Irina Vlah: „Sunt pregătită pentru…”

Irina Vlah este politiciană și, probabil, una dintre cele mai influente personaje feminine din politica moldovenească. După opt ani în rol de guvernatoare a autonomiei găgăuze, Irina Vlah ne spune cu ce se mănâncă politica, care sunt sacrificiile pe care le face o femeie pentru a avea o voce distinctă în societate, dar și care este povestea ei.

Țările mari fac politică mare, iar țările mici trebuie să facă politică înțeleaptă.”

Amintiri de demult

Cinci culori ale copilăriei, care ar fi?

Cerul gri-albastru în râul Lunga din Taraclia, unde am petrecut vara cu bunica. Culoarea cărților decolorate din biblioteca de acasă. Pe listă adăugăm și palmele roșii de la sucul de cireșe răscoapte. Apropo, copacul încă mai crește în curtea casei părinților mei. Culoarea câmpurilor pe care tata le verifica dintr-un UAZ, când lucra la colhoz și de multe ori mă lua cu el. O altă culoare a copilăriei este albul. Mama lucra într-un laborator la o fabrică de lactate și când mergeam la ea, eram mereu impresionată că totul în jur era alb – gresia de pe pereți, halatele, laptele, smântâna. Ei bine, acum am devenit nostalgică (zâmbește).

Două gusturi ale copilăriei, cele mai intense…

Medovik-ul mamei și borșul roșu.

Trei imagini care nu se șterg…

Nașterea fiicei mele Ana – așa ceva nu se uită, prima inaugurare în funcția de Bașcan al Găgăuziei în 2015 și saltul cu parașuta.

Cea mai frumoasă amintire din copilărie?

Una dintre poveștile familiei noastre este cum m-am jucat de-a v-ați ascunselea. Pe strada noastră din Comrat erau puține fete și mă jucam de-a v-ați ascunselea cu băieții. Dar fratele meu mai mic era mereu cu mine, avea un an și jumătate pe atunci. Când mă ascundeam, căruciorul fratelui meu mă dădea de gol. Azi pare amuzant, dar atunci mă supăram foarte tare.

Cum erați în copilărie? Rebelă, cuminte, exemplară?

Am fost un copil foarte activ, mă vedeam de departe și mă străduiam să fiu prima în toate.

Răsfățată?

Am fost un copil extrem de așteptat, dorit și prima nepoată în familie, de aceea am primit foarte multă dragoste. Din acest motiv, astăzi eu mă împart ușor cu emoțiile frumoase și pozitive.

Cu mama ce relație aveți?

Mama întotdeauna mi-a oferit multă grijă și sentimentul de siguranță. Acum este rândul meu să am grijă de ea. Mi-aș dori să am o astfel de relație la bătrânețe cu fiica mea.

Ce sfat ați primit de la părinții Dvs.?

Regula de care mă conduc în viață are la bază cuvintele tatălui: „Niciodată nu te teme de nimic, fiica mea! Altfel nu vei câștiga!”.

Și cu fiica Dvs.? Ați reușit tot timpul să fiți prietene sau ați fost mereu o autoritate pentru ea?

Glumim cu ea că relația noastră este un exemplu de democrație ideală, când doi oameni diferiți pot trăi în dragoste și înțelegere reciprocă.

Cât de des luați împreună micul dejun sau cina?

Pentru mine, dimineața nu începe cu micul dejun. De la 6 la 8 dimineața am cursuri – studiez limbi străine. Așa că timpul petrecut împreună este foarte redus. Dar când reușim să luăm cina împreună, este o sărbătoare a sufletului. Mamele copiilor adulți înțeleg ce spun.

Irina, cum v-ați descrie ca protagonistă a scenei politice din R. Moldova?

Pace, armonie, umanitate – aceasta este ideologia mea și vreau să fac aceste valori parte a politicii moldovenești.

Ce sentimente vă provoacă situația politică actuală?

Știți, sunt puțin tristă, dar, totodată, încrezătoare în viitor. Sunt convinsă că cetățenii R. Moldova merită mai multă grijă, atenție și un trai decent. Astăzi, sunt implicată plenar în edificarea unui stat prosper, bazat pe valori și principii frumoase. Iar, alături de oamenii Moldovei, sunt determinată să creăm un viitor frumos copiilor noștri.

Politica este pentru Dvs. o pasiune sau o necesitate de a vă implica?

