Astăzi presa din România, dar și din Republica Moldova a fost zguduită de vestea morții jurnalistului Andrei Gheorghe. 

Puțini cunosc faptul că regretatul jurnalist a avut timp de un an o rubrică în revista VIP magazin. Mai jos, vă prezentăm un interviu de suflet, ultimul care l-a acordat acesta pentru revista noastră. 

Cine este Andrei Gheorghe? Românul pe care îl vedeţi duminicile pe Prime, cu „Salutare, Naţiune!” şi care v-a uimit, probabil, prin rusa pe care o vorbeşte ca un rus veritabil. Un jurnalist celebru în România , care a intrat în media fără nici o pilă de nicăieri, incomod şi caustic, care zice că i-i dor de lucrurile pe care le-a făcut în viaţă cu drag. 

Nu-i place orice se face în televiziunea din România. Aproape nimic nu-i place. Între excepţii – Măruţă, „Dansez pentru tine”, Moga, „Paraziţii” şi multe produse muzicale care vin de la Chişinău. Ar fi vrut să facă o emisiune politică cu politicieni care să nu vorbească despre politică, ci despre cărţi, muzică, filme, dar a înţeles că „ei nu au marfă”. Nu au cu ce ieşi în astfel de emisiuni. Acesta e Andrei Gheorghe. Îl compătimesc un pic. Pentru că şi noi, moldovenii, stăm prost cu „marfa”. Iar el are ambiţia unei emisiuni care să rupă… Şi ea poate rupe, dacă ai cu ce…

…Am schimbat de trei ori ora la care trebuia să ne întâlnim. „L-am enervat, mă gândesc. N-o să mai vină deloc, din principiu.” Încep să mă simt vinovată. Andrei vine. Îl văd când iese din lift. Om ca toţi oamenii. Mă ridic şi-i întind mâna. 

>> Scuze că ţi-am tot schimbat ora de întâlnire.
E în ordine, am mai dat nişte telefoane. Nevastă-mea Petruţa nu crede că am dormit în hotel aseară. Mă întreabă de ce nu i-am răspuns la telefon, crede că am fost la gagici. Dar eu chiar am stat cu băieţii.

>> Apropo, cum este să te trezeşti dimineaţa într-un hotel din Chişinău?
Foarte bine. Hotelul e ok. E un hotel bun. 10 ani în urmă am venit la Chişinău şi am stat într-un hotel unde din 10 în 10 minute îmi suna telefonul şi mă întrebau dacă nu doresc o domnişoară drăguţă ca să fac sex cu ea. După ce am răspuns de vreo 10 ori că nu, s-au liniştit. Acum n-am avut aşa propuneri.

>> Cu ce gânduri te-ai trezit?
M-am trezit cu telefonul de la Prime. Trezeşte-te repede, du-te să te tunzi, după care vezi că vin ăia de la „VIP magazin” să-ţi ia interviu. Să fii coerent, să vorbeşti frumos. 

>> Ai emoţii? Ai astăzi prima filmare.
Nu, nu am emoţii. După atâta vreme nu mai ai emoţii. Ai o stare de excitaţie, de aşteptare. Când stai pe margine şi te pregăteşti să sari în cap în apă, ai o fracţiune de secundă de exhileraţie nervoasă. Pe urmă sari şi totu-i bine. 

gheorghe-04
>> Nu ştiu dacă trebuie să-ţi faci griji pentru tine, ci pentru ceea ce se poate întâmpla aici. La noi totul este la alt nivel. Nu prea avem show-biz, nici televiziune de divertisment nu prea am avut până acum.
Nu sunt de acord. Voi aveţi televiziune cu mult înaintea României. Pe vremea lui Ceauşescu România avea televiziune 2 ore pe zi, în timp ce voi aveaţi 24 de ore pe zi de televiziune de înaltă calitate. 

>> Şi voi v-aţi luat vânt şi aţi ajuns mai înainte. Sunteţi acum mult mai departe.
Nu suntem mai departe, suntem în altă parte. Suntem pe un alt drum. E o altă poveste. Am lucrat cu foarte mulţi moldoveni şi sunt foarte mulţi în show-biz-ul din România. Şi sunt printre cei mai buni. Iar din punct de vedere tehnic, aveţi o şcoală foarte bună. În România veţi găsi foarte mulţi papagali care stau în faţa camerei. Şi e foarte greu să găseşti documentarişti, luminişti, producători care să facă meseria asta cu drag. De exemplu, eu am un fel al meu de a mă uita la televizor, probabil cum ai şi tu un fel al tău de a te uita la o revistă. E profi, nu e profi. Nu am nici un fel de probleme cu nici una din televiziunile de aici, din contra. Prime-ul este o televiziune europeană.

