Alina Magnet: Totuși iubirea… | #womeninspire

Pasionată de feminitate și estetic, Alina le celebrează împreună cu clientele sale, după orice procedură de succes. Este sigură că orice procedură de înfrumusețare aprinde focul pasiunii în privirile clientelor și ale soților acestora. Iar ea anume asta își dorește, pentru că dragostea este tot în ce crede.

Funcția: Fondator Brow Bar & More

Data, anul nașterii: 07.09.1980

O zi din 2023. A fost un an al transformării și analizei a tot ce am realizat în trecut. A fost anul în care am înțeles ce nu iau cu mine în viitor, dar și care ar fi acel viitor.

BROWBAR. #browbarbaby este ca un copil care a fost născut din dragoste, este acea poveste din viața mea, care îmi permite să ofer încredere femeilor. Este proiectul meu de suflet sau, cum îi spun eu, al cincilea copil. În acest an am schimbat locația Brow Bar, ne-am mutat într-un loc cu mai multă lumină. Îmi era frică de reacția echipei, mă gândeam că sunt obișnuite cu locația veche și că schimbarea le va speria. Dar, spre mirarea mea, ele au fost cele care și-au dorit această schimbare. Clientele au o reacție plăcută, mă bucur că apreciază noua atmosferă.

Dragostea de sine. Cred că mereu am avut această senzație, știu să mă apreciez, știu care îmi sunt părțile forte și pentru ce merit să fiu iubită eu însămi. Nu este o noțiune nouă pentru mine, așa trăiesc!

Dorințele femeii. E mai ușor să înțelegi ce nu vor femeile pentru că, de fapt, noi ne dorim multe.

A iubi pentru mine este sensul vieții și nu mă refer doar la relația femeie bărbat. Cred că un om este fericit și împlinit atunci când abordează cu dragoste tot ce-l înconjoară.

Îmi place să dansez cu Victor în bucătărie, pe terasă, oriunde simțim. Nu am talentul și expresivitatea unui dansator sau, cu alte cuvinte, nu prea știu să o fac bine, dar tare îmi place să dansez anume cu el.

Îmi place să îi fac fericiți pe alții. Eu cred că oamenii fericiți sunt mai buni, mai activi și mai dornici de a face lumea din jur mai bună. De aceea începem de la noi – „un om fericit are capacitatea de a oferi multe celor din jur”.

Aș vrea să îmi pot îmbrățișa copiii în fiecare dimineață și să le spun cât de mult îi iubesc. Cred că tot de ce au nevoie copiii este dragoste. Nu este grav dacă nu le poți oferi un gadget de ultimă generație, asta nu-i schimbă cumva, în schimb dacă știi să le oferi senzația de dragoste, ei vor crește oameni încrezători și fericiți.

Nu sunt omul sportului clasic (sală, exerciții fizice), în schimb caut alternative. Recent am descoperit un aparat Tesla care îmi înlocuiește sportul și dă rezultate formidabile. Combinația perfectă când și mușchii lucrează, și tu îți faci treburile la calculator. Așa sport da, e pentru mine!

Aș vrea să învăț să fiu puțin egoistă și să mă gândesc la mine… respect noțiunea de egoism sănătos. Învăț să implementez acest skill într-un mod ecologic în viața mea.

Evadări. Când suntem în zona afacerilor, (probabil nu toți, dar mulți) avem senzația că odihna și vacanța sunt un privilegiu. Mereu există senzația că mai este ceva de făcut, că acum nu e timpul potrivit, că nu poți lăsa activitatea. Cuvântul „evadare” mi se asociază cu momentele în care totuși îmi permit acea perioadă de relaxare undeva departe de activitate și înconjurată de familie.

Pantofii preferați. Sunt fană a pantofilor și am mulți! Dacă pentru alte obiecte din garderobă îmi poate apărea întrebarea dacă am nevoie sau nu, atunci în cazul pantofilor răspunsul este mereu: da! Cei mai comozi pantofi ever pentru mine sunt cei de la Manolo Blahnik.

Visuri. Visez la casa mea perfectă, doar că încă nu înțeleg în ce parte a lumii se află.

A fi un om liber din toate punctele de vedere îmi pare a fi cea mai importantă valoare umană. Eu mă simt un om liber în decizii, în relații, în dorințe…

Cineva m-a întrebat ce este fericirea mea. Copiii mei sunt cu siguranță ceea ce mă face să fiu extrem de fericită. Îi văd cum cresc, cum se manifestă personalitățile lor, îmi pare ceva deosebit să poți trăi asta alături de ei. Țineți minte în copilărie, când cei mari la evenimente își urau „pace în suflet”? Uite că am crescut destul de mare ca să înțeleg sensul acestor cuvinte. Pace în suflet este ceea ce te ajută să simți fericirea.

GENERAȚIA MEA CREDE ÎN DRAGOSTE.

#magie


COORDONARE: RODICA CIORĂNICĂ, FOTO: ARHIVA PERSONALĂ

Abonează-te la articolele

Vip Magazin