Proiect realizat cu suportul MAIB

Monica Babuc, politiciană

Interviu: mai 2015

Chiar dacă e luminoasă și plină de zâmbet, are un ritm pentru care nu pot și nu vreau să o invidiez. E foarte greu să nu ai duminici, să nu ai timp de o cină normală (nu mai zic romantică) în familie, și nici de lecturile preferate. De obicei, Monica Babuc își invită soțul să o însoțească la evenimentele la care trebuie și vrea să fie prezentă. Dar azi, Anatolie Babuc a preferat să rămână la bucătărie să îi gătească un borș roșu pentru când ea va reveni de la o expoziție a tinerilor artiști plastici și, cu siguranță, va fi foarte flămândă și obosită… Până la inaugurarea expoziției, dna ministru mai are o oră, așa că ne comandăm câte o cafea fără frișcă și începem interviul…

Text: Rodica Ciorănică • Foto: Fotoroom.md

De ce Monica, şi nu Elena sau Maria? Cine ți-a ales numele şi pornind de la ce?

Numele meu a fost ales de către părinţii mei, mama profesoară de istorie, iar tata inginer, când aşteptau venirea mea pe lume şi a venit, banal poate, dintr-o carte a unei autoare franceze, îmi scapă acum numele ei. Era un roman despre eroii Rezistenţei Franceze în cel de-al Doilea Război Mondial şi acolo era o eroină extrem de pasionată de această luptă. Aşa cred că şi-au văzut ei fiica. Mi-au dat un nume rar pentru acei ani şi oriunde mă duceam, neapărat urma întrebarea: „Chiar Monica?”.

Cum a ajuns Monica Babuc parte a clasei politice? Te interesa şi mai demult politica?

Da, întotdeauna. Părinţii mei au fost oameni care au urmărit evenimentul politic, chiar şi în perioada sovietică. Ţin minte că priveam împreună „Mejdunarodnaia Panorama”, o emisiune foarte bună, cu analişti politici ruşi; chiar dacă tratau faptele ideologic, am învăţat de la ei ce este informaţia. Nu întâmplător am mers la Facultatea de Istorie, or, istoria nu poate să nu fie influenţată de politică, pentru că asta o determină…

Ce schimbări a remarcat soţul tău la tine mai ales de când ai o funcţie de primă importanţă în stat, așa cum zici tu?

Când mă întrebi de soţul meu, primul lucru care îmi vine în minte este „Săracul”! El este un om extraordinar, un tipaj rar întâlnit, un altruist. Doar un altruist ar fi putut accepta ca soţia lui să fie şi azi, duminica, la interviu cu tine, la ora 4, apoi să meargă la o expoziţie de pictură a tinerilor talente. Nu ştiu cum să zic, dar, de fapt, viaţa cuplului nostru nu a fost marcată de lucruri obligatorii, nu am fost obligată să gătesc dejunul sau cina, dar am făcut-o mereu din plăcere. Acum l-am invitat, ca de fiecare dată, să meargă cu mine la Tipografia 5 la expoziţie, dar a preferat să rămână acasă să pregătească un borş roşu. Aşa că o să mănânc ceva bun după expoziţie.

Care sunt lucrurile mici şi neînsemnate ce te fac fericită?

Florile de primăvară, muzica, întâlnirea cu un om drag, faptul că mama trăieşte, că am o fiică şi un soţ care ţin la mine şi care mai fac mişto uneori de cariera mea, dar asta vine din dragoste. Şi sunt admirabili, mă ţin cu picioarele pe pământ. Prăjiturile care îmi plac la nebunie şi pe care trebuie să le evit. Toate lucrurile astea mici şi frumoase mă fac să simt că trăiesc.