>> Ziceai că România este acum pe alt drum. Îţi place drumul pe care este România?
Nu ştiu dacă e important că ne place nouă sau nu. E un joc pasiv, pentru că, pe de o parte, obligaţia noastră este să-i dăm publicului ceea ce doreşte, nu să-i spunem noi publicului ce-i valoare şi ce nu. Şi eu am un regret, pentru că televiziunea şi media nu mai este ce a fost, din motive obiective. Însă s-a dus vremea când puteam să schimbăm lumea, s-a dus vremea când totul era nou, s-a dus vremea când mai puteam uimi. Mie personal îmi place să fac mereu ceva nou, ceva ce nu am făcut până acum. Dar am făcut talk-show-uri, analiză politică, entertaiment, concerte, am cântat, am făcut teatru, am făcut film. Şi Moldova e tot un fel de provocare, e ceva ce n-am mai făcut.  

>> Ce este nou în produsul tău de aici? Care este noutatea din cariera ta?
Noutatea este că fac produsul aici. Este o noutate teribilă. Dincolo de faptul că vorbim o limbă comună, e o ţară străină, sunt diferite idei pe care trebuie să le desfac, e un mental diferit. E altfel.

gheorghe-03
>> Cum te vezi în acest concept?
Din acest proiect vreau să înţeleg cum e Moldova. Să pricep de unde vine, încotro se duce. Care-i drumul, ce vrea. Ce se ascunde în spatele vorbelor, al declaraţiilor. 

>> De la cine vrei să afli asta, de la oameni celebri sau anonimi?
De la toţi, fiindcă toţi suntem depozitarii unei înţelepciuni. Adesea, cele mai surprinzătoare răspunsuri le iei de la oameni de la care nici nu te aştepţi. În timp ce persoanele publice deseori dau răspunsuri prefabricate. Nu poţi să ai încredere întotdeauna în sinceritatea unui om public. 

>> Deschide-ne nişte secrete din culise. Cum ai primit oferta de la Prime? Cât de mult ai cântărit dacă să o accepţi sau nu?
Este un fel de basm care planează asupra vieţii mele – ceea ce vreau să mi se întâmple, mi se petrece. Prin 2004-2005 aveam un proiect la Realitatea TV, emisiunea „Moldova”. După care, peste 6 ani de zile, am o discuţie cu nişte oameni de la Prime care m-au chemat încoace. Da ştii ce-i amuzant? În Moldova o să fac emisiunea „Salutare, Naţiune!”, iar la Bucureşti o să fac o emisiune de poker. 

>> Se teme lumea de tine pe aici?
Nu.     

>> Ai tu o imagine de dur.
Dacă nu mă enervez, nu sunt. Adică nu e bine să mă împingă cineva, să spună tâmpenii. Dacă dai în mine, dau mai tare. 

>> Nu urmezi sfatul din Biblie – dacă te loveşte, întinde şi celălalt obraz?
Nu, nu sunt din categoria asta. Dacă îmi dai o palmă, îţi dau un şut. 

>> Tu eşti un om cu poveşti. Care este povestea ta? Ştiu că te intersectezi pe undeva cu moldovenii, cu ruşii…
Ia Lipcianin. M-am născut în Lipeţc. Mi-am petrecut acolo copilăria în cel mai frumos mod. Am crescut în pădure, la dace, culegând ciuperci. M-am plimbat în continuu cu schiurile. Vorbeam ruseşte. Am mai uitat din ea până acum, dar o vorbesc în continuare. După şase ani, m-au adus în România. Tatăl meu, pilot de profesie, era român şi mama rusoaică. De altfel, mama era fiica comandantului şcolii de aviaţie. La şase ani am intrat la şcoală în România fără să ştiu un cuvânt în română. Stăteam în prima bancă, profesoara preda, iar eu căscam disperat ochii şi nu înţelegeam ce zice. Seara venea mama de la serviciu, trecea pe la profesoară, după care venea şi îmi preda înapoi în rusă. Primul cuvânt care mi-a venit în română a fost Luminiţa, iar primul cuvânt scris – ceaţă. 

