Administrează instituţia care, de mai bine de două decenii, prestează servicii în învăţământul privat primar, gimnazial şi liceal, care pregăteşte copiii pentru viaţă, nu doar pentru facultate. Sub supravegherea și îndrumarea Svetlanei Alună, copiii îşi dezvoltă nestingheriţi personalitatea şi calităţile.
1.Munca pe care o fac, în primul rând, este o provocare, dar şi o oportunitate de a putea fructifica, în carieră, chemarea pe care am simțit-o. În afaceri, medicină, învăţământ sau în oricare alt domeniu, poţi persevera doar dacă ceea ce faci este parte a unei vocaţii.
2. Am absolvit cu brio Universitatea de Medicină şi am activat o perioadă în acest domeniu, ocupația de medic rămânând pentru toată viaţa mai mult decât o meserie de suflet. Atât medicina, cât şi învăţământul au tangenţe multiple şi interconectate: prima răspunde de bunăstarea trupului, iar al doilea asigură prosperarea spiritului.
3. Liceul de Limbi Moderne şi Management este instituţia în care copiii cresc într-un mediu prietenos, creativ şi cognitiv. Studiile se fac în limba română, iar conform profilului, în liceu se studiază limbile: engleză, franceză, germană, rusă. Opţional, în agenda de studii sunt incluse disciplinele economie şi managementul.
4. Credoul nostru intern: studii de calitate şi performanţă. E un fel de perpetuum mobile intrainstituţional, care ne inspiră în fiecare an, la fiecare promoţie. Secretul reuşitelor noastre este unul simplu, avem profesori calificaţi, laboratoare dotate şi optăm pentru numărul redus de copii în clase, astfel ca procesul educaţional să fie realizat în mod impecabil.
5. Educaţia trebuie să reprezinte o prioritate pentru fiecare, iar vocaţia să fie călăuză în alegerea unei cariere. Nu există o reţetă magică cu ingrediente speciale care să asigure prosperitatea unui individ sau a unui popor, sau să indice menirea acestuia, dar ştiu că munca l-a creat pe om, iar perseverenţa te disciplinează şi te face mai puternic.
6. Găsesc interesant sistemul de învăţământ finlandez şi sper că, într-o bună zi, şi Republica Moldova va deveni un exemplu la acest capitol, chiar dacă nu mă simt în postura de a oferi sfaturi, soluţii sau a promova o anumită direcţie de dezvoltate în sistemul educaţional de la noi.
7. Este admirabil să te întreţii cu oameni cărturari, educaţi şi culţi. Poţi fi educat, adică manierat, politicos, şi să nu fii cărturar – abilitate dobândită prin lectură, prin studiere şi instruire. Însă cred că o educaţie bună este o premisă pentru dezvoltarea unei personalităţi culte. Or, politica noastră instituţională promovează întreg arsenalul de calităţi menite să cultive inteligenţa copiilor.
8. Lecţiile vieţii nu se termină niciodată, iar filosofia vieţii este atât de vastă şi de profundă, încât nu poate fi exprimată exhaustiv prin cuvinte. Iau lecţii de viaţă în fiecare zi şi toate acestea mă călesc, mă motivează, mă determină şi mă mobilizează.
9. Tind să cred că cea mai importantă reuşită profesională a mea este cea de a fi mamă. Ştiu, clasificatorul profesiilor nu o conţine, dar visez ca într-o lume unde se dă atâta importanţă titlurilor şi se cere cea mai mare specializare în domeniul profesional, oamenii să devină, mai întâi de toate, specialişti în arta de a iubi.
10.Mă conduc după trei principii de viață:
1. Sensul vieţii este să îi dai sens.
2. Dacă viaţa îţi dă lămâi, fă limonadă.
3. Viaţa nu înseamnă să aştepţi ca furtunile să treacă, ci să înveţi să dansezi în ploaie.
Text: Marcel Toma
Foto: Elena Baidaus
Lasă un răspuns