Pentru mine aceasta este viața. E o oportunitate să poți aduce beneficii oamenilor și să poți pune umărul la lucruri care schimbă, transformă anumite realități din țară.

Care este mesajul Dvs. pentru prezentul şi viitorul R. Moldova?

Astăzi guvernarea îi tratează pe moldoveni precum o mamă vitregă rea pe copiii altora, dar sunt convinsă că în scurt timp lucrurile se vor schimba. Nu lăsăm mâinile în jos, muncim, luptăm chiar, pentru că Republica Moldova și locuitorii săi, merită o viață bună, un trai decent, în liniște și pace.

Credeți că Moldova trebuie să aleagă între Est și Vest, sau să învețe să „prietenească” cu toată lumea?

Țările mari fac politică mare, iar țările mici trebuie să facă politică înțeleaptă. Moldova trebuie să fie deschisă la 360 de grade și să caute prieteni, nu dușmani.

Este greu să cucereşti dragostea poporului?

Un adevărat politician este dedicat cauzei sale. Sunt în politică de 19 ani și nu mi-am stabilit niciodată, ca obiectiv, să-mi asigur dragostea oamenilor. Când pur și simplu te concentrezi asupra sarcinilor tale, succesul și sprijinul oamenilor devin rezultatul natural al muncii pe care o depui.

„În fiecare localitate mă simt un pic acasă. Republica Moldova este casa mea.”

Veți candida la funcția de Președinte al R. Moldova?

Mulți oameni întreabă despre asta și apreciez că mă văd în acest rol. Timpul va arăta.

Care ar fi primele trei lucruri pe care le-ați face pentru oameni și ţară dacă veţi ajunge în funcţia de Preşedinte?

Voi aduna liderii de partide, persoanele publice, primarii și le voi spune că timpul divizării în Moldova a trecut. Va exista un nou guvern cu noi priorități: investiții în educație și sprijin pentru familiile tinere, dezvoltarea afacerilor și deschiderea de noi locuri de muncă. O să le spun sincer oamenilor că bunăstarea noastră depinde doar de noi, așa că haideți să ne suflecăm mânecile și să începem să lucrăm împreună.

Viața de politiciană e plină de zbucium. Este alegerea dvs. să faceți politică sau este rugămintea comunității care vă susține?

Tatăl meu îmi spunea adesea că nu poți, pur și simplu, să ridici din umeri şi să te eschivezi de la responsabilitate. Aceasta nu va dispărea nicăieri, doar va fi transferată altora. Din copilărie m-am obișnuit să îmi asum responsabilități și să consider asta o datorie a mea, mai ales când văd că pot ajuta. Sunt mereu gata de acțiune!

Ce v-a inspirat să scrieți cartea „Profesia mea este politica”?

Viața mea. De aproape 20 ani sunt direct implicată în acest domeniu. Mi-am dorit ca oamenii să înțeleagă mai bine ce meserie e asta și să mă cunoască în diferite ipostaze ale vieții.

Ați fondat Asociația Platforma Moldova. De ce?

Asociația are scopul de aduna cele mai bune idei, care să ajute la dezvoltarea țării. Este o platformă al cărei potențial încă urmează a fi valorificat.

Aveți idoli în politică?

Toți idolii sunt imagini inventate care diferă de ceea ce au fost sau sunt în timpul vieții lor. Îmi place foarte mult să citesc biografii ale unor politicieni celebri. Acum sunt două cărți pe biroul meu – biografiile lui Michelle Obama și Winston Churchill. În prima, inteligența și simplitatea sunt impresionante; în a doua – capacitatea de a acționa în afara tiparelor.

„Succesul este atunci când nu îi lași pe alții să-ți definească calea și folosești eșecurile ca trepte spre noi culmi”

Dincolo de politic

În podcastul SINCER CU TINE am descoperit că sunteți o femeie extrem de calmă, sensibilă și simplă. Așa sunteți și în viața reală?

Mă strădui să fiu fidelă calităților și valorilor mele. Mă bucur că oamenii mă vad așa cum sunt.

Ce alte calități importante vă caracterizează?

Disciplina și strictețea față de mine însămi, capacitatea de muncă și ambiția. Îmi place comunicarea, cu ușurință dialoghez cu oamenii.

Aveți și neajunsuri?

Desigur! Cu anii însă le-am înțeles și știu cum să le transform în avantaje.

Credeți în energia feminină?

Femeia prin natura sa este sursa vieții. Când devenim mame, facem totul pentru a crea pace și armonie în jurul nostru. Prin urmare, adevărata energie feminină este creația, grija și iubirea.

Ce pot femeile și reușesc mai greu bărbații?

Să emane căldură, sentimente de siguranță, armonie și pace.

Ce puteți să le spuneți femeilor care cred că divorțul e sfârșitul lumii?

Puterea și valoarea noastră nu depind de starea civilă. Acesta este o perioadă de noi oportunități. Nu-ți fie teamă să treci în următoarea etapă a vieții tale cu încredere și optimism. Deși nu va fi ușor, nici nu vei observa cum totul va deveni mult mai clar. Fii gata pentru noi obiective.

Credeți în dragoste?

Iubirea este principalul catalizator. Fără dragoste nu ar exista nici politiciana Irina Vlah.

Cum arată o relație perfectă, în opinia dvs.?

Nu există relații perfecte, totuși cred că este decisiv ca ambii să aibă capacitatea de a asculta și auzi. Cel mai solid fundament al unei relații este format din încredere și respect.

Cum s-a schimbat viața Dvs. la 50 de ani?

Fiecare din noi se transformă zi de zi, iar la această etapă a vieții pot să afirm că am ajuns împăcată cu mine însămi, în armonie cu oamenii din jur, dornică de multă muncă și pregătită să ofer țării mele maximum din capacitățile pe care le am. 50 de ani este vârsta când deciziile luate sunt pe deplin asumate.

50 de ani este vârsta când deciziile luate sunt pe deplin asumate.

Despre toate

Cum suportați critica?

Dacă critica este semnificativă, atunci o tratez cu atenție. Este ca un sfat gratuit despre ceea ce poate fi îmbunătățit.

Cât de ușor ați învățat limba română și la ce vârstă?

Am avut mai multe încercări și voi fi sinceră: nu a fost ușor. Saltul s-a produs după 45 de ani, când mi-am dat seama că studierea gramaticii nu este suficientă și am început să comunic. Senzația a fost ca în primele secunde când înveți să înoți.

Cea mai fericită zi?

Am sentimentul că abia urmează.

Cea mai complicată alegere?

Este întotdeauna dificil să alegi între vinul roșu și alb (zâmbește). Am avut mai multe astfel de alegeri. Dar privind în urmă, sunt mândră de deciziile mele.

Unde vă simțiți acasă?

Să știți că săptămânal vizitez localitățile R. Moldova din toate raioanele. În fiecare mă simt un pic acasă. R. Moldova este casa mea.

Aveți regrete? Care sunt?

Desigur, ca toți oamenii, dar nu le dedic prea mult timp. Nu-mi place să pierd timpul.

Vă doare fuga timpului?

Atunci când viața e plină de sens și ai scopuri foarte bine definite, nu ești afectat de aceste procese firești.

Unde vă refugiați în timpul liber, într-o duminică minunată de primăvara?

Cu siguranță, în natură. Alături de mamă, fiică, rude, prieteni, indiferent de anotimp, mă umplu de energie și de dorința de a schimba lucrurile în bine în țara noastră.

Ce pasiuni aveţi?

Am o agendă extrem de încărcată, timp liber practic nu am. Totuși, îmi place să studiez, tot timpul citesc ceva, ascult lecţii, podcasturi. Consider că acest proces nu trebuie oprit niciodată.

Credeţi în Dumnezeu?

Da.

Dorinţe neîmplinite aveţi?

…Foarte multe. Am încă foarte multe de făcut, iar asta îmi dă forțe să muncesc și să fiu activă.

Filmul preferat?

„Peaceful Warrior/ Calea luptătorului pașnic” – este o poveste despre modul în care fiecare dintre noi poate contribui la dezvoltarea lumii, schimbându-și propria viziune și conduită.

Cartea preferată?

Niccolò Machiavelli, „Principele”. O carte dificilă, dar oferă multe răspunsuri despre structura puterii.

Ce este succesul?

Succesul este întotdeauna rezultatul muncii. Când alții se distrează, tu înveți; când alții se plâng, tu cauți soluții. Această rețetă pentru succes poate părea dificilă, dar funcționează întotdeauna. Succesul este atunci când nu îi lași pe alții să-ți definească calea și folosești eșecurile ca trepte spre noi culmi.

Make up: Ekaterina Ketrushka

Hairstylist: Inga Pocnea

Foto: Natalia Miterev & Arhiva personală

Abonează-te la articolele

Vip Magazin