Boris Gîlca a înregistrat succese remarcabile şi în anul care a trecut, 2016. Laboratorul medical „Invitro Diagnostics”, unde deţine funcţia de director, a bifat performanţe de excepţie pe parcursul lui 2016, una dintre acestea fiind titlul onorific „Compania anului” la nominalizarea „Performanța anului”, acordat în cadrul Galei Premiilor Teleradio Moldova 2016.

Am avut multe provocări pentru a le reuși pe toate. Totodată, am avut și continui să am mare noroc de a întâlni în cale oameni deosebiți și profesioniști – oameni care au influențat, prin încrederea pe care mi-au acordat-o, și cariera mea profesională. Le sunt recunoscător, căci acest sentiment este o latură firească a demnităţii omului! Revenind la reușite, cred că pot menționa câteva proiecte realizate: inaugurarea Oficiului Fondului ONU pentru Populație (UNFPA, 2003) în R. Moldova; stabilirea, la nivel național, a reţelei de cabinete de sănătate reproductivă (1996); inaugurarea Centrelor de Excelență pentru Sănătatea Femeii din Chișinău (1997), Drochia (2000), Cahul (2001), Camenca (2006) și Tiraspol (2012); instituirea Comisiei Naționale pentru Populație și Dezvoltare (2007) și a Centrului de Cercetări Demografice din Moldova (2012). Am deținut mai multe funcții publice: consilier principal de stat al prim-ministrului în domeniul ocrotirii sănătății și dezvoltării sociale și șef de cabinet al prim-ministrului interimar.

Anul 2016 a fost cu experiențe extrem de valoroase în activitatea mea la Guvern: viceministru la Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei și, ulterior, șef de cabinet / consilier în domeniul sănătății al viceprim-ministrului pe probleme sociale. Sunt mândru şi de cariera academică:  lector universitar la Școala de Management în Sănătatea Publică a USMF „N. Testemițanu” și colaborarea ca profesor-invitat la Universitatea Charles din Praga, Cehia. Dar transformarea mea cea mai fascinantă s-a produs odată cu acceptarea poziției de director medical la cel mai performant laborator medical din R. Moldova, „Invitro Diagnostics”.

O să fac referință la un citat din cartea soției mele, Felicia Rotaru, „Caligrafia vieții – dincolo de cuvinte”: „ …Ramacharaka spunea că lampa care e aprinsă nu poate fi ascunsă, fiindcă ea dă lumină. Dar, unde este lumină, există viitor, există noi începuturi”! Și în 2016 mi-am urmat mottoul de a face lucruri durabile pentru oameni, urmând crezul filosofic că „imposibilul l-am realizat, miracolul urmează foarte curând”. Odată realizat dezideratul sus-menționat, rămân convins de crezul optimist că „totul va fi bine – inevitabil va fi bine”!

Laboratorul medical „Invitro Diagnostics” este un proiect național și suntem mândri pentru acest fapt. Deținem cele mai moderne tehnologii ale industriei mondiale de laborator, exclusiv echipamente ale renumitelor branduri europene și americane, sunt folosite doar teste și consumabile originale de la producător cu certificarea CE și avem cea mai valoroasă echipă de profesioniști – cei mai buni specialiști din țară.

În circuitul de laborator „factorul uman” este complet eliminat, datorită sistemului de testare automatizat, care asigură o precizie de 100% a analizelor medicale. Rezultatele și corectitudinea testelor efectuate de „Invitro Diagnostics” sunt confirmate de RANDOX – sistem internațional de evaluare externă a calității (Marea Britanie).

Oferim analize de conformitate europeană. Majoritatea testelor (95%) sunt efectuate imediat sau timp de o zi, iar printr-un SMS clientul este anunțat despre executarea analizelor. Rezultatele sunt transmise pe adresa electronică a clientului, iar în „Cabinetul personal” de pe www.invitro.md toate investigațiile medicale pot fi vizualizate on-line și sunt arhivate, putând fi urmărite în dinamică. În portofoliu avem cel mai mare portofoliu de analize medicale (mii de teste), inclusiv teste noi și unice.

Distincţii şi titluri:

Medalia ”Meritul civic” (2001) ;  Insigna jubiliară a Academiei de Administrare Publică (2003), Insigna de Onoare a Departamentului Instituții Penitenciare (2007); Ordinul Bisericii Ortodoxe din Moldova „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” (2015); Ordinul ”Gloria Muncii” (2016); Premiul anual „VIP în Medicină” (2016).

pm-bgmodFișier:

Boris Gîlca, doctor în științe medicale, medic obstetrician-ginecolog, Ex-Reprezentant UNFPA în Republica Moldova

Data şi locul naşterii: 3 martie 1965, or. Cernăuți, originar din s. Drepcăuți, r-nul Briceni

Studii: Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „N. Testemițanu”,

Academia de Administrare Publică pe lângă Guvernul R. Moldova

Funcția: Director al laboratorului medical „Invitro Diagnostics”- cel mai performant laborator din Republica Moldova

 

 

Foto: Arhiva personală, Andrian Irimca