Fișier
Funcție: Director executiv, Fondator “Vinăria Purcari”;
Data și locul nașterii: 01.05.1960, s. Cărpineni, r-nul Hâncești
Studii: Universitatea Tehnică din Moldova, Oenolog
Coordonare: Rodica Ciorănică
Foto: Arhiva personală
Vinurile de la „Purcari” au rămas și în anul 2020 în topul preferințelor consumatorilor, în special ale persoanelor care știu să aprecieze la justa valoare adevăratele licori ale lui Bachus. Secretul acestora îl cunoaște Victor Bostan, omul cu pasiunea în ADN pentru lucrurile bine făcute. Știe că succesul se obține prin muncă, suflet, echipă implicată, un randament nebun alocat unui produs ce se vrea a fi numărul unu. Oriunde s-ar afla.
SUNT UN OM PASIONAT, DETERMINAT ȘI MUNCITOR, care învață continuu. Și aceasta aștept și de la cei din jurul meu.
ÎNTOTDEAUNA M-A FASCINAT PUTEREA PE CARE O ARE NATURA, în special vița de vie, de a răzbi și de a se adapta greutăților, păstrând însă urmele trecerii prin încercări. Anul 2020 a fost pentru noi toți un an ieșit din comun, un an de test și nu vorbesc doar din punct de vedere al pandemiei, dar și al tuturor provocărilor pe care le-am trecut. Însă, tocmai aceste greutăți au reprezentat, cred, acceleratorul multor procese de transformare, forțându-ne să ne adaptăm în ritm alert, să găsim soluții și să identificăm noi oportunități. Sunt mândru că, în ciuda provocărilor, am demonstrat și în 2020 că putem face performanță, concentrându-ne atenția pe calitate și pe oamenii alături de care construim zi de zi acest brand. Cred că astfel de momente călesc echipe puternice, unite de o misiune comună.
HORECA ESTE UN SEGMENT foarte important pentru noi, un segment în care investim continuu și sperăm în revenirea sa cât mai rapidă. Evident că am fost afectați, dar am continuat să fim alături de partenerii noștri și în 2020 prin diverse acțiuni, inclusiv lansarea unei game noi de vinuri, dedicată în exclusivitate acestui sector – Purcari Nocturne. Deși condițiile generate de situația pandemică și restricțiile impuse de către autorități au fost o mare provocare, am reușit să păstrăm un trend pozitiv, performanța financiară fiind determinată de o creștere puternică și constantă în țări precum România, Polonia, Germania, Olanda, Țările Baltice și Ucraina. Ne-am orientat în 2020 spre canale comerciale moderne, am mizat pe impulsionarea proceselor de digitalizare care au accelerat vânzările online și am căutat să fim agili.
GRUPUL “PURCARI” A VÂNDUT ÎN 2020 circa 20 milioane de sticle de vin. Am reușit, chiar și sub suspiciile unui an pandemic dificil, să înregistrăm o creștere a vânzărilor de +2%, atingând o cifră de afaceri consolidată de cca. 890 milioane lei, cu EBITDA și Profit net de 266 și 260 milioane lei.
DAR, PENTRU NOI, 2020 A ÎNSEMNAT MULTE ALTE CIFRE: calcule, investiții, premii. Cele mai importante sunt investițiile legate de modernizarea Vinăriei „Purcari” prin extinderea capacităților de producție, construirea unei noi secții de îmbuteliere, reechiparea secției de procesare și fermentare a strugurilor, dezvoltarea de capacități extinse de depozitare și maturare și încă multe altele.
NE BUCURĂ ȘI NE ONOREAZĂ performanța excelentă la competițiile internaționale de degustare a vinurilor, în urma cărora „Purcari” rămâne în cea mai premiată vinărie din Europa Centrală și de Est la Decanter între anii 2015-2020, cu 161 de medalii câștigate. Grupul „Purcari” a contabilizat în 2020 performanțe notabile la competiții internaționale, înregistrând rezultate revoluționare la „Decanter World Wine Awards”, unde vinuri din soiuri autohtone au primit cele mai înalte aprecieri: Viorica de Purcari a obținut 97 de puncte, fiind desemnată și „Best in Show”, iar Rara Neagră de Purcari, medaliată cu aur și 95 de puncte.
AM CONTINUAT ÎN 2020 extinderea și diversificarea portofoliului de produse, prin lansarea de colecții noi cum este și Sapiens de Purcari – o gamă de 9 vinuri destinate segmentului de vânzări online. Totuși, ca o concluzie a acestor rezultate remarcabile, anul 2020 înseamnă, ca de altfel fiecare an de când am ales această cale, 100% implicare, 365 de zile în an disponibilitate, 7 zile din 7 pasiune.
Lasă un răspuns