Jennifer Lopez este noua față de pe coperta revistei Vogue, ediția decembrie. Artista a deschis multe paranteze despre relația cu Ben Affleck, împăcare dintre cei doi, de ce a luat numele lui de familie și cum a reușit să se pună pe locul întâi pentru a fi fericită.
Interviul de copertă a revistei este plin de dezvăluiri sincere din partea artistei, dar desigur tema principală care a atras atenția tuturor este: ce a condus reunirea dintre ea și Ben Affleck, la 20 de ani distanță.
„Oamenii de lângă mine au știut că el a fost mereu o persoană foarte specială în viața mea. Când ne-am reconectat, acele sentimente erau încă foarte reale.”
Jennifer și Ben au reînceput să se vadă după despărțirea actorului de Ana de Armas, când acesta a sunat-o pe Lopez ca să îi spună că a vorbit despre ea într-un interviu. De la acel moment au început să vorbească din ce în ce mai des. „Nu știu dacă aș recomanda asta pentru toată lumea. Câteodată crești și te schimbi sau doar crești în sensuri diferite”.
JLo a fost foarte corectă în declarații. Artista a dat de înțeles că a fost cu tot sufletul și în relațiile precedente:
„Nu vreau să discreditez lucrurile care s-au întâmplat între timp, pentru că și ele au fost reale. Tot ce ne-am dorit a fost să ajungem la un loc liniștit în viețile noastre, unde am simțit acea dragoste pe care am simțit-o în tinerețe și ne întrebam dacă mai putem avea acele sentimente. Chiar există? Este real? Sunt toate acele întrebări pe care și le pune toată lumea.”
Pentru că au existat foarte multe voci care au susținut că Jennifer l-a lăsat cu ochii în soare pe Alex Rodriguez pentru Ben Affleck, artista a ținut să menționeze că l-a momentul împăcării cu Ben Affleck deja anulase logodna cu Rodriguez.
„Trebuie să mă iert pentru lucrurile pe care le-am făcut și de care nu sunt mândră, pentru alegerile care au mers împotriva mea. Dragostea de sine este despre limite, de fapt. Să înveți cu ce ești confortabil și să pui limite, să nu îți fie frică de consecințe”, a declarat artista.
Amintim că cumplul Bennifer s-a căsătorit în această vară. Cei doi au avut o nuntă ca în povești.
Sursa foto: Vogue.com
Lasă un răspuns