#putereavoinței
Totul se întâmplă cu un scop: de a ne învăța ceva, a ne face mai puternici și a prețui mai mult ce avem.
Profesie: sportivă olimpică
Hobby: lupte libere
Valoare primordială: omenia
Culoarea preferată: alb
Aromă preferată: mirosul proaspăt de primăvară
Subiect tabu: dacă e tabu, tabu rămâne (râde)
Calitatea magnifică: ambiția
Anastasia Nichita
Luptătoare, prima moldoveancă medaliată la Jocurile Olimpice
Nimeni ca ea… Fata de Aur a Republicii Moldova. Își merita titlul cu vârf și îndesat. Vine dintr-o familie modestă, unde visele mari nu își aveau loc, dar în sufletul ei de copil a știut că poate și că îi va reuși. A fost privită uneori cu mirare, alteori cu neîncredere, pentru că era o femeie într-un sport „dur”.
Lupte nu doar în ring, dar și în viață, Anastasia le-a învins pe toate. Puternică, și sensibilă… Un om care s-a ridicat întotdeauna.
Astăzi poartă sub inimă o nouă viață. Nu mai luptă doar pentru podium, dar și pentru micuța, care urmează să îi spună „mamă”. A învățat să transforme durerea în forță, iar visul în realitate. Anastasia Nichita este povestea voinței scrisă cu litere mari.
Interviu de Eugenia Ion
Foto: Crina Izareanu
Îți mai amintești momentul în care ai pășit pentru prima dată pe salteaua de lupte? Ce te-a atras spre acest sport?
Cu greu îmi amintesc primii pași pe salteaua de lupte, pentru că eram destul de mică, nici 10 ani nu aveam. Cert este faptul că eram foarte entuziasmată să mă joc cu copiii, nicidecum să fac lupte sau sport de performanță.
Ce înseamnă pentru tine disciplina? Ai avut momente în care ai vrut să renunți?
Disciplina este tot. Fără disciplină, e greu să te menții în topul celor mai buni. Cred că anume această calitate m-a ajutat să obțin toate rezultatele pe care le am acum.
Ai simțit vreodată că ești tratată diferit pentru că ești femeie într-un sport considerat „dur”?
Inițial, da. Mereu mă complexam din cauza umerilor mai pronunțați sau a sfaturilor necerute referitoare la sportul pe care îl practic. Acum nu mai am această problemă. Fac ceea ce îmi aduce satisfacție, iar ce crede lumea este strict problema lor.
Care a fost cea mai grea luptă – nu neapărat pe saltea, ci în drumul tău spre performanță?
Cea mai grea perioadă a fost în anul preolimpic, atunci când parcă totul era împotriva mea: două accidentări grave într-o perioadă de șase luni, două competiții fără să urc pe podium și multe gânduri că nu o să reușesc.
Am avut marele noroc să fiu susținută de soțul meu și să depășim această etapă împreună, ca într-un final să obțin titlul de vicecampioană olimpică.
Care este victoria care îți e cea mai dragă și de ce?
Toate îmi sunt dragi, dar cea mai râvnită și așteptată a fost medalia olimpică, pentru că, odată cu ea, fetița aia mică din interiorul meu și-a îndeplinit visul.
Cum faci față presiunii atunci când porți pe umeri așteptările unei țări întregi?
Din contră, susținerea celor de acasă mă motivează să fiu mai puternică și să dau tot ce e mai bun din mine. Știind că acasă mă așteaptă o țară întreagă, sunt pregătită să dau tot ce am mai bun pentru a-i bucura și a le confirma așteptările.
Te consideri un model pentru tinerele sportive din Moldova? Ce mesaj ai pentru ele?
Îmi place să cred că sunt văzută ca un model, dar nu îmi place să-mi atribui prea mulți lauri. Tinerelor fetițe vreau să le zic să creadă mai mult în ele și în visele lor, să muncească și să nu cedeze după primul eșec.
Care este următorul tău mare obiectiv?
Următorul obiectiv sportiv sunt Jocurile Olimpice din Los Angeles 2028, dar, pe lângă acest obiectiv, evident, obiectivul primordial este să mă recuperez, să fiu bine emoțional și să mă reîntorc și mai puternică decât am fost.
Ce simți când auzi imnul țării tale pe podium?
E un sentiment unic atunci când îți auzi imnul cântând. Te cuprind un soi de emoții greu de explicat: mândrie, recunoștință, dragoste de neam.
Trăiești o perioadă foarte frumoasă: sarcina. Cum te simți? Cum crezi că te va schimba rolul de mamă?
Perioada aceasta e nouă pentru mine, încă mă adaptez cu noul rol pe care urmează să-l primesc. Sunt pregătită și abia aștept să fac cunoștință cu noul membru al familiei. Cu siguranță, aceste schimbări mă vor face mai puternică. Deja voi lupta nu doar pentru mine, ci și pentru micuța noastră.
Cum s-a schimbat Valeriu de când știe că va fi tată de fată?
Valeriu a devenit mult mai afectuos, mai grijuliu și mai atent. În fiecare zi vorbește cu micuța din burtică și abia așteaptă să facă cunoștință cu ea.
Ce emoții ai acum când te gândești la nunta voastră?
Emoții frumoase. Am sărbătorit nunta noastră exact așa cum ne-am imaginat-o, poate chiar și mai bine. Suntem nespus de fericiți de toată nebunia care s-a petrecut în acea zi.
Ce rol a avut familia în parcursul tău? Cine te-a susținut cel mai mult?
Din păcate, n-am avut marele noroc să primesc multă susținere din partea familiei. Mereu am avut un raport mai rece cu părinții. Poate asta m-a făcut atât de ambițioasă. E un subiect mai complicat, pe care nu sunt gata să-l deschid încă.
Ești o fire competitivă și în viața de zi cu zi?
Probabil, da. Dar cel mai mult îmi place să concurez cu mine. În fiecare zi tind să fiu mai bună și să aspir la lucruri mărețe.
Ce înseamnă feminitatea pentru tine? Ți-a fost vreodată greu să o exprimi în sport?
Pentru mine, feminitatea nu înseamnă doar corp sexy și aspect frumos. E mult mai mult de atât: e despre modul cum gândești, despre maniere, cum vorbești, cum te exprimi, despre ceea ce ai în suflet și în minte. Eu mereu am fost așa cum am simțit, nu m-am străduit să par feminină și nici n-am încercat să-mi impun asta.
Ai un ritual care te ajută să te liniștești sau să te motivezi înainte de competiții?
Ritualuri nu am, doar mă rog la Dumnezeu. Asta mă ajută să mă simt mai ușoară și mai încrezătoare.
Cum îți imaginezi viața după sport? Te vezi rămânând în domeniu sau visând la altceva?
Cu siguranță, sportul va rămâne cu mine pentru toată viața. Îmi doresc mult să deschid o sală de sport cu toate condițiile, super performantă, pentru a educa și a crește tinere talente, dar nu e bătut în cuie, timpul va arăta…
Ce te inspiră în afara sportului? Muzică, filme, lecturi, oameni?
Mă inspir din orice: cărți, oameni, muzică, filme, evenimente… Îmi place să învăț mereu ceva nou.
Cum gestionezi criticile sau comentariile din spațiul public?
Încerc să nu le mai citesc. Inițial mă consumau criticile negative, acum am căpătat imunitate la ele.
Dacă ai putea vorbi cu versiunea ta de 10 ani, ce sfat i-ai da?
Să meargă pe același drum și să nu schimbe nimic. Totul se întâmplă cu un scop: de a ne învăța ceva, a ne face mai puternici și a prețui mai mult ce avem.