Învață mult, în permanență și cu maximă dedicație. În CV-ul său sunt peste zece ani de studii superioare și alte zeci de traininguri, dar și progrese profesionale impresionante în cadrul unor companii de top din țară. De 13 ani, Stela Ciobanu este zâmbetul și unul dintre creierele Mobiasbancă, prin Groupe Société Générale apropiindu-se și mai mult de spiritul francez pe care îl adoră de mic copil. Este omul care știe să aducă soarele în echipa sa, dar și să ceară, să aprecieze realizările. Munca îi aduce satisfacție – o satisfacție contaminantă.

1.La Mobiasbancă dirijez o divizie, interesant este că în corporațiile din Moldova nu mai există asemenea funcţii – Secretar General. Este o funcţie ce implică maximă responsabilitate şi importanţă prin faptul că presupune gestionarea sau contribuirea la dezvoltarea şi consolidarea guvernanţei corporative (relaţia celor 3 A – Angajaţi – Autorităţi – Acţionari), capitol la care consider că suntem etalon în sistemul bancar. Un alt domeniu pe care îl gestionez este cel juridic, urmat de domeniul calităţii, al comunicării interne, externe, instituţionale.

2.Abordarea mea asupra manage­mentului este că dacă ești aproape de oameni, ești corect și ai un feedback pe măsură, le ai pe toate, ești deja perceput ca autoritate, nu trebuie să te impui ca șef. La Mobiasbancă nu suntem şefi şi subalterni, suntem o echipă. Când colegii mei vin la serviciu zâmbind este fantastic pentru mine. Mă străduiesc să le dau autonomie, oportunitatea de a crea liber şi atunci ei pot genera mult mai multe. Astfel, a face schimbări a devenit deja o cultură a Mobiasbancă, putem implementa repede și suntem inovatori.

3.Orice om are potenţial, trebuie să-l ajuţi să îl descopere, dar, ca să poţi să o faci, trebuie întâi să te descoperi pe tine însuți. Și să o faci cu insistență pentru că toată lumea are tendinţa să se oprească în zona de confort, dar, când eşti deja expert într-un domeniu, te plafonezi. Trebuie să ai curajul să gestionezi sau să faci şi altceva decât ceea ce ai făcut.

4.Sunt pregătită să iau şi un alt domeniu în corporaţie şi sunt sigură de reuşita mea. În primul rând, ştiu cum să selectez oamenii şi cum să îi determin să adere la ceea ce fac eu. Asta e un lucru important.

2f3a8014_opt

Membru al Comitetului de Direcție, Secretar General al Mobiasbancă Data şi locul nașterii: 18 decembrie 1970, Chișinău Studii: Facultatea de Electrofizică a UTM, profilul Calculatoare, Sisteme și Rețele; Academia de Administrare Publică, Management; MBA, Universitatea de Management Grenoble

5.Multă lume vrea să audă ceea ce vrea să audă. Eu apreciez mai mult o părere imparțială și corectă, chiar dacă doare. Totuşi, interlocutorul ar putea găsi o modalitate pentru a o spune mai puțin dureros, prin cuvinte mai potrivite.

6.Experienţa trebuie partajată, pentru că aceasta îmbogăţeşte lumea. Mulţi au frica de a-şi împărtăşi experienţa, cunoştinţele sau de a învăţa pe cineva. Dar prin împărtăşirea cunoştinţelor nu devii mai slab, ci mai puternic, eşti respectat şi îţi faci o autoritate de competenţă, de expertiză, îţi consolidezi echipa. Aceasta se transformă în cifră de afaceri până la urmă. E o piramidă de fortificare a succesului. Eu nu mă gândesc primordial la cifra de afaceri, că va creşte cu 50 % sau cu 150 %… nu asta urmărim. Pentru că oamenii fac rezultatele şi dacă ai o echipă competentă, rezultatele cresc neapărat din punct de vedere exponenţial.

7.Sectorul bancar în general este foarte competitiv. În afaceri orice zi și / sau oră costă bani şi ce nu ai făcut la moment îţi schimbă rezultatele. Pentru mine, concurenţa este un fenomen pozitiv. Ea te mobilizează, prin ea au de câştigat clientul, societatea, angajaţii, iar compania devine tot mai bună. Şi aceasta este frumos, când clientul tău zâmbeşte. Şi clienţii nemulţumiţi sunt pentru noi o oportunitate de a ne îmbunătăţi – ei sunt loiali din moment ce îşi exprimă nemulţumirea.

8.Am învățat să iert foarte repede. Dacă te blochezi la asemenea emoții, te îmbolnăvești, nu poți gândi, nu poți inova, nu poți crea alte lucruri. Uită! Depășește! Vezi dacă ai putut învăța din respectiva experiență și mergi înainte. Nu mai întorci trecutul. Privește în viitor.

9.Ca să primești, trebuie să ­oferi. Aceasta este regula mea. Nu poți să beneficiezi la nesfârșit. Nu ai dreptul moral doar să primești.

10.Am foarte multe visuri care devin realitate şi uneori parcă mi-e frică să visez (râde). Este interesant să visezi, dar visezi ce este în subconştient, în dorinţele tale şi asta se realizează. Eu îmi stabilesc obiective destul de ambiţioase, dar şi destul de clare. Ele nu țin doar de planul personal, deja mă simt pe deplin realizată în acest sens, am o familie foarte frumoasă şi împlinită. Pentru mine, acum este important să pot să ofer şansa de a creşte altor oameni, să pot oferi noi oportunităţi de carieră.

 

 

Text: Doina Popa

Foto: Natalia Mitereva