Numele CROSTA a devenit rapid sinonimul dejunurilor bune și al eclerelor cu tradiții. Anul 2020 a fost dovada acestor fapte, fiind vândute circa 100.000 de asemenea deserturi. O cifră dulce și în continuă creștere, să recunoaștem. Însă în spatele acestei performanțe stă o echipă dedicată cu trup și suflet ce inspiră domeniul HORECA, dar și gurmanzii care știu să aprecieze experiențele gastronomice de neuitat. Tot în acest an a crescut cu 30 la sută numărul vizitatorilor, o performanță demnă de a fi menționată.
CROSTA înseamnă o mâncare bună în care ingredientul secret este pasiunea și dragostea echipei pentru fanii deliciilor gastronomice. Cineva e fanul pâinei fierbinți și coapte după o rețetă inedită, cineva adoră să ia un ecler și o cafea TO GO, cineva preferă să stea în local și să se delecteze cu o porție de clătite. CROSTA aduce și unele „legende”, cum ar fi pârjoalele cu pireu, adorate de mai toate generațiile de clienți. Celebrul borș a trecut cu brio toate recenziile, inclusiv ale celor mai fițoși gurmanzi. Apropo! Lunar sunt comandate peste 1200 de porții de borș! Despre dejunurile de la CROSTA la fel se poate de vorbit mult, iar echipa e bucuroasă de faptul că a încurajat și promovat cultul servitului unui dejun în oraș. Brânzoaicele au cucerit diminețile localului, iar cele 1,5 tone de brânză folosite lunar pentru aceste delicii își merită fiecare gram. Meniul este apreciat și de colegii de breaslă din oraș.
Ideea de a deschide un local unde poți lua un dejun savuros, să te delectezi cu o patiserie fierbinte și delicioasă a prins viață în planurile companiei GRIGS FOOD prin lansarea CROSTA KITCHEN & BAKERY. După doi ani de la lansare, clienții au rămas la fel de fideli. În fiecare zi, de la 9 la 12 e imposibil practic să găsești un loc liber. Chiar și după 15 martie 2020 fanii localului preferau bunătățurile de la CROSTA. Vedeta incontestabilă – eclerul. Un desert ce nu poți să-l ignori sau să nu te îndrăgostești! În toată această perioadă, compania a adoptat o decizie strategică, cea de a transforma eclerele într-un produs în masă.
De exemplu, gustările cu ouă poșate sau celebrele scroburi de la CROSTA sunt surse de inspirație și pentru alte localuri din capitală. Echipa se mândrește cu această performanță! Varietatea dejunurilor e generoasă, însă printre ele sunt și delicii în topul preferințelor celor ce vin să mănânce în local. Faptul că o parte din meniu a fost adoptat de alte restaurante nu face decât să motiveze oamenii din spatele CROSTA să creze noi combinații de bunătățuri!
Recunosc, 2020 a fost un indicator important pentru compania noastră. Rezultatul muncii depuse și păstrarea intactă a calității, majorarea cu 30 la sută a vizitatorilor sunt doar câteva dintre performanțele noastre. Le mulțumim tuturor celor care fac parte din povestea noastră de succes și au fost alături de noi în perioada carantinei. Dejunurile CROSTA au ajuns deja la nivelul tradiției, iar tradițiile sunt îndrăgite de toți, mai ales dacă ele sunt gustoase!
Elena Andronic – fondatoare Crosta BREAKFAST & BAKERY
Lasă un răspuns