Citește câteva mărturisiri făcute de Ana-Irina în podcast-ul „Sincer cu Tine”.
Într-adevăr, călătoriile noastre cu rulota au devenit foarte mediatizate, dar totul s-a întâmplat după ce am plecat. Nu ne-am propus să intrăm în vizor. Dar bine, nouă ne place să împărtășim emoţii…
Soţul meu m-a văzut prima dată în revista VIP magazin și a fost ca şi cum ai aprinde un chibrit. Nu a trebuit mult timp, nici măcar un an, ca să trecem la evenimente mai importante în viaţa noastră. E posibil oricând să te reîndrăgostești. Pe parcurs am avut și momente grele, urâte, dar uite că tot aici suntem, pentru că știm să iubim.
La şcoală am învăţat bine, dar nu pot spune că am „rupt” cărţile. La obiectele pentru care aveam un respect deosebit pentru profesori, acolo și învăţam mai mult.
Părinţii mei lucrau de la oră la oră și abia când am crescut, am putut să mă duc singură la diverse activităţi și să-mi ocup timpul cu ceea ce îmi plăcea. Primul job tot singură mi l-am găsit. Părinţii au aflat când lucram deja. Această libertate de a decide sau de a fi independentă mi-au educat-o încă de când eram mică.
Știam că dansurile nu vor fi cariera mea, dar a fost o școală foarte eficientă. Valentina Vidrașcu este o femeie superbă, a putut la vârsta mea de 11 ani să-mi insufle încredere. La fiecare dintre noi găsea ceva ce ne făcea unice, moment care ne insufla mai multă iubire de sine.
Adevărata mea școala a fost tata. El mi-a zis: „Tu poţi tot, o să faci mereu ceea îţi dorești, trebuie doar să știi exact ce vrei”. Noi, acasă, mereu am vorbit pe diferite subiecte și nu a fost o zi ca el să nu mă întrebe cum mi-am petrecut ziua. Asta a crescut și a dezvoltat între noi o comunicare sănătoasă.
Pe mama am început să o apreciez mult mai târziu, abia după ce am născut. Ea știe, i-am și scris. Mereu mă gândeam că trebuie să se bucure că a scăpat de mine, dar acum îmi dau seama că avea nevoie și mai mult să-și împărtășească dragostea și grija. Acum recuperez și o invit la masaj, la shopping, încerc să petrecem timpul frumos împreună.
Rolul de mamă a mai redus din multiplele mele activităţi. Am pus stop când am născut-o pe Corina, fiindcă am vrut să-i dedic tot timpul. Nu m-am obligat, așa am vrut. Eram într-un zen perfect. Recunosc, uneori nu prea îmi cunosc limitele, dacă intru în atelier, pot să mă pierd în lucru, toată atenţia se fixează pe ceva anume. Ajung să-mi dau seama că nu am mâncat și nu am răspuns la niciun apel mult mai târziu. Când fac ceva, mă dedic cu tot sufletul!
Când sunt sinceră, îmi zic continuă, și dacă se poate, fă mai bine!
Urmărește interviul integral pe link-ul de mai jos: