Marina Moraru, „Omul Anului 2017” pentru activitatea sa în domeniul Frumuseţe & Sănătate

Lecţii de viaţă, succes, inspiraţie şi încă o doză de experienţă, cam aşa arată un fragment din anul 2017 pentru doamna Marina Moraru, directorul Mary Kay (Moldova). Compania pe care o conduce de mai bine de 13 ani îşi menţine poziţia în topul celor mai de succes companii de cosmetice. Cu toate acestea, doamna Moraru ştie că, doar prin muncă, implicare şi dăruire lucrurile bune au şanse mari pentru a se împlini.

Când am aflat noutatea că sunt nominalizată la premiile OMUL ANULUI 2017, am început a primi cuvinte de încurajare, felicitări şi urări de bine. Mesajele veneau nu doar de la echipa locală, oameni apropiaţi, dar şi de la reprezentanţii brandului din alte ţări precum SUA, China, Germania sau Mexic. Simţeam deja că sunt o învingătoare. Pentru mine contează mult energia bună pe care o transmit persoanele, deoarece ea îți colorează viaţa.

Lumea afacerilor e plină de surprize. Sunt ani în care aceasta e într-o ascensiune de invidiat şi fără ca tu să depui prea mari eforturi, iar în alți ani poţi să investeşti mult, iar rezultatul să fie unul modest. În 2017 am primit multe aprecieri şi premii în Europa, o să menționez doar câteva dintre ele: Rujul-gel de buze Mary Kay® a fost desemnat cel mai bun produs cosmetic în Cehia, Slovacia, Polonia, Rusia, Spania și Ucraina. Pealingul pentru față TimeWise Repair® Revealing Radiance™ a primit premii speciale în Polonia, Rusia și Ucraina.

Mă despart foarte greu de oameni. Am nevoie de timp să înţeleg că ei nu se întorc. În 2017 am învăţat acest lucru. Viaţa îşi continuă cursul ei firesc, iar energia pozitivă şi speranţa într-un viitor mai luminos îmi dau putere să trec mai uşor peste momentele delicate.

Încrederea pe care o am în această companie și în oamenii care muncesc în ea este doar o parte din ceea ce ne oferă poziția de lideri în domeniul nostru de activitate. Potrivit unui studiu de caz al companiei în Rusia şi Germania, una dintre concluzii a fost că oamenii care dețin statutul de Consultanți de frumusețe Mary Kay sunt firi deschise, îţi zâmbesc, știu să ofere cele mai bune recomandări dintre produsele noastre. Ei transmit valori frumoase nu doar clienților, dar şi familiei lor, prietenilor.

553109-gb-017-lb-brush_fmtSufletul companiei este format din oamenii care muncesc aici. Când am primit oferta de a lucra pentru compania Mary Kay, am fost impresionată de colectivul şi biroul companiei din altă ţară. Fidelitatea şi pasiunea sunt simțite în fiecare reprezentanţă, indiferent de locaţie.

Valorile Mary Kay sunt înrădăcinate de la fondarea brandului. Ele au rămas valabile până în zilele noastre. Una dintre acestea este să te comporți cu oamenii aşa cum ai dori ca ei să se comporte cu tine. Atitudinea noastră faţă de fiecare client este una amicală, atentă, îi oferim suport şi, evident, cele mai bune produse cosmetice. În acest an, compania Mary Kay sărbătorește jubileul de 55 de ani. Calea acestui brand a început de la visul unei femei – Mary Kay Ash. Ea a decis să inițieze o afacere deosebită, destinată femeilor, pentru ca ele să poată să își realizeze aspirațiile. Astăzi compania are filiale în 35 de țări și face mai frumoasă viața doamnelor și domnișoarelor din întreaga lume.

Titlul de OMUL ANULUI e o nouă treaptă în dezvoltarea mea. Tind spre noi orizonturi, spre noi perspective, atât în plan personal, cât şi profesional. Zona de confort nu este ceva specific mie. Provocările pe care mi le oferă viața sunt adevărate teste de rezistență şi tenacitate. Nu pot să nu menționez performanța companiei de obținere a Medaliei de Aur în concursul „Marca anului – 2016”, dar și titlul Brandul Anului 2016 obținut tot din partea revistei VIP magazin şi prezența mea în Top 50 femei de succes din Moldova. E aportul întregii echipe, evident.

Îmi place mult să citesc. Ultimile cărţi pe care le-am lecturat au fost despre Barak Obama şi Christian Dior. Sunt doi bărbaţi excepţionali, inediţi, cu vieţi de la care poţi lejer să te inspiri şi să înveţi.

Noi promovăm acţiuni de responsabilitate socială. În 2017, alături de cei de la Salvaţi Viaţa, am reușit să facem viaţa mai bună pentru cei care au nevoie de ajutor. La seminarul anual pe care l-am organizat au fost invitaţi copiii care au beneficiat de suportul nostru pentru o sănătate mai bună. E un adevărat miracol să vezi cum trăiesc ei, inclusiv datorită aportului tău, al echipei tale şi al multor altor oameni mărinimoşi.

Pentru 2018 avem planuri la fel de ambiţioase. Vom continua să muncim cu aceeaşi pasiune, dăruire şi implicare.

Fişier

Directorul „Mary Kay” (Moldova)

Studii: Institutul de ComeRţ şi Economie, Sankt-Petersburg

 

Text: Iuliana Mămăligă

Foto: Arhiva personală

Abonează-te la articolele

Vip Magazin