Este de la sudul Republicii Moldova, Cantemir, dar a ajuns să cucerească Brașovul prin frumusețea și grija pe care reușește să le-o ofere femeilor. Ludmila Bordianu este mamă a trei băieții, fondatoarea „Salon&Academy”, lash & brow trainer și dermopigmentist. Simplu, de la câteva pensule pentru machiaj a reușit să cucerească sfera beauty și să transmită energia pură și necesitatea iubirii de sine pentru toate doamnele. Pe Ludmila am prins-o la o discuție la Chișinău, aflându-se pentru o zi la un curs de micropigmentare. Visul ei și provocarea la care a depus toate emoțiile și energiile la un loc este deschiderea noii și propriei locații – Centrului de Beauty și Academiei ,,Ludmila Bordianu”, iar în curând aceasta va fi inaugurată!
Text: Zina Bivol
Foto: Alex Iordache
Familia mea de astăzi este așa cum nici nu am visat. Sunt mamă a trei băieți: Damian, Albert și Ilias, iar soțul meu Lilian Bordianu mi-a dăruit încrederea, binecuvântarea de a fi mamă și de ai purta prenumele, care prin propriile puteri am reușit să-l fac notoriu.
O lecție clară pe care am înțeles-o în timp este că atunci când simți că nu mai ai puteri, de fapt mai ai un pic. Mă ghidez mereu după anumite reguli și valori, știind cu certitudine, copiii nu îți pun piedici în carieră, ci dimpotrivă te motivează să lupți și să crești mai mult.
România m-a primit ca pe un copil, doar că eu m-am acomodat foarte greu, mi-a luat ani de zile să mă echilibrez emoțional. Sunt deja 15 ani, iar momentul când am început să spun că România e casa mea a fost după ce am născut primul copil aici, atunci s-a format o legătură strânsă și dependentă de acest loc.
Să ai o afacere în Brașov nu este greu, cerința firească a fiecărui antreprenor e să se informeze constant, să-și cunoască drepturile și să le valorifice la maxim ca potențial. Din 2017 până în prezent, compania mea se situează în primele trei locuri în TOP-ul Național al firmelor pe domeniu de activitate a saloanelor, întocmit și validat de Camera de Comerț și Industrie.
Eu mă consider o femeie fericită că am meseria care e în plină concordanță cu pasiunea. Mă bucur că am reușit în primul rând să-i demonstrez soțului, care inițial nu avea încredere în acest domeniu. La începuturi, ambii am făcut compromisuri. El a rămas acasă cu un copil de trei ani, iar cel micuț de un an și jumătate l-am luat cu mine la Chișinău ca să fac primul curs de make-up, plină de voință și determinare.
Când am revenit la Brașov și mi-am dorit să profesez asta la nivel profesionist, am aflat că sunt însărcinată cu al treilea copil. A urmat o depresie pe care am conștientizat-o doar după mulți ani. Cu un copil la grădiniță, altul la creșă și unul în sarcină, intram dintr-un salon în altul să întreb dacă au nevoie de make-up artist. Unor proprietari de salon le-a sunat bine numele meu „Ludmila” și așa s-a făcut rapid legătura cu originea. Asta mi-a dat șansa să lucrez și astfel a început totul de la câteva pensule și două pensete!
O pasiune neexploatată la maxim este să călătoresc, să descopăr locuri, culturi, să mă încarc cu energie și cunoaștere. Asta este o sursă maximă de inspirație în activitatea mea creativă.
Sfaturi? Înainte de a începe o afacere, învață cum să o conduci și nu mă refer la studii generale, ci specializare pe nișa de business specifică – gestiune, programe, angajați, relaționare clienți, vânzări, digital marketing ș.a. Realitatea face că eu am acționat conform intuiției, iar experiențele atât pozitive, cât și negative au fost niște lecții bune care ne-au format ce suntem astăzi, deși ciocnindu-ne cu anumite necunoscute, am fost nevoiți să ne informăm din mers ca lucrurile să fie funcționabile.
Vreau să realizez provocarea vieții mele – deschiderea noului Centru de Beauty și Academie ,,Ludmila Beauty”.
Lasă un răspuns