Poartă pe mâna dreaptă timpul… E un ceas galben, de la mama. Fiecare răspuns a lui e în tandem cu mult umor. Pentru cercul din care face parte, este un exemplu de nonconformism, curaj și ambiție. Fiecare afacere, fie că a mers sau nu, l-a făcut mai bun. Dar de data aceasta am lăsat calculele reci și am vorbit despre fericire, meditație și India. Dincolo de business, Corneliu Său este un călător, un împătimit al senzațiilor tari și un iubitor de viață.
Copilăria. Bunelul meu a fost tâmplar și îmi plăcea să lucrez cu el. Eu îi dezdoiam țintele. Făcea economie. Nu cumpăra ținte noi, dar le folosea pe cele de la ferestrele vechi. Era cea mai frumoasă joacă pentru mine – să aud sunetul ciocănelului în ținte. Cred că am avut o copilărie de răsfățat. Dacă toți copiii primeau o bomboană, eu primeam două. Mai târziu am înțeles de ce. Când aveam șase săptămâni, a plecat din viață tatăl meu. Toți credeau că eu sufăr. Eu, de fapt, nu sufeream, pentru că nu știam că tata nu există…
Tata. Am suferit mai mult din cauza lipsei lui la 30 de ani. Nu îmi ajungeau sfaturile lui, vorbele. Tata are o funcție. El ne învață ce este bine și ce este rău. Mama – grijă, mâncare, școală, lecții… Tata este judecătorul. Atunci, a trebuit să mi-l inventez pe taică-meu și, când aveam dubii, să-l întreb pe el… cel din imaginația mea. Mă consult atât de des cu el încât mi se pare real. E un filtru foarte bun. El nu minte niciodată. Mama s-a recăsătorit, peste vreo cinci ani de zile. Consider foarte firesc acest moment. Ea a încercat să ne ofere un tată. În multe cazuri, acest lucru se reușeste, în cazul nostru… Eu nu am avut chimie cu soțul mamei. Asta a făcut ca la 14 ani să plec de acasă.
Mama. Acum relația mea cu mama este fantastică. Ne sunăm o dată la câteva zile. Mama a lucrat 20 de ani în cadrul unei companii de-ale mele, iar când a ieșit la pensie – eu am vândut acea companie angajaților.
De la 14 până la 18 ani ai mei, mama mi-a mărturist că nu se uita la știri. Era ferm convinsă că o să mă vadă pe mine. Ori că am pățit ceva, ori că m-a prins miliția făcând ceva. Acum, de fiecare dată, când apare vreun interviu cu mine și e de bine, eu sunt satisfăcut că o să-l vadă mamă și va acoperi un pic cicatricea pe care i-am lăsat-o în adolescență. Grijile ei erau justificate. La 14 ani am fugit de acasă. Am trăit vreo două luni de zile la gara feroviară din Kiev, cu pisicile, cu boschetarii. Era o perioadă complicată. Trebuia să furi ca să mănânci, dar așa mi-am câștigat independența. Eu deveneam bărbat și hormonul ăsta nu îmi permitea să găsesc înțelegere cu bărbatul care era cu maică-mea. Mă bucur că cel de sus a avut grijă de mine. M-a ferit de toate urgiile care se întâmplau în anii ’90.
Banii au fost o necesitate. Pentru cineva banii se asociază cu ceva murdar, pentru mine banii se asociază cu lumină, cu posibilitatea de-a face lucruri frumoase. Toate lucrurile bune se pot face cu bani. Vrei să cumperi cuiva o casă, vrei să faci operație unui copil nevoiaș? Toate acestea se fac cu bani!
Concurența face să crească piața și face ca produsul să se îmbunătățească. Uitați-vă ce s-a întâmplat cu piața de vinuri de la noi datorită concurenței. Fabricile au ieșit la export și au creat brandul de țară – Moldova este o țară de vinuri. Să știți că acest statut ne ajută și pe noi să vindem mobilă peste hotare. Concurența te ține în viață. Nokia nu a avut concurență. Ce s-a întâmplat cu ea?
Tot timpul sunt probleme. Nu există companie care să nu aibă provocări. Afacerea nu are provocări doar atunci când e moartă. În pandemie am fost nevoiți să oferim doar 30% din salariu. A fost o adunare cu toți și le-am explicat că aceasta este unica soluție ca să supraviețuim. Din fericire, acestă situație a durat doar două luni. Angajații și-au recuperat banii. Vreau să menționez că în acea perioadă NIMENI nu a plecat din companie.
