Franco Sanna înseamnă sufletul companiei Casa Rinaldi în Moldova. Și creierul. Și motorul. Este întâi de toate o fire extrem de corectă, realistă și echilibrată, dar și ce mustește de amabilitate și prietenie. Aceste calități, incontestabil, au devenit fundamentul afacerii pe care o conduce, iar, cu asemenea bagaj, Casa Rinaldi în Moldova nu poate decât să înregistreze rezultate frumoase.

Pentru Casa Rinaldi anul 2017 a însemnat o creştere considerabilă a cererii. Este un indicator care ne bucură mult şi ne demonstreză că am făcut alegeri potrivite în ultima perioadă. De exemplu, dacă am compara luna ianuarie 2018 cu ianuarie 2017, diferenţa de vânzări este considerabilă. Chiar în acest moment înregistrăm o creştere foarte interesantă.

Ne-am extins foarte mult şi pentru că unii clienţi de-ai noştri s-au extins. În Chişinău au fost nişte sectoare care nu erau bine deservite de supermarketuri, şi, evident, odată cu deschiderea lor, am obţinut şi noi mai mult „teren”. În rezultat, însă, cel mai mare beneficiu şi confort îl au locatarii din sectoarele respective.

Şi colaborările cu restaurantele sunt într-o continuă creştere, sunt deschise localuri noi, iar fiecare restaurant trebuie să ofere ceva inedit, pentru că astfel invită consumatorul să-i păşească pragul. Acesta se manifestă cel mai des prin bucate, iar Casa Rinaldi oferă savoare şi gust unic acestora prin gama de peste 800 de produse pe care o oferă.

Avem o gamă foarte mare de produse bio şi, apropo, în 2017, din punct de vedere al procentului, a crescut foarte mult vânzarea produselor bio. Bine, noi am lansat pe piaţă în această toamnă şi un brand nou – Casa Rinaldi Organic, foarte captivant ca şi design – etichetă, logo… este o linie întreagă. La Casa Rinaldi Organic am scos o linie de produse foarte mare, pe care nu le-am avut sub celălalt brand – Biologicoils. Acum am extins posibilitatea de alegere. Dar am rămas, totuşi, neaşteptat, la sfârşitul lui 2017 cu depozitul gol la anumite poziţii, iar acesta este un semn foarte clar din partea consumatorului că atrage atenţia la ceea ce consumă.

Pe o piaţă ca a Moldovei, câştigurile vin din cantităţi, din volume. Cu toate că poate părea absurd ce spun, pentru că trăim într-o ţară foarte mică şi, respectiv, cu o piaţă de desfacere mică, dar, totuşi, volumele sunt interesante. Câştigul vine, dar trebuie să ai răbdare.

Piaţa din Moldova te învaţă în fiecare zi ceva nou. Aici nu poţi acţiona după o strategie învăţată sau preluată, trebuie să ai o flexibilitate enormă.

Un alt succes interesant pe final de 2017 a fost rata de vânzare la Panettone, care a crescut cu câteva sute de procente faţă de anul trecut. Un rezultat foarte plăcut. Şi aici am avut o politică de preţ foarte redusă, nu am mizat pe câştig, ci pe prezenţă, Panettonele Casa Rinaldi fiind prezent în majoritatea reţelelor de supermarket şi, în premieră, într-o reţea de benzinării, un experiment pe care aş vrea să-l repet şi la Paşti.

Săptămâna bucătăriei italiene a fost cel mai mare eveniment la care a fost prezentă Casa Rinaldi în 2017, ne-am implicat în toate evenimentele care au constituit-o, inclusiv într-un remarcabil proiect social împotriva violenţei asupra femeilor. Pe a doua poziţie ca şi volum se află Moldova Fashion Days din luna martie. Acestora li s-a alăturat o serie de evenimente la fel de importante.

Este foarte plăcut atunci când oamenii îţi recunosc produsele după formă şi gust. Îţi dai seama că faci parte dintr-o societate şi contribui la dezvoltarea sa prin cultura culinară. Pentru mine e foarte plăcut. Plus la asta, în decursul anului, avem foarte multe acţiuni de binefacere, avem şi o parte din produse care merg în scop de binefacere… şi o facem din inimă.

Pentru 2018 ţintim la fel de sus. Datorită deciziei a două ministere italiene – cel al Agriculturii şi cel al Culturii, de a numi anul 2018 anul bucătăriei italiene, am decis să ne alăturăm iniţiativei printr-un proiect de-al nostru. Casa Rinaldi este prezentă în 105 ţări, prin urmare, poate deveni un propagator calitativ al bucătăriei italiene. Proiectul presupune că, în decursul întregului an 2018, vom promova şase regiuni ale Italiei prin intermediul unor cine la restaurantele din Chişinău, preparatele din meniu având la bază produsele Casa Rinaldi. Nu ne vom limita doar la produse, ţinem să şi prezentăm istoria fiecărei regiuni, dar şi personalităţile cu renume mondial care o reprezintă.

0098page_100_fmt
Fişier

Director Casa Rinaldi în Moldova

Data, locul nașterii: 30 decembrie 1969, or. Chieri, Italia

Studii: licențiat Finanțe și Bănci, USEM

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Text: Doina Popa

Foto: arhiva personală