>> Părinţii în ce limbă îşi spuneau „te iubesc”…?
În toate limbile. Tata nu mai e, doar mama. Mama a învăţat la perfecţie româna. Ne întorceam des în Rusia. Ne petreceam acolo vacanţele de iarnă, de vară. 

>> Ce amintiri ţi-au mai rămas de la ruşi?
Prima mea iubită Alesea. Aveam pe atunci vreo 8-9 ani. Dragoste mare! A durat 3 luni. Mâncarea, muştarul, rubla, vodca, baia rusească…

>> Te-ai însurat şi tu cu o rusoaică?
Nu. Am o familie foarte normală. Soţia mea se numeşte Petruţa. Am patru copii. Anastasia, Maria, Catarina, Maxim. Micul are 10 ani, iar cea mai mare, Anastasia, are 17 ani. 

>> Anastasia vrea să o ia pe urmele tale?
Nu, ea vrea să-şi cumpere ţoale. Şi „habar nu aveţi de nimic”, „sunteţi nişte fraieri”, „nu vă pricepeţi la nimic”. Are 17 ani, îţi dai seama că e la vârsta ceea absolut ingrată şi eroică. 

>> Cum îţi educi copiii?
Le spun să nu mintă, să nu întârzie la întâlniri, să se ţină de cuvânt.

>> Mai apelezi uneori la centură? 
Nu. Nu dau în ei pentru că nu vreau să dau, ceea ce nu înseamnă că eu nu mi-am furat-o cu străşnicie când eram copil. Dar n-am o amintire neplăcută, pentru că mi se pare că bătaia face parte din viaţă. E normal să iei bătaie de la părinţi. 

>> Îţi place ceea ce ai lăsat în urma ta?
Aş face exact la fel. N-aş face altfel. Îmi amintesc că aveam nişte prieteni care, după revoluţia din România, în prima zi repede, repede, au încărcat o dubiţă de la Volkswagen cu rulmenţi, i-au vândut în Turcia, de acolo au mers în Bulgaria cu baxuri de ţigări şi se făcuseră milionari. În timp ce eu alergam ca disperatul pe stradă ca să mă bat cu cineva. Să lupt pentru libertatea ţării. Şi mă gândeam uneori, dar n-ar fi fost mai bine… Nu, nu era mai bine, nu eram eu. 

>> A mai dispărut din inocenţa asta?
A mai dispărut. Nici meseria noastră nu-i una inocentă. Ai de-a face cu tot felul de lume şi deseori îi vezi dezbrăcaţi. Toţi oamenii puterii, importanţi, îi vezi cu pielea goală. Şi îţi dispare din inocenţă, n-ai cum să rămâi în felul ăsta. 

>> Şi tot timpul îţi reuşeşte să-i priveşti cu mintea limpede, să nu-ţi fie nici unul simpatic?
Ba da, mi-a plăcut. Dar să ştii că e grav să-ţi placă de ei, pentru că sunt altfel de principii atunci. Trăieşti într-o altă junglă colectivă şi măsurile lor de onoare nu coincid cu ale noastre. Dar ştii de ce ne place de ei? Pentru că noi îi credem. Nici un politician nu are intenţii să facă rău ţării sale, doar că puterea este seducătoare, este dulce. Te fură. Şi exercitând puterea, ajungi să-ţi modifici caracterul şi să ţi-l şi argumentezi. Am fost în situaţii de acestea când am devenit aproape jigodie. Şi ştiu exact ce se întâmplă. Acumulări de putere succesive, victorii succesive, îngâmfări nesfârşite.

>>  Cum eşti acum cu colegii de breaslă din România?
Eu n-am avut colegi de breaslă niciodată. Eu sunt întotdeauna singur. N-am găşti, n-am prieteni. Aşa mă simt confortabil. 

>>  De ce te urăsc ziariştii din România?
Pentru că nu dau doi bani pe ei. Nu aparţin nimănui. Nimeni nu mă cumpără şi nimeni nu mă vinde. 

>> Te-a durut de câte ori ai fost atacat în presă?
La început. 

>>  Şi cât a durat începutul? 
….Hmmmm. Ani de zile. 

>> Pe cine respecţi, dintre oamenii care fac aceeaşi meserie cu tine?
Pe Larry King. 

>> Mă gândeam că o să spui Andreea Esca. 
Sigur. Andreea Esca. Este un adevărat profesionist. Uită-te cu atenţie la ea şi numără-i greşelile.

