Misiunea ei este una dintre cele mai frumoase din lume, de a-și promova și reprezenta țara natală într-o altă societate. De aproape doi ani, a fost numită în funcția de ambasadoare a Suediei la Chișinău, iar numele ei este apreciat și cunoscut în Republica Moldova datorită programelor comune pe care le avem cu țara sa. Dna Signe Burgstaller a reușit să ne îndrăgească Moldova și recunoaște că atunci când va pleca, cel mai mult îi vor lipsi numeroasele prietenii pe care le-a făcut aici.

1.De mică am fost fascinată de călătorii și întotdeauna am fost curioasă să explorez alte țări și să aflu ce anume îi unește pe oameni. Mi-a plăcut să învăț limbi și o perioadă am crezut ca mă voi specializa în acest domeniu. Când eram la universitatea din Statele Unite, am realizat că doream să lucrez în afaceri internaționale și, după ce am finisat studiile în științe politice, mi-am depus dosarul la Serviciul afaceri externe din Suedia.

2.Am început să învăț limba română cu câteva luni înainte de a veni în Moldova, doar regulile de bază ale ei. Acum iau câte o lecție pe săptămână și sper că am succese (dar îi las pe cei din jur să decidă!). Am învățat despre modul de gândire și stilul de viață al moldovenilor prin intermediul mai multor întrevederi frumoase, personale pe care le-am avut și în timpul călătoriilor prin țară. Aceasta mă ajută să înțeleg mai bine ce se întâmplă în țară și să observ unde există oportunități pentru cooperare și parteneriate bilaterale.

3.Cooperarea bilaterală dintre Suedia și Moldova a început în 1996 și, de atunci, Suedia a fost unul dintre partenerii bilaterali principali ai Republicii Moldova. Susținerea din partea Suediei se axează pe reformele ce promovează integrarea europeană, guvernarea democratică, drepturile omului și egalitatea de gen, dezvoltarea economică, eficiența energetică și protecția mediului în Moldova. Câteva exemple concrete ale programului nostru de asistență includ susținerea consolidării capacității instituțiilor de stat din Moldova, ca Serviciul Fiscal de Stat și Biroul Național de Statistică; oferim susținere la consolidarea competitivității companiilor moldovenești în așa domenii ca IT, industria modei, turism și alte sectoare; oferim susținere la consolidarea capacității organizațiilor societății civile și a instituţiilor de mass-media independente; și promovăm participarea femeilor în politică, atât la nivel național, cât și la nivel local.

4.Cred că femeile din Suedia și Moldova au foarte multe în comun atunci când vine vorba de visurile, speranțele și ambițiile lor de viață. Și provocările le sunt similare, cum ar fi, de exemplu, stereotipurile legate de gen și găsirea echilibrului între viața personală și cea profesională. Acest fapt a devenit foarte evident când un grup de femei prietene suedeze a venit în vizită primăvara recentă și am organizat o întâlnire între el și un grup de femei din Moldova. În aer plutea un adevărat spirit de prietenie între surori!

img_0374_opt

Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova Data și locul nașterii: Într-o noapte friguroasă și întunecoasă de decembrie de sărbătoarea suedeză – Sf. Lucia la Sundsvall, Suedia Studii: Facultatea de Științe Politice a Universității Denison (SUA) și Universitatea Stockholm (Suedia)

5.În prezent, în Suedia, 12 din 24 de miniștri sunt femei și aproape jumătate dintre deputații acestei țări sunt de asemenea femei. Fiecare țară își are calea sa de asigurare a egalității de gen, dar pentru a accelera progresul în acest domeniu, merită să ai o societate civilă puternică ce promovează schimbarea și o conducere politică ce prioritizează această problemă.

6.În zilele fierbinți de vară de la Chișinău, îmi găsesc refugiul la umbra unui nuc din grădina reședinței mele. În Suedia, îmi place să-mi petrec timpul în casa de vacanță de pe malul Mării Baltice. Imaginea mării și sunetul valurilor îmi oferă un calm de nedescris.

7.Un manager bun este o persoană cu abilități bune organizaționale și decizionale, care are încredere în angajați și îi încurajează să se dezvolte și care creează un mediu de lucru pozitiv și incluziv.

8.Cred că un lider bun este acela care are o viziune, care poate vedea „după colț”, care are un set de valori puternice și poate inspira oamenii din jur să lucreze pentru obiective comune. Cu siguranță, sunt foarte multe femei capabile și talentate care au aceste calități extraordinare oriunde în lume, inclusiv aici, în Moldova.

9.Abba, Dr. Alban, Volvo, H&M, Zlatan Ibrahimović, Alfred Nobel și, mai nou, pauza suedeză „fika” sunt doar câteva dintre lucrurile cunoscute despre Suedia. Şi mai sunt atâtea inovații suedeze despre care ați auzit probabil, dar despre care nu știți că sunt din Suedia, cum ar fi Bluetooth, Spotify și Skype și jocurile video Minecraft și Candy Crush Saga. De asemenea, renumita autoare pentru copii Astrid Lindgren, care a creat-o pe Peppi Ciorap Lung și Karlsson de pe acoperiș. Și, desigur, magazinul de mobilă IKEA.

10.La final de mandat, eu sunt sigură că am să iau multe amintiri frumoase, prietenii durabile și experiențe profesionale valoroase. Cel mai probabil am să iau cu mine o cutie-două cu vinurile mele preferate moldovenești. Și, acolo unde voi merge mai departe, un puiet de nuc din Moldova.

 

Text: Svetlana Tataru

Foto: Eva Elena