Din generație în generație

Nicolae Andronic 66

Alexandru Andronic 41

Cristian Andronic 29

Vlad Andronic 14

Alexandra Andronic 11

Nicolae Andronic 4

Tradiție moștenită

Înțelepciune

Familia Andronic

Această zi liniștită de iunie 2025 ne-a prins în casa unei familii cu rădăcini adânci și valori solide. Bucuroși de revedere, ne-am așezat la o masă lungă, unde vorbele curg firesc, iar trecutul se cuibărește blând printre râsete și amintiri. De o parte — Nicolae Andronic, fost vicepreședinte al Parlamentului, fost vicepremier, unul dintre artizanii Independenței Republicii Moldova. De cealaltă — fiii Alexandru și Cristian și nepoții Vlad, Alexandra și Nicolae. Fiecare cu o voce, un temperament și o cale proprie. Am vorbit despre viață, alegeri, libertate și moșteniri — cele scrise în cărțile de istorie și cele nespuse, dar care rămân în suflet.

Text: Rodica Ciorănică

… Cât aparatul de fotografiat al lui Dumitru caută unghiuri, lumina și armonii, mă uit la „moștenitori” și încerc să ghicesc asemănările. „Cristi îmi seamănă la caracter, iar Sandu – fizic. Firea lui Sandu e inspirată de la mămica Irina.”, spune Nicolae Andronic parcă ghicindu-mi întrebarea. 

La finele anilor ’90 eram jurnalist pe subiecte legate de poliție, armată și corupție, așa că, comunicam mai des cu gazda noastră, pe atunci prim-vicepremier care avea în subordine ministerele de forță. Dl Andronic a fost tot timpul bine informat și o sursă excepțională pentru un jurnalist. Ultimul deceniu însă am comunicat mai rar și sunt bucuroasă de revedere. Îl regăsesc mai așezat, ușor îngândurat și bântuit de o ușoară melancolie generată de trecerea timpului.

„Nu moștenirea e grea, ci responsabilitatea de a nu o trăda.” — Alexandru Andronic

Pentru Alexandru, fiul cel mare, numele tatălui său este mândrie, reper și scut: „E o onoare să fii feciorul lui Nicolae Andronic. Este omul care a semnat Declarația de Independență, Declarația de Suveranitate și nu doar. Tata a demonstrat mereu verticalitate și intransigență prin multe principii. De asta nu a rămas în politica nouă. El nu poate să tacă când trebuie să spună lucrurilor pe nume. Mi-a oferit valori precum modestia, familia și verticalitatea — pe care le port ca pe o stemă invizibilă.”

Relația lor a fost întotdeauna una cu multe linii de forță. Nicolae Andronic a fost exigent cu Alexandru, uneori chiar dur. „Primii copii sunt un fel de experiment pentru părinți”, spune cu sinceritate Alexandru. Acum, în rolul de tată, încearcă să repare ce a durut, să susțină și să ofere libertate propriului fiu.

Altfel, plutește un fel de împăcare în jur. Cu viața, cu realitățile. Echilibrul se zdruncină puțin când viziunile dintre tată și feciori asupra unor lucruri nu sunt tocmai identice. În acele momente mai tensionate, Sandu preferă să se retragă. „Las timpul să pună lucrurile la locul lor, să se mai tempereze emoțiile, știu deja că timpul vindecă tot.”

Irina Andronic este mama care liniștește apele, stinge focul, mângâie și alină. Rolurile perfecte ale unei mamei și ale unei soții. Pacea din casă s-a ținut mereu pe ea, iar copiii i-au „furat” din blândețe, căldură și dragoste.

„Tata știe ce se va întâmpla. Uneori, înainte ca lucrurile să se întâmple.” — Cristian Andronic

Cristian, fiul cel mic, e cel mai blând, mai abil, cel care nu ține supărările. Sau nu le arată. „Compromisul contează. Tata, chiar dacă sunt supărat, mereu te iubesc.”, spune Cristian.

Are o relație specială cu tatăl său și, poate, o chemare nedeslușită spre politică: „Politica nu mai e ce era, dar recunosc că tentația există. De la tata am învățat că adevărul trebuie spus, chiar dacă de multe ori doare.” Când era copil, tata îi spunea cum vor evolua lucrurile. Și ele se întâmplau exact așa. „De unde știai, tata?”, întreba Cristi. Răspunsul era mereu același: experiența.

„Noi trebuia să construim un stat. Acum, copiii noștri trebuie să reconstruiască încrederea.” — Nicolae Andronic

Ce îl face trist pe Nicolae Andronic? Orice, numai nu banii. Insuccesele copiilor, dorul de nepoți. Micile probleme de familie. „Mai dureroasă e tăcerea. Când nu telefonează Cristi cu Nicolae Jr. dimineața și nici seara, sau când Vlad zice că vine după antrenament și nu vine.” Acele sale… Copiii zâmbesc cu vinovăție.

Nicolae Andronic și-a pierdut tatăl, jurnalist de profesie, la 30 de ani. „Știți, când am devenit Vice-președinte al Parlamentului, pe la 35, nu am avut cu cine mă consulta, cu cine vorbi. Tata mi-a lipsit enorm. De asta sunt mereu alături de copiii mei. Cu sfaturi, prognoze. critici. Așa cum trebuie să fie o comunicare normală.”

Și Cristi, și Sandu mai ales, recunosc că azi e dificil să fii tată. Copiii sunt bombardați cu informație, sunt victimele rețelelor sociale, e practic imposibil să verifici sursele de informație, e complicat să confrunți rețelele sociale. Nicolae Andronic continuă ideea: „Părinții nu mai sunt autoritate. Copiii caută soluții în altă parte. Eu nu am nici Facebook. Nu vreau să discut cu boți. Vreau să discut cu oameni care au construit, nu cu cei care răstoarnă totul.”

…

Vă lipsește politica?

Nu, nu mi-e dor. Îmi pare rău că a fost compromisă. În Moldova, oamenii puternici nu sunt iubiți.

Ce moștenire lăsați familiei?

Cred că e o moștenire impresionantă. Legea privind limbile vorbite, Declarația de Independență, Declarația de Suveranitate, am fost președintele Comisiei pentru reforma teritorial-administrativă pe care au anulat-o comuniștii mai târziu, am muncit la Constituție, alături de cele mai mari minți ale țării… În 1995 am ridicat drapelul la Adunarea Parlamentară NATO. Dar sigur că sunt și regrete – mă doare distrugerea reformei teritoriale care împărțea Moldova în județe, azi întreținem prea multe raioane, cu bani care ar fi putut merge la pensii. Regret lipsa unei poziții clare în Constituție pentru sistemul judiciar. Nici astăzi nu s-a găsit un loc pentru procuratură în acest sistem.

Cea mai mare aspirație a noastră a fost apropierea de UE. Dar noi o vedeam ca pe o uniune economică și a valorilor. Acum ni se promovează valori care nu sunt ale noastre. Iar economia a fost lăsată la o parte.

Ați fost invitat la celebrarea a 30 de ani de la elaborarea Constituției?

Nu. Dar nu e o supărare. Istoria nu e făcută de guvernările care vin și pleacă. Nu guvernările decid care e locul nostru în istorie.

Ați renunța la confortul vieții de azi pentru a fi ministru al Justiției sau Procuror General?

Nu. Am ocupat funcții mult mai importante în stat de la 35 de ani. Nu cred că aș avea nevoie de posturi care să îmi îmblânzească orgoliul. Nu zic că nu aș putea aduna o gardă veche care să gestioneze statul. Dar cetățenii așteaptă minuni. Iar cei care pot și știu cum, nu mai vor să se implice.

Ce ați învățat din relația cu propriii nepoți?

Una din lecțiile pe care mi le-a dat timpul în relația cu fiii și nepoții mei, este că copiii trebuie lăsați să obțină singuri ceva în viață. În plan omenesc, încerc să ofer acea căldură pe care nu am oferit-o băieților mei. Îi apăr când copiii mei ridică vocea. Dar în linii mari, am înțeles și eu că trebuie să mă schimb. Fac eforturi. Venim unii spre alții acolo unde se creează mici prăpastii. Asta vine cu vârsta, când înțelegi că ți-a rămas mai puțin de trăit decât ai trăit.

Numele Andronic – i-a ajutat?

Poate acum, când aud de la alții că mă cunosc. Dar nu cred că și-au permis vreodată prea mult. Nici eu nu mi-am permis, am fost mereu în vizor și asta îți limitează comportamentul, mai ales în public.

Care e cea mai importantă lecție pe care le-o lăsați?

Dragostea pentru acest stat. Libertatea de a decide, de a trăi și de a nu fi robul nimănui. Chiar dacă votăm diferit, iubirea de neam e aceeași.

Dle Andronic, ce nu puteți ierta?

Iert tot. Suntem o familie de creștini. Iertarea și dragostea sunt tot ce contează.

Fericirea? Ea se schimbă cu anii. Acum, fericirea mea sunt copiii mei. Și nepoții. Mai ales nepoții. Și faptul că eu și Irina suntem prezenți în viața lo