Deși au ajuns să fie mari conducători, iar deciziile lor influențează întreaga omenire, aceștia și-au început cariera ca oameni de știință, conform ABC.
Margaret Thatcher, chimistă
Fostul prim-ministru britanic a studiat ştiinţa în cadrul Universităţii Oxford, cu specializare în cristalografie sub supravegherea lui Dorothy Hodgkin, câştigătoarea unui Premiu Nobel pentru chimie. După ce a absolvit, Margaret Thatcher a lucrat în calitate de cercetătoare ceva timp, contribuind la dezvoltarea emulsificatorilor pentru îngheţată.
Thatcher a fost printre primii lideri care au adus în discuţie problema încălzirii globale. Politiciana a fondat Grupul Interguvernamental despre Schimbările Climatice şi Centrul Britanic Hadley pentru Anticipare Climatică şi Cercetare.
Jimmy Carter, inginer nuclear
Jimmy Carter a absolvit United States Naval Academy în 1946, fiind licenţiat în ştiinţă. Acesta a fost ofiţer de inginerie în cadrul USS Seawolf, al doilea submarin nuclear al Statelor Unite ale Americii.
Moartea tatălui său și problemele familiale l-au determinat să-și schimbe vectorul profesional, lucrând ceva timp la ferma de alune a familiei sale. Într-un final, a ajuns să-și încerce norocul și în politică, însă a fost lovit de complexitatea domeniului respectiv.
Angela Merkel, doctor în chimie cuantică
Cancelarul Germaniei a fost printre primii studenţi din liceul său. Totuși, aceasta a eşuat la disciplina fizică, fapt care a determinat-o să aprofundeze subiectul. S-a înscris la Universitatea din Leipzig pentru a dovedi că poate reuși şi la această disciplină.
Dr. Merkel a absolvit studiile cu o diplomă în fizica chimică înainte de a dobândi titlul de doctor în chimia cuantică de la Academia de Ştiinţă din Germania. Merkel a lucrat în cadrul academiei până la prăbuşirea Zidului Berlinului, fapt ce a direcționat-o către o carieră în politică.
Papa Francisc, tehnician chimic
Conform biografiei oficiale de pe site-ul Vaticanului, înainte de a intra în rândul preoţilor, Papa Francisc a studiat şi a absolvit ca tehnician chimic, cu calificarea de chimist din partea Escuela Tecnica Industrial No.12, în Argentina.
Lasă un răspuns