Stela Pavalachi – Moscalu
Fondatoare StarCake
Gustul acestor deserturi este o senzație pentru papilele gustative și poate fi descris doar în superlative și interjecții. Descoperire foarte neașteptată la Popasul Dacilor, care-și cucerise vizitatorii cu bucate și metode din școala clasică de cofetărie. Deserturile Stelei Pavalachi – Moscalu ne provoacă la un schimb de paradigmă în materie de gusturi și câștigă, fără echivoc, pe oricine. O textură catifelată a pandișpanului, cu creme și umpluturi exotice, cu un decor minimalist, naturalist provoacă vizitatorul la o revoluție gustativă. Acest aspect, inovativ, face din Popasul Dacilor un loc de referință, când spunem că vrem ceva special.
Popasul Dacilor este cartea de vizită a Chișinăului, o afacere de familie… O legendă! Cum ai început să activezi împreună cu părinții tăi?
Totul a început de la pasiunea comună de a găti ceva gustos, dar și frumos. În 2017 am început a activa în calitate de casier la Popasul Dacilor, iar în 2019, când părinții împreună cu fratele s-au stabilit cu traiul în altă țară, eu cu soțul am rămas să administrăm această afacere. Chiar dacă ei sunt departe, oricum deciziile sunt luate la comun și mereu când avem nevoie de un sfat părinții ne sar în ajutor.
Când și de ce ai ales să faci cofetărie?
La 25 de ani nu știam să gătesc absolut nimic, nici măcar un ou prăjit. Pentru că l-am ars din prima încercare, am rămas cu gălbenușul în tigaie. Dar asta m-a motivat să încerc mai mult, astfel am descoperit cât de mult îmi place să gătesc, în special dulciuri. În primul rând, am strâns bani ca să-mi iau un cuptor (pe care îl am și azi), pentru că cel de la chirie era pe gaz și ardeam toate copturile la fund. Am luat niște cursuri. Mai întâi a fost cel de torturi pentru începători, apoi cel de macaronsuri care a fost un dezastru, atunci am prins frica de a le face dar nu și de a le mânca. Nu m-am dat bătută și am revenit la ele peste trei ani, și iată că astăzi sunt unele dintre cele mai gustoase. Apoi au urmat cursurile de torturi etajate și mereu tind spre ceva mai bun și perfecționare, deci achiziționez rețete, după care le adaptez cum mi-ar plăcea mie să fie.
Prin ce produsele tale sunt competitive pe piața noastră?
Deserturile de la Popasul Dacilor sunt mai speciale deoarece calitatea produselor este una de top. Prefer să investesc într-un ingredient mai scump decât să fac cutiile personalizate sau platouri gravate. În al doilea rând mereu o rețetă daca este cumpărată sau preluată o adaptez după gustul meu, la toate rețetele reduc nivelul de zahăr. Plus la aceasta, cremele la torturile mele este o invenție de a mea la care am lucrat mult, am adaptat-o ca gust, dar să fie și rezistentă la temperaturi mai înalte. Ele nu conțin frișcă, mascarpone sau alți aditivi.
La Popasul Dacilor, în meniu, există vreo specialitate de-a casei, în materie de deserturi? Cu ce îți uimești vizitatorii?
La Popasul Dacilor sunt deserturi tradiționale cum ar fi: prune marinate în vin roșu, clătite cu vișine, gutuie marinate în vin alb și sunt pregătite de bucătarii restaurantului, însă deserturile mele sunt pentru cei care preferă cofetăria modernă. Sunt momente când ospătarii combină deserturile tradiționale cu cele moderne și fac platouri pentru toate gusturile, aceasta se face la solicitarea oaspeților. Avem deserturi care sunt mereu în vânzare, dar majoritatea le schimb după sezon. În sezonul cald sunt deserturi mai ușoare și cu mai multe fructe, iar în sezonul rece merg pe varianta deserturilor mai consistente.
Care sunt deserturile preferate ale străinilor? Ce le place moldovenilor?
Străinii desigur că doresc să încerce ceva mai tradițional, iar aici sunt deserturile restaurantului, cu toate că atunci când încearcă deserturile StarCake rămân la fel de impresionați. Moldovenii se împart în două categorii: cei care rămân la ciocolată vișine, medovik, napoleon și cei care iubesc să încerce ceva nou, cum ar fi tortul cu spanac, macaronsurile, combinația dintre fructe mai exotice și ceva clasic.
Cum vezi evoluția ta în domeniu? La Popasul Dacilor, sau te-ai gândit să te dezvolți ca proiect aparte, vreodată?
Mereu am tins spre ceva mai bun, deci eu mă culc și mă scol cu gândul că îmi doresc propria mea cofetărie. Sper foarte mult într-o zi să se materializeze visul meu. Până când rămân doar la Popas pentru că pregătesc deserturile singură, iar pentru o cofetărie am nevoie de o echipă. Am încercat să fac una, dar nu încredințez “jucăriile” mele nimănui, până când.