>> Îţi plac oamenii perfecţi?
Noi trebuie să fim perfecţi. 

>> Ai dispărut o perioadă din media din România.
Da. Vreo două luni, cât am fost la finanţe. 

>> Suferi când se termină un proiect în care ai pus inimă?
Nu. Vine următorul. Şi următorul întotdeauna e mai bun.  

>> Ce a fost cu experienţa asta de consilier la finanţe?
Am vrut o schimbare. Cea mai habotnică, cea mai deprofesionalizată presă din România era cea de stat. Şi Ministerul de Finanţe dispunea de sursele financiare ca să pot să o schimb. Iar Televiziunea română, radioul românesc şi Agenţia de presă „Agerpres” sunt nişte dinozauri. 

>> Câţi bani câştigă un  ziarist bun în România? Câteva zeci de mii de euro pe lună?
Nu. În România este criză violentă şi veniturile în general s-au redus semnificativ. Aşa că acum nu putem vorbi de acele câştiguri fabuloase din televiziune sau din presă, în general. 

>> Ce fel de vise are Andrei Gheorghe?
Erotice. 

>> Ce vrei să mai faci? Te-ar tenta, poate, să scrii o carte despre moldoveni?
Mi-i greu să scriu. Foarte greu. E un lucru serios scrisul. Al dracului de greu, iar când ai citit multe e şi mai greu. Şi când ai aşa oameni în spate te apucă spaima. Sunt sătul de condeieri de doi lei. 

>> Fă-mi un portret al României anului 2010. 
Debusolată. Speriată. Cu inocenţa pierdută. Violată. Posedată. Crăcănată. 

>> Şi Republica Moldova, pe care abia o miroşi?
O ţară calmă. 

>> Ai fost dincolo de Chişinău undeva?
Încă nu, dar o să merg. Vreau să merg peste tot, pentru că nu-mi place să vorbesc de pe pereţi. 

>> Ce-ţi place la moldoveni şi ce nu-ţi place?
Îmi plac moldovencele,  mâncarea şi vinul şi nu-mi plac în Moldova şoferii de taxi şi şoferii de rutieră.

>> Este vreo diferenţă între moldovence şi românce?
Da. Sunt mult mai împăcate cu sexualitatea lor. Cu natura lor feminină. Se simt bine în pielea lor. Sunt femei şi nu le deranjează asta. În timp ce orice femeie din România încearcă să demonstreze că ea poate să păşească precum un bărbat. Deseori ţinuta e mult mai agresivă, în timp ce în cartierele Chişinăului e o mişcare mai lentă. 

>> Ce iubeşti în România şi ce nu iubeşti?
În România iubesc România şi nu iubesc România. Iubesc România pentru că mi se pare absolut normal să-ţi iubeşti mama. Sunt fraţii tăi, rudele tale, locul tău. Nu iubesc la ea ratările, nu-i iert ezitările, nu pot să trec cu vederea peste ocaziile pierdute. Pentru mine libertatea e cea mai importantă. În 1989 am obţinut-o, după care am început să o pierdem. Încet-încet, fără ca să ne dăm seama. Trăim într-un stat în care investim fără ca să observăm că cedăm din libertăţile noastre. 

>> Este vreun politician în România care vrei să crezi că n-o să te dezamăgească?
Acuma nu. 

>> Reuşeşti să faci ceea ce-ţi place?
În general, fac ceea ce-mi place. Şi, în general, ceea ce-mi place îmi aduce mulţi bani. 

>> Poate un ziarist ca tine să facă în România o afacere din presă fără ca să depindă de oligarhi?
Sigur. Altceva este că mie nu-mi place să fac asta. Mie nu-mi place să am propria afacere. 

>> De ce în Rusia sunt atâtea emisiuni bune, în care oamenii polemizează inteligent, iar în România totul seamănă a can-can?
Asta înseamnă că românilor le place să consume asta, iar ruşilor – ailaltă. Fostul spaţiu sovietic a creat o admiraţie şi un respect pentru cultură. În tot spaţiul post-sovietic se găseşte această atitudine. În România – nu. 

>> Citeam undeva că ai vrea să ajungi un om echilibrat. Te consideri neechilibrat?
Da, normal că mă consider neechilibrat. 

>> Prin ce te deosebeşti de alţi ziarişti?
Sunt foarte profesionist. Şi nu greşesc.  

(Text: Rodica Ciorănică.)