Viorel Garaz: „Reputația este un activ inestimabil”| #40under40

Director general al Î.S. Combinatul de Vinuri „Mileştii Mici”

• Domeniul de activitate: Producerea și comercializarea vinurilor, prestarea serviciilor turistice, agricultură

• Rezultatul care te face mândru: Am rezistat, ne-am modernizat și am crescut

• Cifra reprezentativă: 160 de angajați

Text: Corina-Maria Dreaglă

După o licență în economie și alta în drept, vinificația a fost calea pe care a ales să o urmeze… Având o experiență vastă în domeniul comerțului extern și administrativ, în anul 2013, când Federația Rusă a interzis importul vinurilor moldovenești, generând o nouă criză pe piață, Viorel Garaz a fost invitat să gestioneze o asociație de vinării, pentru promovarea sectorului vinicol național și diversificarea piețelor de export. Activități care, ulterior, au fost preluate de Instituția Publică „Oficiul Național al Viei și Vinului”,
iar din 2019, expertul în marketing, devine directorul Combinatului de Vinuri „Mileștii Mici”.

Studiile mi-au fundamentat abilități de analiză și înțelegere a proceselor economice, dar și a relațiilor juridice. Chiar dacă la începutul carierei nu dețineam cunoștințe aprofundate în domeniul vinificației, nu am ezitat nici un moment să accept invitația. Eram ferm convins că pe piață sunt mulți vinificatori foarte buni, iar eu mi-aș putea aduce contribuția la promovarea și vânzarea acestora. Cu toată modestia, pot să afirm că acest obiectiv mi-a reușit.

Mileștii Mici e o afacere complicată. Este o întreprindere de stat care se supune multor reguli și procese ce creează impedimente într-o dezvoltare mai rapidă și mai armonioasă. Dar, și din cauza problemelor moștenite de la administratorii predecesori, care nu întotdeauna gestionează întreprinderea cu aceeași dedicație și corectitudine cum și-ar gestiona afacerea proprie. În rezultat, probabil, este vinăria cu cel mai mare potențial nevalorificat. Dacă s-ar da jos un șir de bariere birocratice și legislative, având în vedere infrastructura deosebită și autentică a acesteia (beciurile) și istoria interesantă, aceasta ar avea șanse să ajungă unul din cele mai atractive obiective turistice din Europa.

Mândria nu doar a vinăriei Mileștii Mici, dar a întregii țări, este mențiunea din 2005. „Colecția de Aur” a fost formată de-a lungul anilor din cele mai bune vinuri de la vinăriile din țară, selectate și păstrate cu mare atenție în galeriile subterane de la Mileștii Mici, la o adâncime de cca 60-80 m. În anul 2005, printr-o decizie bine inspirată a administratorului, Mihai Maciucă, colecția respectivă a fost inclusă în Cartea Recordurilor Guinness. Colecția avea 1.5 mln. sticle, fiind cea mai mare colecție de vinuri din lume. Recordul nu a fost depășit până astăzi. Această realizare a generat nu doar un beneficiu de moment pentru întreprindere, dar a reorientat fluxurile internaționale de turiști.

În China sunt deja peste 60 magazine specializate „Mileștii Mici” și mai nou, vinurile noastre pot fi găsite în Canada, SUA, Finlanda, Norvegia, Japonia, Coreea de Sud, Australia ș.a. România este piața în care suntem cel mai bine cunoscuți, aceasta o sesizăm nu doar din vânzări, dar și din numărul mare de vizitatori români. Cu toate acestea, vinurile Mileștii Mici încă nu sunt atât de vizibile în afară precum merită, dar lucrăm la acest capitol.

Doar la „Mileștii Mici” poți străbate galeriile subterane (cu lungimea totală de cca 200 km) vizitând cea mai mare colecție de vinuri din lume, să deguști vinuri medaliate la multiple concursuri internaționale, asociate cu bucate tradiționale, într-un restaurant care se află la o adâncime de cca 60 m, iar lăutarii îți ating cele mai sensibile strune ale sufletului. Ulterior, când stai în fața raftului cu vinuri dintr-un supermarket, nu mai eziți, dar cu amintiri plăcute și cu zâmbetul pe buze, întinzi mâna să iei de pe raft o sticlă de vin „Mileștii Mici”. Emoțiile, impresiile, amintirile frumoase ajută enorm la vânzarea vinurilor, pe orice piață.

Tind să cred că deocamdată îmi reușește să mențin balanța între viața personală și cea profesională. Aceasta, datorită efortului de a diviza clar timpul pentru familie și cel pentru serviciu. Ziua mea de muncă începe imediat după ce las copiii la grădiniță și se sfârșește când ies din mașină în curtea casei, lăsând după ușă toate gândurile și problemele legate de muncă.

Nu știu care este gradul de performanță al nivelului la care sunt în prezent, dar cu siguranță nu mă voi opri aici. Îmi este greu să identific o calitate anume, dar privind în urmă, mă văd lucrând mult și cu pasiune.

Cred că fac cam ceea la ce visam la 18-20 ani, poate un pic într-o altă formă, pe alocuri chiar mai bună. Încă din adolescență m-am convins de puterea gândului, din acest motiv, unul din subiectele pe care le discut cu fetele mele este ce trebuie să le ceară lui Moș Crăciun.

Cea mai importantă lecție în afaceri este să înțelegi că reputația este un activ inestimabil.

DACĂ AȘ DEVENI Președintele Republicii Moldova…

1. Aș schimba mediul de afaceri,

2. sistemul de apărare,

3. influența oamenilor asupra mediului ambiant.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin