Cofondator Granier
Îmi amintesc de prima noastră cafea cu croasanți. Tatiana mă privea cu emoție încercând să îmi ghicească reacția – îmi vor plăcea sau nu? Era la prima patiserie atunci, pe bd. Moscova. Și iată că acum, după 11 ani, cu 13 locații Granier ne-a îndrăgostit pe toți de visul ei – cel al unei brutării și patiserii artizanale, convingându-ne iremediabil ce frumoasă-i fața pâinii. În 2025, Tatiana și soțul său au reușit încă o extindere Granier, au consolidat echipa și au investit mult în dezvoltare personală, dar fără a uita că munca are nevoie de pauze cu gust de mare albastră.
Visurile prind aripi atunci când le urmezi cu inima.
Paradoxal sau nu, astăzi îmi este mai ușor decât în anii precedenți, când eram cu un număr mai mic de filiale și cu mai puțini angajați. Muncim în echipă, nu sunt singură, iar restructurările pe departamente, începute acum un an, își arată rezultatele. Acum 11 ani nici nu visam că vom ajunge aici. Azi, privind înapoi, înțeleg că fiecare pas, fiecare provocare și fiecare om din echipă au făcut posibil acest drum. Sigur că această construcție de 11 ani nu a fost ușoară, dar nu mi-a trecut niciodată prin minte că aș putea lăsa brațele în jos. Acum, când văd cum Granier umple nopțile străzile cu lumină caldă și miros de pâine coaptă, îmi vine să zbor!
Știu că lucrurile ar fi fost altfel fără perseverența mea, care m-a împins înainte indiferent de provocări. Poate că nu ar fi ieșit nimic fără disciplina care m-a ajutat să rămân concentrată pe ce contează cu adevărat ca să ajungem unde ne-am pornit. Iar recunoștința și admirația mea pentru echipa cu care transformăm visurile în realitate sunt nemăsurate.
Am înțeles în timp că este esențial să aduc grija, echilibrul și frumusețea în tot ceea ce fac. Fără ele, lumea ar fi tristă și lipsită de motivație. Să știți că succesul nu vine peste noapte, ci prin pași mici și constanți, cu multă muncă și răbdare.
Sunt foarte fericită că îl am alături pe Andrei, omul care mă susține necondiționat. Încă o doză de fericire vine din energia pe care o primesc în retreaturi alături de femei de succes și căldura familiei mele, care îmi amintește mereu ce contează cu adevărat. Nu am timp pentru decepții sau gânduri proaste. Sunt mereu setată pozitiv, iar timpul pentru mine și sportul mă aduc mereu în echilibru, atunci când simt că se zdruncină o parte din lumea din jurul meu.
Omul care mi-a schimbat viața ar fi cred că fiica mea mai mare. Ideea de afacere, în domeniul patiseriei, a prins contur anume în perioada concediului de maternitate cu ea. Dacă fiicele noastre însă vor continua pasiunea mea (nu sunt sigură) – ele ar trebui să aibă personalitatea lor. Dar aș fi recunoscătoare dacă ar învăța de la mine curajul de a fi autentice, bucuria de a munci cu pasiune și credința că familia și valorile adevărate sunt cele care dau sens vieții.
Vulnerabilitatea joacă un rol esențial, atât în iubire, cât și în leadership, doar că se manifestă diferit, dar cu același efect: creează conexiune autentică. În același timp vulnerabilitatea mea îmi dă putere și încrederea de a merge înainte chiar și atunci când îmi este foarte greu. Greutățile m-au învățat să fiu mai puternică, mai clară cu mine însămi și mai recunoscătoare pentru tot ce am.
Când mi-am dat voie să fiu cu adevărat fericită? Atunci când am înțeles ca fericirea nu vine într-o zi anume, ci trebuie să trăiesc fiecare zi savurând lucruri mici și oameni de valoare.
Dacă aș avea 24 de ore doar pentru mine, le-aș umple cu liniște, o carte bună, plimbări în natură, poate o cafea savurată încet, timp pentru gânduri și pentru visuri. Aș alege să mă reîncarc, ca să pot dărui din nou energia mea celor care mă iubesc.
Ce nu știe lumea despre mine? Ca dincolo de putere și zâmbete, există multă sensibilitate, sacrificii și emoții. Și tocmai asta îmi dă curajul să mișc lucrurile din loc.
Dacă m-aș putea întoarce într-un moment doar ca să-l simt, ar fi clipele sincere, dar pline de sens. Momentele când fetițele mele erau mici, o simplă îmbrățișare, zâmbetele lor inocente, emoția unei reușite muncite, un răsărit văzut alături de soțul meu. Momente care rămân vii în inimă.
Interviu de Rodica Ciorănică, Foto: arhiva personală
#disciplină