și confortabile și altora.
Foto: Roman Canțîr
Text: Zina Bivol
Vârsta de 50 de ani nu mă sperie. Dimpotrivă, mă simt ca la 20 de ani, doar că am mai multe griji și responsabilități. Anii nu ne schimbă, doar că ne aduc mai multă experiență.
Prietenia este ceva extraordinar! Este însă important ca, într-o relație, să nu avem așteptări, să nu ne dezamăgim pentru că acestea nu au fost îndreptățite sau că persoana nu a procedat așa cum considerăm noi că este bine. O prietenie adevărată înseamnă acceptare, comunicare, o relație sinceră, în care ai curaj să spui adevărul.
Răzbunare? Nu. Niciodată. O lecție? Da. Nu pot spune că așa am fost întotdeauna, dar înțelepciunea vine în timp și apoi răzbunarea nu este deloc o soluție. Victoria este a celui care știe să cedeze la timp.
Este important să avem curajul să ne recunoaștem greșelile. Am făcut multe la viața mea și mi le asum. Principalul e să rămâi onest în fața ta și a Lui Dumnezeu.
Regret că în adolescență îi contraziceam adesea pe părinți. Probabil, e o trăsătură a acelei vârste și a caracterului.
Am avut o copilărie plină cu de toate, a fost o perioadă foarte fericită. Însă anii și experiențele care le trăim ne schimbă. Culorile și liniștea sufletească din copilărie se risipesc pe drumul spre maturitate. Atunci, în copilărie, nu ne dăm seama de greutățile care ne așteaptă și poate că așa e mai bine. Toate se trăiesc la timpul respectiv, cu intensitatea pe potrivă.
În familie suntem patru copii. Chiar dacă sunt mezinul, nu am fost răsfățat. Ai mei nu au reușit să mă alinte, fiindcă eram o fire rebelă. Îmi plăcea să mă ascund, să nu fiu de găsit și să-i fac pe ai mei să mă caute. Nu îmbrăcam haine care nu-mi plăceau sau erau incomode. Această deprindere s-a păstrat în timp.
M-am născut la Grătiești, dar bunicul a fost cel care a insistat ca în certificatul de naștere să fie indicat Bahmut. Fiind atașat de această zonă, a reușit să ne transmită și nouă această atracție.
Am crescut în perioada sovietică și nu prea aveam tangențe cu religia. Bunicul era director de școală, iar bunica – învățătoare de clasele primare. Ea este cea care m-a învățat să fiu bun, să apreciez oamenii și mi-a transmis sentimentul de empatie.
M-am făcut biolog fiindcă m-am inspirat de la tata. Deși a fost o fire autoritară, deși avea prea multe probleme și gânduri, am știut întotdeauna că ne-a iubit.
Am preluat de la părinții mei unele tehnologii, pe care le folosesc în afacerea din domeniul farmaceutic. Mereu am avut sentimentul că pot reuși în ceva dacă îmi propun.
Am absolvit universitatea în 1995, iar în 2010 am susținut teza de doctor la Academia de Științe, Institutul de Microbiologie și Biotehnologii, cu tema „Obținerea unor substanțe folosite în tratamentul hiperplaziei benigne a prostatei”. Astăzi firma noastră produce acest preparat.
Mama a decedat în 2004, iar tata – în 2015. Regret că nu mai sunt cu noi, dar mă bucur că am putut să le fiu alături când aveau nevoie de sprijinul meu. Ei au trăit alături de mine succesele și eșecurile mele. Părinții își simt copiii, indiferent de distanțe.
Sunt pasionat de tenis de la vârsta de 27 de ani. Îmi pare rău că nu am putut să-l practic mai devreme. Pe atunci noi alegeam ocupațiile în funcție de ce era mai aproape de casă. Primele meciuri au fost cu un prieten care m-a învins de câteva ori, motiv care m-a ambiționat să apelez la un antrenor și să încerc să devin mai bun.
Nu mă deranjează faptul dacă mă întrece cineva într-o activitate, dar în sport nu-mi place să pierd. Să-l câștig pe Radu Albot? Doar dacă l-aș lega la picioare (zâmbește).
În prezent sunt președintele Federației Naționale de Tenis din Moldova și, din această ipostază, sunt un promotor activ al tenisului și îmi propun să duc tenisul la alt nivel în Republica Moldova, un aspect important fiind dezvoltarea acestui sport inclusiv în regiuni.
Când am câștigat primii bani, m-am gândit că toată viața mea e asigurată, doar că acela a fost doar un start-up. După asta au urmat și alte tentative, important este să știi să aștepți și să nu ai frică. Businessul este o chestie de timp și de asumare.
Cu copiii mei mă pot înțelege și din priviri. Avem reguli în familie și toți le respectăm. Asta ne ajută să fim organizați, să deprindem comportamente, să fim responsabili.
Îmi iubesc mult copiii. Obișnuim să ne adunăm împreună la o masă cât mai des posibil.
Cel mai frumos cadou în copilărie mi l-a făcut bunica. Este vorba de o motocicletă pe care am primit-o în dar pe când încă nu aveam nici măcar permis de conducere. Banii erau destinați pentru nunta mea, doar că au fost cheltuiți pentru împlinirea unui vis de-al meu. Fiindcă aveam motocicletă, era mai ușor să am priză la fete. (zâmbește).
M-am îndrăgostit prima oară în școală. Au fost momente și sentimente frumoase.
Nu contează certificatul de căsătorie. El este o formalitate.
Eu întotdeauna am iubit fiind într-o relație. Sunt sigur că nu voi accepta niciodată o relație cu de-a sila.
Până la 30 de ani, iubirile sunt neliniștite. Acum lucrurile sunt mai simple. Cu anii, devii mai înțelept.
Eu am avut noroc în viață, fiindcă am cunoscut adevărata dragoste a femeilor. Am simțit asta, însă, la puține femei. Știu cum e. Nu întotdeauna cine îți spune cel mai des „te iubesc”, o zice sincer și din suflet.
Niciodată nu am putut spune de ce iubesc anume pe cineva. E ca un click, ca o chimie, ca o atracție inexplicabilă. Îmi plac femeile cu care nu mă plictisesc, femei inteligente și care știu ce își doresc.
Dacă aș plânge pentru o femeie? Dacă i s-ar întâmpla ceva, aș plânge.
Îmi propun ca „Radio Noroc” să redevină ce a fost odinioară și chiar mai mult. Ca model e radio ZU. Vreau să fie cu muzică live și cu o echipă dedicată. Îi apreciez pe toți cei care au lucrat aici, am tot respectul față de persoanele care s-au dedicat și s-au călit în timp la această instituție.
Satul German nu este doar despre bani, ci, mai curând, despre o schimbare, poate, pentru fiecare dintre noi. Ne propunem ca oamenii să aprecieze și să valorifice un nou mod de viață. Este un concept absolut nou. Totul a fost gândit până în cele mai mici detalii – de la parcări până la grădinițe… Satul German nu este doar despre clădiri și metri pătrați, ci este, dacă vreți, un microunivers, o oază de modernism, confort și calitate într-o locație superbă, verde și liniștită, departe de gălăgia urbană și fără ambuteiaje. Dar, în același timp, cu infrastructură dezvoltată, unde totul e pus la punct.
Nu pot spune că sunt indiferent față de bani, nu aș fi sincer. Banii nu aduc fericirea, dar și fără ei e greu de trăit. Dacă vrei să câștigi bani, trebuie să muncești mult și să faci ceea ce te ambiționează.
În viață se poate întâmpla orice. Nu-mi este frică pentru mine, dar nu mi-aș dori să sufere cei dragi. De război și boală nu poți fugi, dar tot este mai bine să fii vigilent și atent la tot ce te înconjoară.
Toate vin la pachet cu numărul de afaceri și discuțiile pe care le porți.
Da, am fost intimidat, dar nu vreau să vorbesc pe tema asta. Toți cei care făceau afaceri în anii ’90 au trecut prin multe.
Eu am afaceri în mai multe țări, însă abordarea mea este diferită. Nu investesc în afară banii câștigați aici, din contra, investesc în Republica Moldova bani câștigați în afara țării.
Cred că fiecare om are în viață eșecuri și regrete, care ne formează pe parcursul vieții. Nu cred că aș schimba ceva global în trecutul meu, altfel nu voi fi cel de acum.
În ciuda faptului că nu sunt căsătorit, mereu întrețin o prietenie cu o femeie. După orice dragoste, chiar dacă a eșuat, e bine să rămână o comunicare sănătoasă.
Mă supăr pe mine atunci când fac lucrurile prost. Doar eu sunt de vină, ceilalți sunt, pur și simplu, niște participanți.
Nu îmi este frică să îmbătrânesc. Să ajungi să prinzi bătrânețea este un privilegiu. Asta înseamnă să fii fericit. Îmi doresc să ajung la 80 de ani, să joc tenis cu unul dintre copiii mei în speranța să am șanse să pierd onest.
Educația financiară este esențială. Nu-i înțeleg cei care le oferă totul copiilor. Asta le taie aripile și îi demotivează să lupte în viață. Fiecare dintre copiii mei are atât cât le trebuie pentru un trai decent, mai ales pe durata studiilor. Când tu le oferi totul, ei nu mai sunt interesanți să creeze ceva de unii singuri. Îți poți distruge copilul, oferindu-i prea mult. Totul și toate trebuie dozate.