Ninela Caranfil este femeia care nu are vârstă, iar refugiul ei e scena Teatrului Național „Mihai Eminescu”. Ea nu are dreptul să se îmbolnăvească, fiindcă spectatorii deja au cumpărat bilete. Ea nu are dreptul să stea pe loc, fiindcă viața merge înainte.
A jucat în teatru circa 70 de roluri, dar printre cele mai desăvârșite sunt cele de mamă și tată, unde s-a dedicat cu tot sufletul. Nu a avut uneori ce mânca sau ce îmbrăca pentru diversele evenimente la care era invitată, dar nu a lăsat niciodată mâinile jos. Artista poporului, Ninela Caranfil, și-a deschis inima, nu doar pentru spectatori, fiind autoarea și a trei volume de cărți, unde povestește cititorului viața sa de printre litere și teatru.
TEXT: Zina Bivol
FOTO: Natalia Mitereva
MUA: Olga Popov
Mamă la greu și la bine
Laura a fost peste tot cu mine, deplasări, serviciu, viață grea de actriță. Prin anii `90-`91 nu se dădeau salariile, era o perioadă când îl primeam o data la trei-patru luni, un salariu mizerabil care îl primește un actor. Noi avem cele mai mici salarii. Cultura în general este o Cenușăreasă și prea puțin guvernanții se gândesc la ea, care este în fond fața republicii. În acea vreme nu aveam ce să-i pun copilului meu pe masă, nu aveam cu ce să-l hrănesc. Împrumutasem de la toți vecinii, deja nu mai aveam de unde, nu aveam niciun bănuț în casă. Îmi amintesc cum am așezat-o pe Laura pe un scaun și i-am zis: „Uite, sunt mama ta, eu sunt nevoită să fac acest gest, care mă doare foarte mult. Te duc la un orfelinat pentru o perioadă de timp până se îmbunătățește situația noastră. Eu mă duc la o mănăstire și pe urmă voi veni să te iau și vom fi împreună.” Atunci am văzut cum copilul meu s-a maturizat brusc.
Ea mi-a zis: „Mămica, dacă tu ai hotărât așa, așa să fie, dar, te rog, să nu mă lași acolo prea mult timp.” Așa a vrut Domnul, până seară mi-au venit niște bani ca prin minune și asta nu s-a mai întâmplat. În general, în viața mea, am avut multe momente dramatice, iar Cel de Sus mi-a trimis întotdeauna colac de salvare. Atunci când disperarea era la culme, se întâmpla o minune. Laura mi-a scris într-o scrisoare: „Mama mi-a fost și mamă și tată, și nu am simțit niciodată că-mi lipsește tata.” Pentru asta mi-a dat Dumnezeu, forță, energie și curaj să o cresc de una singură. Și am crescut-o.
Bărbații din viața mea…
Nu m-am recăsătorit niciodată. Eu sunt o femeie puternică, întâlnirea între două suflete gemene trebuie să se întâmple, să se producă, nu trebuie să cauți, cred că totul vine de la sine. Eu toată viața trăiesc pe minute, bine că acum fata mea e mare, are loc de trai, dar în tinerețe nu am avut timp pentru mine. Au fost vremuri când lucram în 5 locuri, nu reușeam să mă gândesc la altceva.
Întâlnirea cu un bărbat nu poate fi programată, probabil așa a trebuit să fie, singurătatea are și ea ceva de spus. Recunosc, eu am avut de ales între activitatea artistică, creșterea unui copil sau viața personală, dar nu am găsit acel om care poate să meargă lângă mine fără să mă schimbe. Eu sunt o femeie vulcanică, Constantin Tănase spunea: „Caranfil este o zbuciumată, exaltată, care nu ne dă pace nici nouă să trăim liniștiți.” Uite dacă aș fi găsit un om cu aceleași calități, poate am fi făcut o echipă bună.
Haine împrumutate de la vecini
O actriță când iese în lume trebuie să arate bine pentru că toți o admiră, ea este un exemplu pentru generații viitoare și nu doar… Oamenii nu-și dau întrebarea dacă ai sau nu o situație financiară foarte bună. Când mă duceam la întâlniri, telefonam prietenilor sau la vecini și împrumutam haine ca să pot apărea în fața spectatorilor frumos. Mai aveam talentul de a le modifica și cu mici detalii aveam o ținută nouă. Nu e o rușine să împrumuți, dar pe atunci nici nu aveam altă soluție. Oamenii te vor mereu tânără și frumoasă, iar eu asta le ofeream.
Actoria – bucurie și sacrificiu
Actoria nu este o pâine ușoară. Tinerii care vor să fie artiști, văd doar partea frumoasă a profesiei noastre, aplauze, flori, dar este și reversul medaliei. Această meserie este o bucurie, o fericire, dar și o mare suferință, durere și sacrificiu. Suntem și noi oameni. Te doare ceva, dar ești obligat să ieși în fața oamenilor și să joci rolul respectiv. Bărbații mai puțin, în special femeile actrițe, nu prea au timp pentru familie, nu au timp pentru copii.