Ești jurist, un pragmatic… Cum ai dat de gustul spiritualității? Care au fost circumstanțele care te-au atras spre acest tărâm?
Am fost un pragmatic, atunci când îi dădeam mai mult cu emisfera stângă. Nu cred până când nu văd, perfect! La școală, când mă întrebau, fiind președinte de detașament, dacă cred în Dumnezeu, răspundeam țanțoș: eu cred în forțele proprii.
Mai nou, mă regăsesc în cealaltă optică: nu văd până nu cred. E acea putere a prezentului, despre care vorbește Eckhart Tolle, sau puterea gândurilor de a crea realitatea, explicată de Joe Dispenza, tipul pe care medicina comună deja îl așezase în scaunul cu rotile. Da, creația este privilegiul lui Beethoven, Eminescu sau Grigorescu, dar nu este străin și minților luminate din domeniile exacte, cum ar fi Mendeleev, Newton sau Einstein.
După 3 facultăți și un MBA am acumulat un repozitoriu bogat de cunoștințe, iar practică precoce le-a cerut repede în teren. Eficace și eficient – mantrele societății post-industriale, dau bine până când nu te prinzi că viața nu este despre luptă sau fugi. Ca și stresul, acest fight or flight este bun doar pe termen scurt, când îți dă bujori în obrăjori și te ajută să dai cu adversarul de podea, lucru care pare util în sala de judecată. Important să nu confunzi jocul cu viața reală și să nu te transformi din luptător în distrugător.
Un bun luptător (apărător, în cazul avocaților) este puternic, dar smerit. O smerenie diferită însă de cea a capului plecat. Prima vine din caracter, din verticalitate, iar cea din urma – mai degrabă din trufie și frică limbică. Și atunci ai două opțiuni în viață: accepți să fii ca toți, mai bine zis ca majoritatea, un follower rătăcit care este bine-merci de a trăi cu aproximație, sau construiești calea proprie – la sigur mai solicitant dar și mult mai interesant și genium.
Unicul obstacol în acest drum ești tu însuți. Cel de ieri, care știe totul și se crede important și impenetrabil. Atât de impenetrabil încât nici lumina nu pătrunde, iar păharul vieții îți este permanent plin. Și atunci viața trece pe-alături, iar tu nu ești decât un pasager, unul cu bilet în business-class poate, dar niciodată desculț, cu ochii mari și priză la univers.
Ai luat și ai plecat în India! A fost ad-hoc sau această țară te-a atras de mic?
Bine zis, am luat (bilet) și am plecat. Se întâmpla exact de ziua mea, când intram în criza vârstei de mijloc, din câte citisem după. Nu a fost hodoronc-tronc însă, m-a inspirat prietenia mea cu Pardeep, un guru care mi-a fost alături când tocmai eram un deceluș la cea de-a doua ediție și care m-a învățat să-l regăsesc pe Dumnezeu în interior.
În India n-ai ce căuta cu păharul plin și cu ego-ul neprecipitat. Riști să nu vezi pădurea după copaci, să revii doar cu Delhi belly și sunetul de tuk-tuk în urechi. Cu un strop de pranidhana însă (acea renunțare și acceptare yoghină), ai priză la înțelepciunea orientală, diferită de a noastră – a omului occidental, dar la fel de revelatorie pentru autocunoaștere și schimbare.Am stat în Rishikesh, patria lui guru-ji, acolo unde au călătorit Beatles și Mircea Eliade, doar că primi au revenit doar un pic afumați, iar cel din urmă – cu un tratat despre yoga și cu magica Maitreyi.
A fost mai degrabă o călătorie spre sine, am revenit cu multe răspunsuri dar și mai multe întrebări. Sunt altfel de întrebări însă, din astea la care vrei să cauți răspuns toată viața, prin propria experiență. Mai bine zis – să trăiești viața ca o experiență, unică și radioasă.
Ce înseamnă ascensiune spirituală pentru un om de afaceri, ca tine? Cum împaci aceste domenii?
Eu sunt apărător, înainte de a fi om de afaceri. Da, mă regăsesc și în dăscălie, cu bucurie merg în fața studenților și audienților judecători sau avocați, mai ales acum când am ce împărtăși, din propria practică. Totuși, mă energizează și mențin tânăr în primul creația, personală sau profesională, acele proiecte creative, în care-i ajut să realizeze visele pe alții care și ei nu văd până nu cred (cum spuneam mai sus). Să schimbe lumea, să construiască un viitor mai frumos, în care vom putea liniștit să ne schimbăm noi înșine, tot în mai frumos.
Nu știu dacă e tocmai ascensiune, este mai degrabă o mișcare spre sine. Întrebat dacă este puternic un loc sau altul din Moldova (noi oamenii toată viața umblăm după legende), guru Pardeep explica blând: puterea este în interior, trebuie doar să vrei s-o descoperiri. Îi mulțumesc pentru acest everything is inside, te ajută atunci când ai senzația că viața vrea să dea cu tine de pământ. Regăsești liniștea interioară, acea liniște a luptătorului de care vorbeam mai sus, care știe că nimic nu-l poate îndoi. În acel punct de fapt se unesc linia dreaptă vestică cu cercul estic, după metafora lui Tift, din Already Free, care formează spirala vieții în care evoluăm în mișcare.
Adică, Vestul este montat pe destinație, pe conchistă și KiPiAi-uri, în timp ce Estul te învață să te regăsești în calea însăși, să nu te atașezi de stări și situații care oricum se vor repeta, deci nu e cazul s-o faci pe Don Quijote, tot luptându-te cu morile de vânt.
Omul spiritualizat devine mai plăpând, mai vulnerabil… Cum faci să rămâi integru? Cum de nu te irosești, activând în domenii rigide? Care este secretul bunei tale dispoziții?
Ești drept – îmi scrie doamna profesoară după o emisiune TV, în care moderatorul tot încerca să mă înregimenteze. Asta ne deosebește de alte mamifere însă, la ce bun mai avem așa un neocortex mășcat dacă tot stăm parcați în zona creierul reptilian. Ce folos că ești homo sapiens dacă nu ești homo erectus, dacă ”capul plecat sabia nu-l taie”?
Nu e nimic mistic sau supranatural în a trăi viața drept. Drept, nu corect, prima înseamnă să fii integru, să nu ai frica de a privi în oglindă sau în ochii propriului copil, a doua – mai mult să fii ”așa cum trebuie”, pe placul celor care te vor corecți, in raport cu ei, evident.
Vulnerabil însemnă flexibil și mlădios. Încă învăț a învăța din rateuri, o experiență la început usturătoare, refuzam să accept că nu am câștigat, fie vorba de un tender sau când colega de la MBA a ”angajat” pe altcineva la similare că you are over-qualified. Acel simț amar care își face culcuș în amigdală și mai împroașcă câte o doză toxică de cortizol dacă nu faci curățenie.
Dacă conectezi însă neocortexul (călărețul din Ipoteza fericirii lui Jonathan Haidt), îți dai seama că nu ai cum să pierzi, or universul nu te dorește perdant, el este în echilibru perpetuu. Universul, ca și conștiința de altfel, nu dă clișee și nu pune note. Omul creează problema iar apoi se încinge într-o luptă înverșunată pentru a birui (pomeneam mai sus de celebrul erou a-lui Cervantes), irosind efort și abătându-se din cale.
Ai vrea să recomanzi practici spirituale oamenilor din lumea de afaceri de la noi? Care sunt cele de bază? Crezi că ei au nevoie? Poate e destul să facă o consultație la specialist? Psiholog, psihiatru?
Poate fi și terapia, dacă nu vrei sau nu poți să întorci privirea spre interior. Psihoterapeutul tău te cunoaște doar de la tine, din verbalul și non-verbalul manifestat. E un parcurs lung și, la fel ca și autocunoașterea, cere pranidhana, altfel riști să cauți validare a propriilor vicii în ochii unei autorități.
Eu unul rezonez cu practicile introspective, o combinație a interocepției (adică cum vede creierul starea interioară, fizică și psihică) și autocunoașterii. E demonstrat că atunci când spui pe nume emoției negative (de ex. furiei, fricii sau măriei sale depresia), reduci cu 50% efectul ei asupra ta. Name it to tame it (numește-o și îmblânzește-o, cum spune Daniel Siegel).
Meditație sau rugăciune (au efect similar, îți deschid calea spre iubire adevărată), body scan sau tehnici de respirație (de la Vim Hof sau pranayama), plimbări desculț pe pământ sau dușuri reci – le poți încerca pe toate pentru a păstra în rutina matinală cele care ți se potrivesc mai mult. Aș începe cu practica recunoștinței, este puternică pentru regăsirea echilibrului și atrage bunăstare, sufleteasca și materială. De exemplu arigato in – arigato out (mulțumesc banilor care intră și, respectiv, care pleacă) – atitudinea japoneză adusă de Ken Honda – te învață să fii la tu cu banii, să ai bucurie de la binefacere și ajutor altora.
Iar recunoștința – arta de a vedea binele în interior, deschide calea pentru apreciere – a desluși binele în alții. Și atunci n-o mai faci pe durul și importantul, iar bucuria comunicării fac corp comun cu lumina lăuntrică.
Interviu: Tatiana Pătrunjel