A activat în diverse domenii și în diferite funcții, dar peste tot a avut drept obiectiv dezvoltarea și modernizarea instituției în care s-a aflat. În context, rezultatele sale în fruntea Cricova S.A., pe care o conduce al doilea an, n-au întârziat să vină. Astfel, 2017 a contabilizat în contul Combinatului un volum de vânzări de 9,5 mln. de sticle, două premii mari și peste 30 de medalii obținute la cele mai importante concursuri din ţară şi de peste hotare.

Cariera dvs. profesională a însemnat o cale lucrată calitativ şi stabilă sau aţi întâmpinat şi obstacole? Cum aţi trecut peste?

Este firesc ca în procesul de activitate a oricărei companii să apară dificultăţi. În aceste momente, este important de a stabili clar priorităţile şi paşii care urmează a fi întreprinşi pentru a depăşi aceste obstacole. O abordare complexă la moment a problemei şi evaluarea consecinţelor anumitor paşi este cea mai bună soluţie pentru a trece peste dificultăţi.

Activitatea până la Cricova S. A. şi după… La ce v-a solicitat perioada de după?

Activitatea la Combinatul de Vinuri „Cricova” a solicitat o implicare la maxim şi evaluarea situaţiei în cadrul întreprinderii, pentru a înţelege în ce direcţie trebuie de muncit mai mult. Cricova este un brand recunoscut atât la nivel naţional, cât şi în străinătate, astfel, se munceşte mult pentru menţinerea acestui nume şi dezvoltarea continuă a companiei.

Aţi avut nevoie de o perioadă de acomodare pentru funcţia pe care o deţineţi în prezent şi pentru domeniul care atunci era nou pentru dvs.?

Pentru orice funcţie este nevoie de o perioadă de acomodare, totuşi, la Combinatul de Vinuri „Cricova”, nu am avut prea mult răgaz pentru aceasta, mai ales că domeniul nu este unul absolut nou pentru mine. Au fost multe lucruri care urmau a fi întreprinse imediat. Înainte de a veni la „Cricova” m-am documentat foarte bine despre situaţia curentă, din acest motiv nu pot să spun că m-au suprins anumite lucruri.

Prin ce 2017 a devenit un an important în activitatea dvs. şi a întreprinderii? Care au fost reuşitele şi noutăţile cu care aţi venit în faţa consumatorilor?

În 2017 am reuşit să obţinem multe rezultate frumoase. O realizare importantă a constituit preluarea distribuţiei produselor Cricova în Republica Moldova de către propriul distribuitor – Centrul de Business şi Tursim „Cricova-Vin” S. A. Acest lucru a permis creşterea vânzărilor cu circa 20 %, dezvoltarea armonioasă a brandului Cricova şi asigurarea unei mai bune poziţii pe piaţa vinurilor din ţară. Combinatul de Vinuri „Cricova” S. A. s-a remarcat şi prin lansarea mai multor produse pe piaţa Republicii Moldova. În premieră, însă, „Cricova” a lansat un divin exclusivist dedicat aniversării a 65 de ani de la fondarea companiei. Am lansat şi un vin mai deosebit, este vorba despre Amplius, produs după o tehnologie specială din struguri stafidiţi.

De asemenea, în acest an, Combinatul de Vinuri „Cricova” a obţinut Marele Premiu pentru merite deosebite în domeniul vitivinicol, oferit de către Guvernul Republicii Moldova în cadrul Zilei Naţionale a Vinului 2017. Această distincţie reconfirmă statutul companiei în calitate de lider pe piaţa vinicolă, ce produce vinuri de calitate înaltă şi promovează imaginea ţării pe arena internaţională. Vorbim şi despre „Mercuriul de Aur”, luat la nominalizarea „Reputaţie şi încredere”, premiu oferit de Camera de Comerţ şi Industrie, dar şi despre distincţiile luate la concursuri importante ca International Wine Challenge şi Decanter World Wine Awards – Marea Britanie; Concurs Mondial de Bruxelles – Belgia; Berliner Wein Trophy – Germania; Muscats du Monde – Franţa, Decanter Asia Wine Awards – Hong Kong ş.a.

Care este atuul care consideraţi că vă asigură superioritatea pe domeniu?

Mereu am ţinut să remarc că o echipă consolidată, care munceşte în aceeaşi direcţie şi pentru un scop comun, reprezintă atuul unei companii. Desigur, producerea vinurilor şi spumantelor de cea mai înaltă calitate este un alt factor care ne asigură superioritate în domeniu şi, în final, încrederea consumatorului.

mf1_7536page_93_fmtFişier

Director General la Combinatul de Vinuri „Cricova” S. A.

Data şi locul naşterii: 16 august 1965, s. Băiuş, r-nul Leova

Studii: Academia de Studii Economice din Moldova, Facultatea Management, diplomă de manager-economist; Academia de Administrare publică pe lângă Preşedintele RM, specialitatea Economie şi Management Public, master în management; Institutul de Instruire Continuă, calificarea Psiholog; Academia de Teologie Ortodoxă din Republica Moldova, master în Teologie Ortodoxă şi Asistenţă Socială.

 

 

Text: Marcel Toma

Foto: arhiva personală