În anul 2020 în urma unui incendiu de proporții o mare parte din sediul Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” a fost distrusă. A fost devastată biblioteca, sala mare, sălile de repetiții, dar și multe instrumente muzicale.
La doi ani de la incendiu, Ministerul Culturii a lansat un concurs internațional de soluții arhitecturale pentru reabilitarea Filarmonicii. Acest concurs este deschis pentru arhitecți și birourile de arhitecți din țară și de peste hotare, și are drept scop identificarea unui concept arhitectural de reabilitare a Filarmonicii Naționale. Se dorește obținerea un spațiu cultural modern, multifuncțional, care să corespundă ultimelor tendințe mondiale de comoditate și acustică și să devină un centru de atracție pentru activitățile culturale din țară.
Simbolul campaniei estePasărea Phoenix – imaginea renașterii Filarmonicii din cenușă.
Pentru a asigura desfășurarea concursului a fost lansată și pagina web dedicată acestuia: www.rising.philharmonic.md, care conține informații diverse privind Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”, detalii despre concurs, inclusiv Caietul de Sarcini, Regulamentul pentru participanți.
Câștigătorul va fi ales de un juriu internațional, format din arhitecți și specialiști din domeniul muzicii. Banii adunați din donații pentru reconstrucția Filarmonicii vor fi folosiți inclusiv la realizarea schiței de proiect, elaborarea căreia va fi comandată câștigătorului concursului.
Potrivit Klumea.md, un Consiliu Tutelar, format din personalități notorii din domeniul culturii și afacerilor va promova proiectul. Membrii Consiliului, la moment sunt: compozitorul Eugen Doga, Ion Sturza, Valentina Nafornița, violonistul Ilian Garnetz, violonistele Alexandra Conunova și Ruxanda Panfili, muzicianul Marcel Lazăr și mulți alții.
Proiectul câștigător va fi anunțat pe 1 martie 2023.
Lasă un răspuns