Victoria Odajiu, despre cum e să fii antreprenoare și mama a patru copii

Implicată, dedicată, plină de voință, mamă a patru copii. Știe că timpul dăruit lor nu este o pierdere, ci o investiție. De doi ani, de când i-a pus pe picioare, a decis să lucreze și să-și acorde timp și pentru ea, activând cu responsabilitate în compania Kangen. Recent, s-a întors din Japonia unde și-a fixat un scop: să construiască un business din care să-i ajute și pe alții

Funcția: Mamă, soție, antreprenoare

Data, anul, locul nașterii: 25.05.1985, Răscăieți, r-nul Ștefan Vodă

Acum 17 ani, îmi țineam în brațe primul copil, fetița în care mă văd exact ca într-o oglindă. Mereu am fost implicată și dedicată în totalitate copiilor, fiindcă după Ariana am adus pe lume încă trei băieți. Astăzi, văzâdu-mi copiii mari, responsabili, campioni, mi-am deschis și eu aripile și încep să învăț din nou să zbor spre succes și împliniri mărețe.

Odată cu creșterea copiilor, parcă am trecut încă de patru ori în clasa întâi. În familie, când mai facem glume, adesea sunt numită mamă campioană. Deseori am fost întrebată, cum este să împarți iubirea la patru? Dragilor, iubirea nu se împarte, ci se înmultește.

La 15 ani, când am venit în Chișinău, m-am întâlnit cu primele provocări. Atunci am început studiile la Colegiul de Informatică. Durerea mea era locul de trai, nu mă puteam acomoda stând cu chirie, mereu îi ziceam mamei să-mi cumpere casa mea, oricât de mica, dar a mea! A doua provocare a fost să mă rup de ai mei. Nu cunoșteam alți oameni decât pe cei din Răscăieți, prietenoși, frumoși, simpli, iar în oraș am găsit opusul. Mi-a luat o perioadă bună ca să înțeleg și să accept.

Mama mereu îmi spunea: Nimeni nu poate să te facă să te simți prost fără consimțământul tău. La capitolul părinți, am de vorbit o viață. Doi lideri puternici, nu datorită scaunelor suspuse, ci înțelepciunii native și dragostei pentru pământ. Aveau suflet și demnitate în tot ce făceau pentru agricultură. Pe mama am pierdut-o acum 11 ani, iar tata face un an. Doare mult!

Continui ceea ce au început părinții mei și duc cu mândrie mai departe. Creștem pâinea cea de toate zilele și muncim mult să dezvoltăm ramura agriculturii. Multe porțiuni de pământ sunt în pârloagă în toată țara și asta e trist. Mama zicea că lumea e plină de leneși și, când ți-e lene fă sport, învață ceva. Decât să ne pară rău că nu am făcut, mai bine să ne autodisciplinăm și să-i dăm bătaie.

Apa Kangen este o apă antioxidantă, apă vie cum zic japonezii. S-a început totul când unul din copii a făcut o viroză cu febra mare, tratamentul meu de obicei naturist nu l-a ajutat și am fost nevoită să-i dau primul antibiotic la patru ani. Au urmat și alte consecințe până am aflat de apa Kangen și am luat primul ionizator. Consider că aceste aparat este bijuteria noastră din bucătărie. Timp de două săptămâni, ne-au dispărut iritațiile, dermatita, iar de viroze nici nu mai zic – au rămas în trecut.

Fac parte din echipa Kangen de aproape doi ani și este a doua pasiune. În calitate de distribuitor, am fost invitată în Japonia, la aniversarea de 50 de ani pe piața internațională a companiei Enagic. A fost o nebunie frumoasă cu 7000 de invitați din întreaga lume, inclusiv Moldova şi fraţii din România. Timp de două săptămâni, am adunat momente și experiențe de neuitat.

Da, femeile pot multe, lucrează pentru imposibil, dar eu nu le-aș fi reușit pe toate fără soțul meu. E suficient să știu că am sprijinul lui, al copiilor, și atunci știu că niciun munte nu-mi poate sta în cale.

Timpurile bune fac oamenii slabi. Timpurile grele fac oamenii puternici. E o luptă în care nu cedezi decât atunci când ajungi la victorie!

Coordonare: Zina Bivol, Foto: arhiva personală

#determinare

Abonează-te la articolele

Vip Magazin