Ionela Țăruș îți sugerează lecții de viață pe care le poți învăța de la copii

A cunoscut gustul succesului și al popularității încă de la o vârstă fragedă. În spatele reflectoarelor se ascund însă multe, multe ore de muncă și un copil matur, care conștientizează puterea talentului și ambiției. Participantă a mai multor concursuri de talente și dans, Ionela Țăruș demonstrează că orice este posibil dacă ai încredere în visul tău și, nu în ultimul rând, în tine.

Vezi mai jos câteva lecții de viață pe care le oferă tânăra dansatoare, aplicabile atât pentru copii, cât și pentru maturi.

„Sunt la vârsta copilăriei. La 12 ani, am avut parte deja de multe experiențe frumoase. Succesele le-am trăit din plin și m-am bucurat de ele împreună cu familia, prietenii, dar şi cu fanii mei. Totuşi, au fost şi unele dezamăgiri, pe care le-am depăşit cu capul sus şi nu am cedat niciodată în faţa greutăţilor.

Din tot ce am trăit până acum, am înţeles că orice se obţine prin muncă, dăruire de sine şi perseverenţă. Atunci când îţi doreşti nespus de mult să obţii un anumit lucru, neapărat se va împlini, doar trebuie să crezi şi să munceşti cu multă dăruire. M-am confruntat cu aceste situaţii de nenumărate ori şi am avut succes doar atunci când mi-am dorit cu adevărat şi când am ştiut că pot să reușesc. Și am reușit!

13937734_553412484850451_3186793224716905956_oSe spune „Copiii sunt adulți fără responsabilități”. Eu, însă, cred că și copiii au responsabilități, își au trăirile lor, experiențele lor și muncesc pentru a obține rezultate: la școală, în sala de dans, în fața pianului sau pe terenul de fotbal. Principalul e ca ei să iubească ceea ce fac și să o facă din plăcere.

17757554_10155125901614454_8356567910158700685_nFiecare copil are personalitatea lui, iar maturii trebuie să țină cont de acest lucru.

16831006_671335763058122_6677224640094052173_nFiecare copil trebuie să fie el însuși, cu trăirile și aspirațiile proprii, iar maturii trebuie să îi ghideze și să îi susțină în alegerile lor.

18738868_1712734608741049_887630644176083724_oAș vrea ca toți maturii să învețe de la copii cum să se bucure de viață, cum să învețe lucruri noi, cum să rămână curioși și creativi pentru totdeauna. Să nu uite să adauge culoare în viața lor, să danseze atunci când aud muzica și să fie întotdeauna binevoitori și deschiși cu cei din jur. Să știe că bunătatea va fi întotdeauna recompensată printr-un zâmbet, o floare, o mulțumire și printr-o imagine care va aduce doar succes în viitor.

13335530_525881777603522_5227130192745196711_nAccept cu drag orice provocare și la fiecare experiență cunosc oameni noi, și învăț ceva nou, util. Așadar, vouă, maturilor, vă sugerez să nu vă temeți de lucruri noi, iar din fiecare experiență să vă culegeți informațiile de care aveți nevoie în carieră, în viața de zi cu zi.

Și nu uitați să zâmbiți!”

Abonează-te la articolele

Vip Magazin