Prietenia în afaceri. A rămas loc de o mână întinsă…Eminescu spune: Dacă în urma unei relații de dragoste a rămas o prietenie, ori dragostea nu a fost adevărată, ori prietenia.
Moldovenii nu sunt săraci….. Uitați-vă în oraș câte mașini scumpe avem. Nu ai unde parca. Cu cine ne comparăm? Cu New York-ul? Cu Londra? De ce ne comparăm numai cu ei? De ce nu ne comparăm cu India? Pentru sănătatea psihică trebuie să te uiți și în jos. Suntem o țară săracă? Da. Dar am putea fi mai bogați. Întrebarea este de ce nu suntem atât de bogați pe cât am putea fi? Țară mică, politică de frontieră…
Care sunt lucrurile vitale de care are nevoie un om? Aerul. Apa. Mâncarea. E scump aerul? Apa? Mâncarea? Ceea ce ne trebuie pentru viață, costă foarte puțin. Diferența dintre posibilități și cu cât suntem gata să ne mulțumim, se numeste bogăție.
Cât nu ai avea, dacă ești nemulțumit, esti sărac. Sărăcia sau bogăția nu se măsoară în cifre. Acesta sunt stări ale sufletului. Moldovenii sunt săraci deoarece sunt nesatisfăcuți. Nu ne dăm seama că majoritatea dintre noi trăim o viață la care nici nu am visat. Câte lumânări am aprins la biserică pentru tot ce avem? Nu e rău să vrei, ideea este să fii mulțumit cu puțin. Indienii sunt săraci financiar, dar sunt satisfăcuți cu puținul pe care îl au. Ochii lor strălucesc.
Câte lumânări am aprins la biserică pentru tot ce avem?
Milioanele în cont nu duc către fericire. Fericirea și banii sunt lucruri total diferite. Calea care îți aduce satisfacție duce spre fericire. Omul care va tinde spre fericire posibil că va avea succes, iar omul care va tinde spre succes, nu cred că va avea parte de fericire. Noi tindem către Porsche Cayenne, în loc să tindem să oferim beneficii lumii în care trăim. Trebuie să îți găsești menirea.
Eu sunt om obișnuit. Am avut job-uri de la opt la șase și am fost la fel de fericit. Eu nu țin minte stările mele de nefericire. Toții oamenii care cred că banii aduc fericirea, vor fi foarte dezamăgiți să simtă pe propria piele că nu este așa. Iluzia asta le va distruge inima. Pentru că au mers pe o cale care le-a consumat viața ca să ajungă într-un pustiu. Banii trebuie să fie un rezultat a unei activități pe care o faci cu pasiune și plăcere.
Sărăcia și Bogăția sunt stări ale sufletului
India este una dintre cele mai spirituale țări, unde traiesc cei mai bogați oameni sufletește. De la ei înveți să trăiești clipa, să treci peste obstacole și să le accepți. Te uiți la ei că n-au nimic, dar ei zâmbesc…
Când pescarul se uită la undiță, meditează. Messi când joacă fotbal, meditează. Una dintre cele mai simple meditații e să bei o cană cu ceai, dar să fii numai tu și ceaiul. Să simți fiecare notă din savoarea lui. Gândurile, zgomotele, să nu îți mai fure atenția. Noi nu știm a trăi momentul, dar viața este compusă din momente. Mai mult de atât nu există. Meditația asta te învață. Să fii aici și acum.
Vicii? Mă enervez și îmi place mâncarea. Nu știu dacă mâncarea este un viciu (râde).
De ce îmi este frică? De tine (râde). Că îmi pui acuș vreo întrebare la care nu o să știu ce să răspund… De fapt, îmi este frică să trăiesc o viață fără sens.
Vreau ca și copiii mei să își găsească misiunea în viață și să o urmeze. Ca și tată, recunosc că aș putea fi mai bun.
Viața după 40? După 40 visele sunt mai mult spirituale. La 20 – materiale. Acum conștientizezi că mai rămâne o jumătate de viață și analizezi cum a fost prima. Și îți pui întrebarea cum ai putea aduce sens în fiecare clipă care urmează?
Creierul nostru este o grădină, depinde de tine ce îngrășăminte alegi. Cea pentru ghimpi sau cea pentru flori?
Coordonare text: Eugenia Ion
Foto: Dima Furdui