„Știați că Dimitrie Cantemir scria muzică?”, îmi zice intervievata mea la jumătatea discuției. Orice subiect alegi să abordezi cu Irina Bahtiarova, vei deschide ușa spre o întreagă lume în care te duce ca un povestitor, vorbind mustos și vizualizând. Este tipul de persoană pasionată, informată și mereu activă… mega activă. Ai senzația că energia ei nu ajunge niciodată la epuizare. Cărți, filme, oameni exemplu, istorie, contabilitate, afaceri, familie, copii, gătit, grădinărit, sport, tradiții, dragoste, călătorii, culturi ale diferitor popoare, filosofia vieții, fericire – a adunat din tot esență și prin ea și-a construit viața – un suflet pereche, trei copii născuți la 11 ani diferență, o casă primitoare, o afacere dezvoltată cu succes de mai bine de 25 de ani.
Irina Bahtiarova, proprietara salonului de mobilă „DOMINO”
Port cu mine amintirile oriunde merg. Pot zice că sunt o casă pentru amintiri, „sculptată” de experiențe și de viețile oamenilor dragi mie. Țin minte în detalii tot ce m-a marcat cândva. Și nu știu dacă este grație memoriei mele antrenate de bunica și mătușa, ambele contabile de profesie, sau de bucuria mea de a savura tot ce oferă fiecare zi.
În casa mea e loc pentru lucruri vechi – un loc de cinste. Astfel, în debara găsești o geantă a tatălui meu, plină cu cărți poștale, ilustrate, lucrările sale de diplomă, rigle, circular, secundometru, hărți și notițe cu caligrafie perfectă, alături de o altă cutie cu lucruri fine din casa bunicii – o ceașcă înflorată, o față de masă brodată manual, ba chiar și ciupicii săi cu fir de aur pe care-i încălța serile după tabietul de îmbăiere. Păstrez și cărți moștenite… și obiecte de mobilier. În cutii mai noi, sunt caietele copiilor mei, lucrările lor, desene și alte obiecte care „vorbesc” o amintire.
Să vă arăt ce port în geantă, fiind fiică a unor arhitecți-constructori… 3-4 creioane ascuțite perfect. Un creion neascuțit era pentru tata un fapt imposibil… Astfel am învățat că trebuie să fii mereu pregătit pentru „schița perfectă”, să fii ca un creion mereu ascuțit.
Am fost educată într-un regim sever și strict. Mai mult de către bunica, la care petreceam weekendurile. Bunica m-a călit mult, inclusiv prin sfaturile ei, prin exemplul său de corectitudine. În casa bunicii era o curățenie continuă, iar faptul că ești copil nu te absolvea de la muncile casnice. Casa bunicii mirosea întotdeauna a condimente, arome, oțet. Cineva m-a întrebat de curând când am fost lipsită de griji… iată atunci eram lipsită de griji, savuram tot.
La 17 ani și jumătate am fost angajată în câmpul muncii – contabilă. Primul lucru pe care l-am făcut la locul de muncă a fost ordine în birou, să nu las lucruri în plus și… nu știu de ce, să aduc o oglindă… deși nu am obiceiul de a mă privi des în ea. Iar din primul salariu, 256 de ruble, unul foarte mare pe atunci, am cumpărat nu rochii, și nici cercei, dar am luat un credit și am cumpărat un covor, mașină de spălat și tapet.
Apoi a urmat viața matură cu toate bucuriile și cutremurele ei: prima dragoste, căsătoria, nașterea fetiței, decesul subit al soțului meu la 25 de ani, timp, călire, întâlnirea unui suflet pereche și o căsnicie pe care o savurăm până în prezent, încă doi copii minunați, valori comune, prieteni, afaceri în care depui tot sufletul, descoperire de noi orizonturi… O viață cu de toate. Și iată… în doar câteva zile, fiica mea, stabilită în SUA, va deveni soție.
Afacerea noastră, DOMINO Salon de Mobilă, cu un parcurs de 25 de ani, a pornit de la o întâmplare care a devenit amintire. Fiica mea mergea în clasa I-a și noi eram în căutarea unei mese potrivite pentru ca ea să-și facă temele. În Chișinău nu era nimic calitativ. S-a întâmplat să merg la Odessa și să găsesc masa potrivită, iar consultanta spune că nu o poate livra în Moldova. Atunci mi-am zis că o voi aduce eu și că ar fi mai bine să nu iau doar una, dar două sau trei. Ulterior, a aduce mobilier de calitate la Chișinău a devenit pasiunea și afacerea mea. Apoi orizonturile noastre s-au lărgit spre Europa, iar eu m-am îndrăgostit iremediabil de sudul Italiei și de mobilierul Natuzzi.
Creierul meu este întotdeauna antrenat în muncă. Se întâmplă deseori ca cele mai bune idei să vină în cele mai neașteptate momente. Lucrez oriunde și oricând. Cred că singurele reușite de detașare de la gândirea continuă și planificare sunt orele pe care le petrec în grădină – sădind, săpând, adunând ceva… Sau poate când mergem în Italia la conferințele anuale și, printre orele de muncă activă, apare invitația unor prieteni de a explora un mal mediteraneean, un loc istoric sau o terasă plăcută.
Pentru mine 1 septembrie este Anul Nou… e o stare ce mi s-a format de ani buni… și de fiecare dată toamna este ca o filă nouă, pe care și în acest an vreau să scriu frumos.
