Creştinii ortodocşi de stil vechi îi sărbătoresc astăzi pe Sfinţii Împărați Constantin şi Elena, datorită cărora creştinismul a devenit religie permisă, jertfele sângeroase au fost interzise şi duminica a fost stabilită zi de odihnă în Imperiul Roman, perioada în care au domnit fiind cunoscută ca „Epoca de Aur”.
Sărbătoarea îi reprezintă pe împăratul Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena.
Cu această ocazie ne-am gândit să enumerăm și noi câteva personalități de la noi care poartă aceste prenume.
Constantin Moscovici
Datorită acestui artist țara noastră a devenit cunoscută lumii întregi. Cartea de vizită a naistului se consideră piesa „Păstorul Singuratic” de James Last.
Artistul a mers în turnee în SUA, Spania, Italia, Germania, România, Grecia, Turcia și în multe alte colțuri ale lumii.
Cu siguranță știi și tu melodia „Na-Nai”, cea care a făcut furori în lumea întreagă.
Printre cele mai importante premii pe care artistul le are în palmaresul său sunt:
Premiul I la Festivalul Internaţional de la Aşhabad, Turkmenistan, 1981;
Premiul II la Festivalul muzical de la Riga, Letonia, 1982;
Premiul special la Festivalul „ Memoria” de la Brest, Bielorusia, 1988;
I s-a conferit titlul „Maestru în arte”, 2000;
A fost decorat cu medalia „Meritul civic”, 2004;
A primit titlul „Doctor honoris causa”, 2005.
Constantin Cheianu
Este un scriitor, dramaturg, prozator, publicist, actor și prezentator TV din Republica Moldova. Împreună cu Anatol Durbală conduce show-ul „Ora de Ras” de pe postul Jurnal TV, o producție deja celebră și îndrăgită de publicul de la noi.
Jurnalistul a lansat deja mai multe cărț, printre care: Hotel California, Dependența, Ultima amantă a lui Cioran.
Constantin Cheianu este unul din reprezentanții dramaturgiei moldovenești contemporane, remarcîndu-se prin piesele: Noi (în regia lui Mihai Fusu montată la Teatrul „Luceafărul”, 1995), „Plasatoarele” (în regia lui Sandu Cozub, montată la Teatrul „Eugene Ionesco”, 1998), Achitarea lui Salieri (în regia lui Mihai Lungeanu, montată la Radio România Cultural, 1998), Luministul (în regia lui Mihai Țărnă, montată la Teatrul „Vasile Alecsandri” din Bălți, 1999 și Radio România Cultural, 2000). A dramatizat romanele „Un veac de singurătate” dupa G.Marquez și Anna Karenina după L.Tolstoi, pentru spectacolele realizate de Alexandru Vasilache la Teatrul National „Mihai Eminescu” din Chișinău și la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani.
În 1998 Constantin Cheianu a obținut Premiul pentru Dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru volumul „Luministul”, în 1999 i se conferă Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru volumul „Totul despre mine!” La Festivalul de Dramaturgie Națională organizat în 2008 de Teatrul „Satiricus” Constantin Cheianu obține Marele Premiu pentru piesa Luna la Monkberry.
Elena Răileanu
Poeta Elena Răileanu vine din Lăpușna, or. Hâncești și scrie versuri pentru interpreți de pe ambele maluri ale Prutului. Artiștii cu care a colaborat sunt: Anastasia Lazariuc, Fuego, Ileana Șipoteanu, Carmen Rădulescu, Anișoara Puică, Olga Ciolacu, Tatiana Heghea, Carolina Gorun. Am scris versuri și pentru cântăreți de muzică populară: Ioana Căpraru, Igor Cuciuc, Lenuța Gheorghiță, Diana Vieru, Efim Maristan.
Cartea despre renumita artistă, Anastasia Lazariuc – „Privighetoarea din vis” la fel este scrisă de Elena Răileanu.
Elena Javelea
Elena Javelea este o îngrăgită interpretă de la noi, care a fost și prezentatoarea emisiunii „O seară perfectă”. Artista este recunoscută pentru melodia: „Mama”.
De-a lungul carierei sale artista a participat la mai multe concursuri printre care – Vocea României sau Youthvision 2018.
Lenuța Gheorghiță
Interpreta s-a născut la 14 septembrie 1978. A absolvit Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Facultatea Canto popular.
A fost solistă a orchestrei „Mugurel”. Colaborează cu mai mulți muzicieni și compozitori de muzică populară și ușoară.
În anul 2007 a lansat primul album solo „Bade, pentru tine cânt”. Artista a cochetat și cu muzica ușoară.
Lasă un răspuns