Evelina Zara: „Dorințele izvorăsc din necesități, așteptări și plăcere.”

Evelina Zara știe ce vor copiii, le citește dorințele și aspirațiile de când în viața ei au apărut cele două minunății ale ei, dar și de când și-a lansat afacerea cu ținute pentru cei mici. Între munca depusă în atelierul de cusut și viața de familie, Evelina și-a descoperit noi stări, gânduri, emoții.

1.Ador copiii. A crea pentru ei este o satisfacție enormă. În același timp, este complicat pentru că trebuie să respecți mai multe criterii de calitate, confort și design. În primul rând, copiii sunt criticii cei mai obiectivi și sinceri, dacă nu se simt bine în haină, nu o să rabde și, dacă nu le place, nu o îmbracă. În aceste condiții exigente ne-am propus să fim cei mai buni ca să satisfacem așteptările clienților noștri mici.

2.Permanent îmi mișună prin cap imagini care sunt inspirate de emoții, de oameni… și de fetița mea, o prințesă care are viziuni originale privind asortarea culorilor, o dorință arzătoare de a fi în trend, fiind o mare iubitoare de rochițe.

3.Femeile sunt diferite, dorințele sunt și ele diferite. Dorințele izvorăsc din necesități, așteptări și plăcere. Oricum, totul este subiectiv, dar dorințele generează o mișcare spre dezvoltare, e nevoie de acțiune ca ele să se materializeze. Obținând ce ne-am propus, devenim mai bune, mai frumoase, mai profesioniste, mai puternice, mai ambițioase.

4.Fetița mea este foarte puternică, încăpățânată și obține de fiecare dată ce își dorește. În același timp, e gingașă și caldă. Intransigența ei mă face să fiu și eu mai puternică, să înțeleg că ardoarea cu care copiii își îndeplinesc dorințele trebuie să fie un exemplu pentru noi, adulții.

dsc07927_opt
Proprietara brandului „Vivi Art Boutique” Membră a asociaţiei femeilor antreprenoare din moldova (afam) Data și locul nașterii: 2 iunie 1984, Chișinău Studii: ASEM

5.Am o intuiție hiperdezvoltată. Simt oamenii chiar și de la distanță, știu ce gândesc și asta, uneori, e dureros. De cele mai multe ori, primesc răspunsuri din interiorul meu și mă mir când ele coincid 100 % cu realitatea. Înțelegerea profundă a oamenilor și a lucrurilor te face să realizezi că nu mai poți purta ochelarii roz, fapt care mă ajută enorm în activitatea mea.

6.Femeile își stochează suferința în suflet prin intermediul amintirilor. Tandemul dintre rațiunea care ține minte și sufletul care doare te face captivă. Important este să te axezi pe lucruri plăcute și să valorifici tot ce este frumos în jurul tău, să fii fericită apreciind lucrurile mici. Astfel, ai șanse să uiți neplăcerile și ele să te doară mai puțin.

7.A crea haine, pentru mine, este un vis pe care l-am purtat în suflet mulți ani. Tot timpul mă vedeam cu o afacere în design și în domeniul frumosului. Simțeam o atracție pentru ea și visam cu ochii deschişi să am un brand renumit în toată lumea.

8.Atât familia, cât și afacerea necesită mari investiții emoționale, spirituale și energetice. Sunt situații când îmi spun că nu mai rezist și a doua zi o iau de la început. Dar, în același timp, familia îmi aduce cele mai frumoase emoții și tot timpul este în sufletul și mintea mea pe locul întâi. Pentru păstrarea fericirii familiale, sunt ca o leoaică gata să sfâșie orice impediment.

9.Atunci când nu ai așteptări de la nimeni și nimic, poți să te bucuri de lucruri mărunte. Mi-au trebuit ani să-mi educ o astfel de gândire. Acum mă bucur de o cană de cafea, de un om frumos la suflet, de copiii mei, de tot ceea ce fac.

10.Am multe tabieturi, pentru că atât eu, cât și alții am fost educați într-un mod restrictiv și cu multe programe impuse de societate, stat, religie. Încerc cu unele dintre ele să lupt și, cel mai important, încerc să le alung departe de copiii mei. Vreau ca ei să fie liberi, dar conștienți de rezultate, de consecințe, să se dezvolte la maximum atât pe plan profesional, cât și personal.

Text: Iuliana Mămăligă

Foto: arhiva personală

Abonează-te la articolele

Vip Magazin