Carolina Gorun a lansat un videoclip filmat tocmai în Italia! Locația este destinația favorită a vedetelor de la Hollywood

Interpreta Carolina Gorun a lansat piesa „Cer Senin”. Producția muzicală este însoțită și de un videoclip, filmat tocmai în Italia.
Piesa ,,Cer senin” a fost scrisă de interpreta Irina Chitoroagă, de aranjament s-a ocupat Veaceslav Daniliuc, iar back vocalul- Gicu Cimbir.  Filmările la videoclip au fost realizate în Milano și la Lago di Como (Italia) și au durat 3 zile. Producția videoclipului aparține lui Viorel Belinschii.
În timpul filmărilor am avut parte de timp frumos, soare din plin, însă vântul era întratât de puternic, încât am înghețat de-a binelea. Piesa fiind una ușoară, ce exprimă libertate, mi-am dorit ca și ideea videoclipului să fie la fel, ceva senin, colorat și desigur pe fundal să fie natura cu frumusețile ei.” a declarat artista.

„Ideea videoclipului îmi aparține mie și regizorului, am lucrat în echipă. Viorel, regizorul clipului e un băiat bravo, care mi-a înțeles dorințele și ideile, iar într-un final a ieșit un rezultat de care sunt mulțumită. Îmi doresc foarte mult ca această piesă să placă publicului, căci am depus mult suflet și multă muncă pentru această producție.” menționează interpreta.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin