E ca o zână bună a celor mici. Are grijă de sănătatea lor şi mereu are ce învăţa de la cei mai tineri pacienţi ai săi. Ludmila Cuzneţ este medic neurolog, pediatru. Recunoaşte că specializarea aleasă este de o încărcătură emoţională de nedescris, însă o vede mai mult decât o misiune în viaţă. Îmbrăcând halatul lui Hippocrates, Ludmila intră cu mari speranţe şi experienţă în cabinet pentru a oferi o copilărie sănătoasă micuţilor ei pacienţi.

Ludmila Cuzneţ: medic neurolog, pediatru

De puțin timp, am devenit din nou mamăLa moment, orarul zilei mele depinde de copilaș. Chiar dacă procesul de creştere şi educaţie a unui copil implică o responsabilitate enormă, eu savurez fiecare clipă din această perioadă frumoasă. Îi urmăresc primii lui paşi, primul cuvânt şi absolut tot ce este nou în viaţa acestei minuni. Dar în viitorul apropiat, vreau să continui activitatea mea profesională, cea de medic neurolog de copii.

Cred că sunt o persoană responsabilă, punctuală şi maximalistă, dar pentru mine e greu să mă apreciez. Sunt sigură că oamenii apropiaţi din jurul meu mă pot descrie ca o specialistă, ca persoană, ca părinte, ca prieten, ca mamă, ca soţie mai bine decât mine.

Când sunt întrebată de meseria mea, mereu răspund cu mândrie: medic. Eu cred că această profesie este una dintre cele mai umane şi nobile de pe pământ. În munca mea îmi place că am ocazia să ajut copiii cu probleme de sănătate, ei fiind mai sensibili. Apoi, lor le aparţine viitorul nostru. Dar totodată, cu mare regret, specialitatea Pediatrie nu este apreciată la justa ei valoare în sistemul nostru de sănătate.

Din câte îmi amintesc, întotdeauna am visat să devin medic. Sunt gata să ofer sensibilitate și căldură celor care mi se adresează. Voi face tot ce e posibil pentru a îmbunătăţi abilităţile mele de doctor .

Pentru mine, cea mai mare apreciere, ca specialist este atunci când văd un rezultat pozitiv de la pacienţii mei şi eu mă simt la fel de fericită precum părinţii lor. A fi medic, nu înseamnă doar să precizezi diagnosticul, dar de a conversa şi a ajuta pacienţii cu cuvântul şi de a le transmite încrederea că totul va fi bine.

Pentru mine, un umăr puternic alături este, în primul rând, înţelegerea reciprocă şi susţinerea morală în diferite momente şi cotituri ale vieţii.

Dacă aș fi decis să aleg această profesie fără a avea încredere în mine, nu aș fi reușit niciodată. Începând cu procesul de studii, perfecţionarea continuă şi experienţa practică de zi cu zi, îmi adaugă încredere în ceea ce fac.

Pe parcursul ultimului deceniu m-am reinventat. Văd altfel viața, menirea noastră ca oameni, dar și meseria. Schimbările s-au făcut simțite odată cu naşterea copiilor mei. Chiar am revizuit multe valori.

Cel mai emoţionant moment din cariera mea a fost când pentru întâia dată am rămas față în față cu primul meu pacient. Acesta avea doar trei luni şi îl ţin minte până azi.

Pentru mine cel mai dificil este să poți reuși tot. Să acord atenţie familiei, părinţilor, prietenilor, pacienţilor, dar şi dezvoltării mele profesionale.

Sunt extrem de mulțumită sufletește când în familie predomină armonia şi pacea, iar starea pacienților mei este tot mai bună.

În timp ce creștem, visurile noastre se schimbă şi ajung tot mai aproape de realitate. La moment, mă simt împlinită că sunt cine sunt.

Mereu am fost pasionată de literatură şi am citit multe cărţi, de asemenea sunt pasionată de muzică, mai mult de atât, am frecventat şcoala de muzică timp de şapte ani.

Ficare carte citită mi-a lăsat o amprentă în suflet. Nu pot să fac un top al acestora. Dar, dacă tot m-ai întrebat, aş menţiona una care îmi vine la moment scrisă de Elchin Safarli, „Mi-a fost promis”, acesta fiind titlul romanului tradus din rusă.