În copilărie a fost de câteva ori discriminată, atunci când băieții nu o primeau să joace fotbal împreună, motivând că fetele nu sunt făcute pentru așa ceva, însă prin insistență a reușit să le demonstreze tuturor că se înșeală și că femeile pot mult mai multe. Și atunci când urma să participe la prima cursa de ultra triathlon au existat bărbați care ziceau că n-o să poată face asta și că nu e o cursă pentru femei, dar la fel a reușit să le demonstrez tuturor că nu au dreptate și că e important să crezi în ceea ce faci și în ceea ce ești! Iar astăzi Ana Cazacu se poate mândri cu succese frumoase și de admirat. Fiind prima, și până când unica, femeie de Fier din Republica Moldova! Și pe bună dreptate!

Ana Cazacu: Ultratriathlonistă

Ceea ce fac acum mă reprezintă. Prin ultra triathlon pot să scot la iveală cele mai bune calități ale mele. Am posibilitatea să descopăr ceva nou din mine și să mă împart și cu alții cu experiența mea!

Dacă nu aș face sport de performanță cred că era să fiu printr-un birou de contabilitate, spre ceea ce am aspirat de când eram în liceu, însă mereu știam că există ceva mai deosebit cu ce m-aș ocupa, și se pare că lumea sportului e asta!

Apar des situații când e greu să te motivezi să te trezești la 5 dimineața pentru a merge la antrenament sau să ieși din casă la 12 amiaza pe căldura cea mare. Este nevoie de motivație dublă pentru a trece peste aceste momente.

A fost un episod în viața mea când eram mobilizată la pat și nu puteam să fac aproape nimic din cauza unei dureri de la spate. Două luni am fost într-o stare psihologică de nedescris. Mi se părea că e sfârșitul și că nu voi mai putea continua niciodată ceea ce fac. Din cauza gândurilor pesimiste nici tratamentul nu avea rezultate. Totul până am început să citesc cartea „Puterea prezentului” de Eckhart Tolle și am început să-mi schimb atitudinea și gândirea.

În toamna anului 2014, fiind într-o stare de depresie, două prietene au încercat cumva să mă învioreze și mi-au propus să mergem la concertul lui Timati care a avut loc într-un club de noapte. Intrarea fiind gratuită pentru fete, dar exista un face – control foarte strict. Mie nu mi s-a permis să intru. Cred că nu arătam cum ar fi vrut ei să arăt, însă partea bună e că ne-a invitat la un ceai un prieten de-al prietenei mele și care la rândul său mi-a făcut cunoștința în seara aceea cu un antrenor. Și acum țin minte cu câtă curiozitate ascultam cum povestea despre alergat și despre cariera lui sportivă. Am rămas atât de impresionată, că nu știam cum aș putea folosi acea informație și noua descoperire pentru mine. Nu a trecut mult de atunci când m-am înregistrat la prima cursa de 10 km în Beciurile de la Cricova unde m-am născut pentru a doua oară. De atunci nu-mi văd viața fără sport.

Cred că pentru liniștea noastră sufletească trebuie să iertăm tot. Nu e bine să trăim cu supărare în noi. Supărarea nu are decât să ne fure din bunătatea și din fericirea noastră și din armonia cu noi înșine. Poți ierta un om, însă să-l ții departe de tine. Din orice situație care se întâmplă și anume când cineva greșește în fața noastră trebuie să acceptăm asta și să ne facem concluzii pentru a evita în viitor potențialele cazuri similare.

Atunci când sunt în natură sufletul meu sare în sus de fericire. Sunt una cu ea și simt conexiunea dintre noi.

Pașaportul nu lipsește niciodată din geanta mea. Îl țin mereu la mine, în caz că apare oportunitatea să plec să explorez lumea, să pot să o fac instant!

Viața mea are gust de caramelă sărată. Și dulce, și sărat simți în același timp. Însă ăsta și e secretul unei vieți pline de momente nemaipomenite, oameni care te înconjoară și care îți oferă de toate, de la dragoste la dezamăgire, și tot așa.

Visul meu de când eram mică a fost să ajung în America, ceea ce sper din tot sufletul să devină realitate la sfârșitul anului acesta, când urmează să particip la o cursa de ultra triathlon. Da, trebuie să crezi în vise și totul se va împlini!