Rețeta Crăciunului oferită de Valeria Țurcan

Dulce… Nu e doar gustul zahărului și al mierii, ci și al mamelor, al copilăriei, al iubirii, al pasiunii, al bucuriei, al sărbătorilor… Or, noi asta ne-am propus în această ediție, să îndulcim Crăciunul prezentându-vă, în parteneriat cu Südzucker Moldova, trei rețete oferite de trei femei care gătesc, vorbesc și scriu cu o pasiune mm… mega delicioasă despre arta culinară, fie pe blog, fie în rețelele de socializare.

Valeria Țurcan, Constanța Bîrca și Irina Burduhos au preparat deserturi care încheagă amintiri numai bune de savurat alături de cei dragi, iar între scurtele reprize culinare, în timp ce bunătățile se coceau, ele ne-au dezvăluit nu doar rețetele propriu-zise, ci și „secrete” dulci din viața lor. Și ne-au convins că fiecare dintre cele trei delicii prezentate în acest proiect, odată încercat, îți pune pe limbă adevăratul gust al Crăciunului. A „nins” cu zahăr!  

 

Valeria Țurcan: biscuiți cu brânză de vaci

Binedispusă și deschisă – așa am cunoscut-o pe Valeria Țurcan, o tânără de 23 de ani care a găsit în dragostea pentru gătit o ingenioasă formă de expresie, blogul Valerieʾs Food. E dispoziția perfectă ca să excelezi la bucătărie, ca să coci, de pildă, o ditamai duzină de biscuiți-scoici cu brânză de vaci pentru o întreagă redacție, flămândă și gata să o descopere pe Valeria dincolo de lumea online.

Născută la Chișinău pe 7 iulie 1993, absolventă a Facultății de Drept, Valeria e pasionată de gătit încă din copilărie, bucătăria devenind pentru ea un „laborator magic” deja de vreo patru ani. Este un food blogger care, prezentând rețete mai mult personale decât inspirate, adună pe pagina sa de Facebook peste 6000 de like-uri, iar pe Instagram peste 4200 de followeri. E omul pe care nu îl vei vedea în vreun local fast-food sau lângă rafturile cu chipsuri: „De mai bine de un an, am renunțat la fast-fooduri, simțind schimbări benefice în viața mea: nu mai am senzația de disconfort digestiv și nici de oboseală cronică. Sunt plină de energie.”

Sursele de inspirație ale Valeriei sunt diverse, ajutând-o să-și exprime talentul culinar atât emisiunile culinare, cât și obișnuitele discuții cu prietenii și familia, alături de care preferă să petreacă inclusiv sărbătorile de iarbă. Dar cea mai mare inspirație pentru ea este Jamie Oliver, un promotor apreciat al mâncării britanice sănătoase, declarat în 2012  cel mai bogat maestru bucătar din lume.

Nu cred că e cazul să-i urăm aceeași bogăție tinerei, căci iubirea de care are parte le suplinește pe toate. Mai exact, Valeria și-a lansat blogul datorită iubitului său, Maxim, care o încurajează de fiecare dată. Deci, Marin Preda ne-ar fi dat dreptate, dacă dragoste nu e, nici blog nu e. Și nici rețeta de alături, pe care merită s-o încercați!

Detalii pe valeriesfood.md

Rețeta

Ingrediente:

  • 200 g brânză de vaci proaspătă (scursă bine de zer)
  • 200 g unt (la temperatura camerei)
  • 300 g făină albă
  • 4 linguri de zahăr
  • 1 linguriță de praf de copt
  • 1 linguriță de extract de vanilie

Pentru zahărul aromat:

  • 4 linguri de zahăr
  • 1 linguriță rasă de scorțișoară pudră

Modul de preparare:

  1. Pune zahărul și untul într-un bol, amestecă aceste două ingrediente până când untul se încorporează și iese o compoziție cremoasă.
  2. Adaugă brânza și vanilia, amestecă bine până se omogenizează totul. Cerne deasupra făina cu praful de copt. Amestecă folosind o lingură. Când aluatul începe să se lege, răstoarnă-l pe masă și frământă-l câteva secunde. Taie aluatul în două, formează-l în bile, îmbracă-le în folie alimentară și dă-le la frigider pentru două ore (sau în congelator pentru 30 de minute).
  3. Amestecă scorțișoara și zahărul pe o farfurie plată.
  4. Încinge cuptorul la 190 de grade C.
  5. Scoate o bilă de aluat din frigider. Pudrează masa de lucru cu puțină făină și începe să întinzi aluatul (să aibă grosimea de circa 2 mm.). Cu ajutorul unui pahar sau al unei forme de 7 cm., decupează cerculețe.
  6. Ia un cerc și înmoaie-l pe o parte în zahărul aromat (de aluat trebuie să se lipească zahărul și scorțișoara), împăturește cercul în două (în așa fel încât zahărul să fie în interior), apoi înmoaie iar semicercul pe o parte în zahărul aromat și împăturește-l din nou în două. După ce ai primit forma dorită a biscuitului, înmoaie-l pentru ultima dată pe o parte în zahăr. Apoi pune-l cu partea fără zahăr (curată) pe tava acoperită cu foaie de copt, unsă cu unt. Fă același lucru cu tot aluatul și coace biscuiții circa 20-22 de minute sau până obții o nuanță aurie-cafenie. Poftă bună!

Autor, coordonator: Tatiana Corcebaș-Onica. Asistent foto: Iuliana Mămăligă.

Fotograf: Roman Friptuleac. Decorator: Irina Braiescu (Brayʾs). Loc, veselă: Casa Keia

Partener general: Zahăr Cinci Inimioare

 

Abonează-te la articolele

Vip Magazin