Dacă ești fană „Sex and the City” atunci cu siguranță ai văzut deja noul sezon – „And just like” that…, o continuare a poveștii celor 4 femei care au fost îndrăgite de o lume întreagă. Din păcate actrița care a jucat-o pe Samantha nu și-a mai dorit să apară în serial, dar există alte personaje noi destul de savuroase.
„Sex and the City” a fost un fenomen și chiar dacă au existat și alte seriale cu si despre femei puține sunt cele care au echival succesul acestei producții.
Dacă ți s-a făcut dor de un serial care să te ungă pe suflet, atunci vezi ce sugestii avem pentru tine:
Desperate Housewives
Serialul „Neveste disperate” a fost un fenomen.Producția prezintă viața mai multor personaje ce locuiesc pe Wisteria Lane din orașul fictiv Fairview din statul Eagle, personaje care sunt prezentate prin prisma fostei lor vecine, decedată. Aparențele înșală căci, deși toate duc vieți casnice și trăiesc diferite probleme de familie, ascund secrete, mistere și chiar crime, apărând astfel un contrast între viața perfectă ce pare că o duc și cea reală, din spatele ușilor închise.
Serialul te va cuceri cu personaje foarte diferite și situații neprevăzute, dramatice sau chiar haioase.
Emily in Paris
Emily este o tănără din America, care este nevoită să meargă în Paris datorită companiei în care activează. O dată ajunsă în orașul dragostei încep aventurile legate de job cât și cele amoroase…
În serial se pune un mare accent pe fashion, lucru care a cucerit deja o mulțime de femei.
Big Little Lies
Bazat pe cartea cu același nume scrisă de Liane Moriarty, „Marile minciuni nevinovate” spune povestea unei comunități din Monterey, California, unde se petrece o crimă. Acțiunea filmului gravitează în jurul rivalităților și secretelor celor trei personaje principale: casnica Madeline Mackenzie (Reese Witherspoon), geloasă pe soția mai tânără a fostului ei soț, Celeste Wright (Nicole Kidman), cea mai bună prietenă a lui Madeline, o fostă avocată cu un mariaj aparent perfect cu un bărbat mai tânăr (Alexander Skarsgard) și Jane Chapman (Shailene Woodley), o mamă singură cu un trecut întunecat, pe care Madeline și Celeste o iau sub aripa lor protectoare.
Povestea se întinde pe șapte episoade tensionate și subversive, dezvăluind cum fiecare femeie avea ceva de ascuns înainte de crimă.
Workin’ Moms
Serialul le are în rolurile principale pe Catherine Reitman, Jessalyn Wanlim, Dani Kind și Juno Rinaldi ca un grup de prietene care se confruntă cu provocările de a fi mame care lucrează.
Concediul de maternitate s-a terminat, așa că cele patru mame trebuie să se întoarcă la viața din Toronto: copii, muncă, șefi, iubire și iar muncă.
Sex Life
Serialul ne prezintă o casnică și mamă a doi copii, care locuiește în suburbiile din Connecticut. Totul pare perfect la prima vedere, dar ea, pur și simplu, nu se poate împiedica să nu se gândească la trecut. Își varsă of-ul într-un jurnal pe laptop. Lucrurile iau o întorsătură neplăcută – sau plăcută, depinde de unghiul din care privești – când soțul iubitor, loial, de încredere și superb dă peste reflecțiile ei asupra unei relații foarte tumultoase din trecut. Brad a fost marea dezamăgire peste care casnica n-a reușit să treacă, iar misterul destrămării relației lor ni se dezvăluie într-un amestec de scene actuale și flashback-uri.
Eroina principală are de ales între viața liniștită alături de soț sau aventurile nebune cu fostul iubit.
Vizionare plăcută!
Lasă un răspuns