Igor Ganea – Business | Omul Anului 2020

Fișier

Funcție: Fondatorul “Ganea Group”;
Data și locul nașterii: 16.02.1985, or. Bălți
Studii: Medii
Coordonare: Svetlana Tataru
Foto: Victoria Wonka

„Și oare cum le reușește pe toate?”. Aceasta este și cea mai frumoasă declarație pe care Igor Ganea a primit-o vreodată legată de toată activitatea sa profesională. Și pe bună dreptate. Să deții afaceri în câteva țări ale lumii, inclusiv Andorra, Ucraina și chiar China, să-ți creezi un imperiu, să-l extinzi până la cifra de 15.000.000 de dolari, poate doar o persoană extrem de principială și care merge mereu contra curentului. Dar anume asta îi aduce succesul!

DACĂ ÎMI DORESC CU ADEVĂRAT CEVA, cu siguranță voi găsi timp pentru asta. Dar să spunem așa: aș vrea să găsesc și mai mult timp pentru educație.

CU TOȚII NE TEMEM DE INCERTITUDINE ȘI INSTABILITATE. Acesta este principalul motiv pentru care, într-un fel sau altul, toată lumea are „aerodromuri alternative” sau dorința de a renunța la tot ce poate fi citit în ochi.

CEL MAI DIFICIL LUCRU este să găsești puterea de a continua ceea ce pur și simplu nu-ți reușește, mai ales atunci când ai crezut cu tărie în succes, dar totul e exact opus. Dar atunci când nu ai nicio motivație, ești frustrat și dezamăgit în alții, trebuie doar să te ridici și să spui „Mergem mai departe”.

FIECARE GENERAȚIE are un moment în care se află la înălțime, dar urmează și perioada când flacăra succesului se stinge. Și eu chiar nu vreau ca în acei ani când ideile, principiile, cunoștințele mele se vor cataloga ca din „trecut” și să lucrez ca pentru trei, pentru că eficacitatea fiecărei acțiuni va fi mult mai mică decât e acum. Iată de ce, astăzi fac tot posibilul să-mi construiesc un fundament sigur, ziduri calde și un acoperiș de încredere peste viitorul meu.

AR FI UN EȘEC PENTRU NOI să facem lucrurile așa cum le fac deja alții. Suntem o companie foarte tânără încă, la început de cale, și pentru ca o persoană să ne ia produsul de pe raft, trebuie să dorească asta, dar aici mecanismele standard nu funcționează.

AM CONȘTIENTIZAT CĂ NU TREBUIE SĂ NE FACEM IDOLI. Nu știu de ce, probabil încă din copilărie am înțeles asta. Chiar și atunci când, deși eram mic, făceam box la nivel profesionist, dar tot nu aș fi numit zece nume grele din domeniu la vremea respectivă, chiar dacă mă dedicam 100% antrenamentelor. Dacă ar fi existat un astfel de om, ar fi trebuit să-l admir în toate, prin toate acțiunile și deciziile sale, dar dacă brusc ceva m-ar fi dezamăgit și mi-aș fi dat seama că nici el nu este perfect? Merită efortul? E mai bine să construiești un idol din tine și să-ți depășești toate fricile.

POT EVITA CONFLICTELE. Probabil e unul dintre cele mai neobișnuite talente cu care am fost înzestrat.

UNEORI AȘ PUTEA VISA. Poate viața ar fi mai frumoasă dacă aș ști totul cu cel puțin o oră înainte, sau dacă aș avea posibilitatea să rămân mereu treaz și să nu dorm. Totuși dacă aș putea vorbi în toate limbile lumii, ar fi cel mai frumos dar pe care mi l-ar oferi destinul.

PANDEMIA M-A ÎNVĂȚAT MULTE și, dacă în multe privințe efectul a fost inițial negativ, atunci astăzi l-am adus în zona „verde”. Am reușit să învăț spaniola, mi-am aprofundat cunoștințele de limbă și cultură chineză. Am fost bolnav? Da, și am aflat despre asta întâmplător, făcând o altă analiză de rutină cu întreaga familie. Și aici există un moment căruia îi sunt foarte recunoscător și care mi-a deschis ochii la multe.

DE LA ACEST AN așteptăm o recompensă generoasă pentru toate încercările noastre din 2020.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin