Un deceniu de activitate a Academiei de Ştiinţe a Moldovei a fost redat în monografia semnată de cercetătorul științific Eugenia Tofan. Cartea a văzut lumina tiparului cu prilejul aniversării a 60-a de la fondarea Academiei.
Publicația a fost lansată recent în cadrul unui eveniment desfășurat la Centrul Internațional „Mihai Eminescu” de la Chișinău. Tot în cadrul evenimentului autoarei i s-a oferit și trofeul Centrului Academic Internațional, „Mihai Eminescu”.
Drumul către lansarea cărții a fost unul cu multă muncă, răbdare și responsabilitate din partea jurnalistei. Noi ne-am dorit să aflăm mai multe detalii despre această lucrare și ce a presupus procesul până la lansare.
Citește în continuare un interviu cu jurnalista și cercetătoarea Eugenia Tofan.
Ați muncit foarte mult la această carte. Vreau să ne povestiți cum a fost procesul de lucru și ce vom afla din cele peste 600 de pagini?
„Volumul include activitatea Academiei și a comunității științifice pe parcursul a 11 ani, chiar aproape 12 (2009 și prima jumătate a anului 2021). Cât despre procesul de lucru, nu a fost ușor și ar fi un fals, dacă aș spune că a fost ușor. Totuși, lucrarea este despre oameni. Este adevărat, că am ajuns la un moment în care chiar am vrut să renunț, dar așa cum sunt oameni care știu, pot și își doresc să te motiveze, dar mai ales să te ridice, am simțit implicarea și susținerea necondiționată a unor oameni, personalități de rezonanță în știința autohtonă, care mă sunau aproape zilnic și mă încurajau să merg înainte.
Despre ce veți afla în cele 644 de pagini? Veți afla despre viața și activitatea Academiei de Științe, în primul rând. Tocmai când am venit în serviciul, era foarte intens discutat rolul Academiei de Științe în procesul de asociere la spațiul european de cercetare și la Asociațiile Academiilor Europene, la Programul PC 7 și ,,Orizont–2020”, dar și la alte programe internaționale de cercetare, subiecte ce sunt generos reflectate în volum.
Un loc special îl ocupă informațiile ce reflectă acțiunile savanților la stabilirea adevărului științific despre limba și istoria română, dar și cele ce vizează agricultura, inclusiv seceta care s-a abătut în ultimii ani, securitatea energetică, sănătatea și, mai nou, situația pandemică cu care iată ne confruntăm iarăși după doi ani, tocmai când se părea că s-a terminat. Invoc participarea cercetătorilor, personalităților din diferite domenii la diverse emisiuni Radio/TV, unde au abordat științific subiectele și s-au pronunțat asupra problemelor stringente ale momentului.
Cu titlu special, reflect informațiile despre reuniunile științifice ale Academiei de Științe a Moldovei cu Academia Română, apogeul constituindu-l sesiunea comună a celor două Academii, dedicată Centenarului Marii Uniri, care s-a desfășurat la Chișinău și, respectiv, Iași, 27-28 martie 2018.
În lucrare este reflectată și partea tristă sau chiar dramatică a Academiei de Științe, începând cu anul 2017, și anume cea legată de transmiterea institutelor de cercetare de sub egida Academiei, în subordinea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării sau, mai exact, prin diferite ministere de profil, dar și unele acțiuni și tentative de a întoarce institutele sub umbrela AȘM. Din păcate reforma actuală, cu absorbțiile, care a bulversat literalmente comunitatea științifică și cea universitară, mai exact, elita intelectuală a țării, nu se va regăsi în acest volum.
De asemenea, este reflectat contextul internaționalizării științei, proces care s-a amplificat în ultimii ani și care joacă un rol important în asigurarea excelenței în cercetare în laboratoarele noastre.
Având în vedere că ați dedicat atâta muncă și timp acestei lucrări, trebuie să vă întreb, care este motivația care stă la baza acestei cărți?
Odată cu angajarea mea la Academia de Științe a Moldovei, în anul 2009, a fost creat Centrul Media al AȘM, iar eu am fost cea dintâi șefă, cum ar veni (îmi place tare cuvântul acesta „șefă” cum sună, uitându-mă la mine…). Am realizat la un moment dat că se adună foarte multă și variată informație atât despre forul științific suprem, cât și despre personalitățile notorii din domeniile de cercetare care fac, de fapt, istoria științei, implicit istoria recentă a Republicii Moldova.
În virtutea funcției pe care o dețineam, participam zilnic la toate evenimente științifice importante, naționale și internaționale – conferințe, mese rotunde, simpozioane, aniversări, întrevederi cu șefii misiunilor diplomatice, chiar dacă rolul meu era doar de ascultător și observator, apoi știți voi, urmează ce-i mai greu, sinteza. Uneori, pentru a prezenta un comunicat de presă, de o singură pagină, trebuia să citesc zeci de alte pagini, să particip ore întregi la eveniment, să verific informația cu persoanele implicate în informația vizată.
Nu rareori au fost situațiile în care coordonam informația cu personalitatea vizată în textul pe care urma să-l plasez în spațiul public. După câțiva ani de activitate, care se rezuma adesea la 12-14 ore, am înțeles că preocupările oamenilor de știință și cultură depășesc sfera inerentă a cercetării și inovării și se află în conexiune directă cu pulsul vieții economice, politice, culturale, spirituale etc. Acuratețea pentru informația corectă, verificată, actuală a constituit principiul de lucru de care m-am ghidat și asta fac până în prezent, colegii care mă urmăresc și nu numai, știu asta, deși, dacă e să fac referință la un dicton latin – errare humanum est – au fost situații, în care a trebuit să revin de multe ori asupra textelor pe care le-am îngrijit și care îmi păreau aproape perfecte. Unele informații au rezistat, rezistă și vor rezista în timp, altele pot fi considerate percepții ale momentului, în care au fost scrise. Adică, aici ar putea fi valabilă expresia – așa s-a gândit și acționat atunci.
Am intenționat să prezint informația sintetizată, să fie un conector pentru cititorul interesat, care poate ulterior să-și lărgească câmpul cognitiv asupra subiectului care îl interesează, dar poate să fie perceput și ca un document?
Lucrarea a apărut la Editura Academiei Române, fapt pentru care mulțumesc academicianului Bogdan C.Simionescu, la acel moment, vicepreședinte al Academiei Române. Expresia înaltei considerații o transmit și pe această cale academicianului Mihai Cimpoi, care s-a implicat absolut necondiționat în realizarea acestui proiect, academicianului Teodor Furdui, pentru analiza, referințele pertinente, dar și încurajarea pe care am primit-o pe parcursul întregului proces de lucru, academicianului Mircea Bologa care a fost într-un fel locomotiva și motorul acestei lucrări, dar și pentru sugestiile valoroase, de care m-am străduit să țin cont, sugestii de a aduna tot tezaurul informațional al Academiei de Științe pentru a nu se risipi în negura timpului.
Un cuvânt aparte adresez redactorului științific, dr. Ion Valer Xenofontov, care mi-a demonstrat o dată în plus confortul și plăcerea de a lucra în echipă, dar și întregii echipe de creatori care și-a lăsat agenda personală deoparte și mi-au arătat semnul adevărat al prieteniei, colegialității și responsabilității.
La ce public v-ați dori să ajungă acest volum?
Nu este vorba de ce mi-aș dori eu. Luând în considerare faptul că sunt reflectate, din perspectivă istorică, evenimente, fapte, inovații, elaborări, manifestări științifice, exemple de recunoaștere națională și internațională a Academiei de Științe a Moldovei, reforma forului științific suprem din Republica Moldova, momente de ascensiune și perturbații etc., lucrarea este adresată, în primul rând, cercetătorilor științifici, dar și factorilor de decizie, precum și tuturor celor care sunt interesați de problemele curente ale cercetării din Republica Moldova.
Despre motivație: M-am gândit să fac și eu câteva lucruri bune, să las niște urme, să promovez personalitățile noastre care sunt protagoniștii lucrărilor, care merită din plin o atitudine respectuoasă, să promovez cartea, lectura și interesul pentru așa cum a fost.
Vreau să vorbim acum și despre „Mergând după soare”. Cum a fost să lucrați cu maestrul Eugen Doga?
„Mergând după soare” este, de fapt, genericul celor patru volume care urmează să apară. Unul din aceste volume, semnat de mine se intitulează: „Dimensiunea unui dar providențial” din colecția „Eugen Doga. Mergând după soare”. Volumul, ca și cel de-al doilea, de altfel, a apărut sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, București, unde sunt și eu membru, și este îngrijit de doamna Iuliana Gorea Costin. Volumul include cele mai relevante momente din viața compozitorului academician Eugen Doga, pe care am reușit să le surprind eu cam în aceeași perioadă, 2009-2021. De fapt, nu aș vrea să vorbesc despre ceea ce am scris eu, pentru că există multă lume valoroasă care are ce spune în acest sens, ci aș vrea să vă zic despre bucuria și șansa de a putea scrie despre unul din cei mai apreciați și îndrăgiți compozitori, despre personalitatea acestui secol, despre universalul muzicii contemporane, Eugen Doga.
Astăzi toți vorbim despre compozitorul Eugen Doga, personalitate cunoscută lumii întregi,ca despre un fenomen, iar cuvintele ne par mereu puține pentru a exprima mândria și onoarea pe care o încercăm de fiecare dată, atunci când îi auzim muzica.
Zeci de ani maestrul Doga ne încântă auzul cu piesele sale, care au răsunat în interpretarea celor mai mari artiști din țara noastră, dar și din multe alte țări ale lumii. Însoțindu-l la mai multe din spectacolele sale, eu doar am încercat să transmit emoția clipei pentru cei care nu au fost acolo, care nu au reușit să meargă, să-l vadă, să-l asculte pe îndrăgitul compozitor, care a cucerit inimile a mii și mii de iubitori ai creației sale din România, Canada, Austria, Turcia, Ungaria, Japonia, Noua Zeelandă, Rusia…, semănând și insuflând peste tot o dragoste deosebită față de tot ce e frumos și înălțător, generat de muzică. M-am gândit să las niște urme, cum ar veni, or, paşii care nu lasă urme, vorba vine, nu au nicio poveste. Eu am redat o poveste, însă fără a falsifica realitatea. Poate de atât tind să cred și mă încurajez prin asta, că acest album este unul frumos, căci am respectat și în această carte-album, fără multe formule superlative, principiul așa a fost. Nu-mi asum decât timpul recunoștinței pentru destinul pe care îl consider că a fost o grație cerească.
Memorabil va fi și concertul din Sala Palatului Kremlin din Moscova, (fostul Palat al Congreselor) din vara anului 2017, care a ridicat în picioare o sală de 5 000 de admiratori, alte sute râmând după pereții impunătorului palat.
O zi istorică va rămâne și spectacolul compozitorului Eugen Doga, care a avut loc în faimoasa Sală de concerte „Schlosstheater”, din celebrul Palat Schönbrunn, una din emblemele orașului Viena, organizat sub semnul Centenarului Marii Uniri, dar și cantata scenică „Unirea cea Mare”, un proiect de anvergură realizat la invitația și propunerea Operei Române Craiova, la 1 decembrie 2018 etc.
Cum a fost să lucrez cu maestrul Eugen Doga, mă întrebați? Păi, eu nu am lucrat cu el. Maestrul era în scenă, iar eu pe unde apucam: când aveam loc în sală, când îmi cumpăram bilet, când stăteam ore întregi în picioare, inclusiv, în ploaie, la Vaslui, de exemplu, altă dată eram „repartizată” prin încăperea tehnică de la lojă, unde stau cameramanii și cam așa. Căci, dacă stai mereu cu maestrul, nu mai ai cum să transmiți emoția publicului, amploarea spectacolului, momentul în sine care se consumă imediat și nu mai revine. Altceva sunt peripețiile pe care le aveam până și după spectacole. Despre acestea, altă dată…
Se spune că un om care scrie, scrie mereu cu mintea. Dvs ce cărți mai aveți în minte? Cu ce v-ați dori să bucurați cititorii pe viitor?
Cu minte fără minte, este un fel de a zice. Evident că scrii cu mintea. Altceva e responsabilitatea pe care ți-o asumi atunci când scrii, pentru cine, ce riști, ai sau nu ai așteptări. Eu, de exemplu, nu am așteptări, e bine asta sau nu, nu știu. Dar, până la urmă, important pentru mine este că am înțeles că e mai bine să faci un bine în viață, decât să faci nimic sau ceva rău, chiar dacă uneori te ajung până-n gât ofensele, duritățile și umilințele unora, care sunt tot mai mulți în ultima vreme. Și da, consider că nu e o senzație sau un sentiment mai frumos și mai înălțător în viața asta, decât să știi că ai făcut un bine cuiva, cândva. Cei care mă cunosc mai bine, știu asta.
În context, intenționez, adică voi încerca, nu promit nimic, să mai pun între coperți câte ceva din ceea ce presupune activitatea unor personalități ale științei și culturii. Este la fel un gând năstrușnic al meu, dar iarăși e vorba de foarte multă implicare, asumare și, nu în ultimul rând, surse financiare, pe care le caut. Până una alta, îndemnul e să citim, probabil dacă s-ar citi mai mult și nu doar mult și multe cărți, ci cărți bune, poate nu ar exista războaie. Dar mă rog, după cum bine spune cunoscutul și îndrăgitul scriitor Vasile Romanciuc, în judecata lui Dumnezeu, avocații sunt de prisos. Zic și eu, să fim avocații faptelor noastre.
Vă mulțumesc.”