Acum oamenii l-au descoperit pe Omul Emilian.
Poate aș fi patetic să afirm că sunt iubit de o țară întreagă, nu-mi doresc acest lucru, dar azi Emilian Crețu este în gura tuturor. Și nu vreau să zic că l-am apucat pe Dumnezeu de picioare, pentru că nu e despre asta. Eu îmi trăiesc viața așa cum știu eu și, din fericire, prin ceea ce fac, am reușit să cuceresc sute de mii de inimi. Și nu exagerez.
Mie îmi place să concurez cu mine. Nu cu cineva care este mai celebru sau mai bogat, mai talentat sau mai frumos. Eu nu vreau să rămân acel Emilian care face doar personaje și parodie. Fiecare perioadă din viața noastră este una foarte importantă. Și la fel de mult contează să simți că gata, aici nu mă mai simt bine, mă duc mai sus.
Nu vreau să trăiesc doar pentru mine. Îmi doresc ca, după moartea mea, să se spună: „Strada aceasta a fost făcută de Emilian Crețu”. Pentru că patriotismul meu se măsoară prin lucrurile bune pe care le fac. Copacii pe care îi sădesc, parcurile pe care le amenajez, drumurile pe care le construiesc.
Eu vreau să trăiesc după propriile mele legi.
Îți place sau nu, e treaba ta.
Un dublu interviu de: Eugenia Ion și Ileana Rusu
Pictorial de: Nata Mitereva
Design costum „bătut de cuie”: Alexei Sorokin
Eugenia Ion:
Este ora 15:00, Emilian tocmai a anunțat-o pe Rodica că întârzie 30 de minute. Este deja a doua oră când, împreună cu Ileana Rusu, îl așteptăm. În mod normal m-aș fi aprins și aș fi zis: „Măi, vedetele astea internaționale”, dar nu și în cazul lui. Știu cât de mult muncește și nu înțeleg de unde izvorăște atâta energie.
Este ora 15:30, Emilian a intrat în redacția noastră de pe Șciusev 73. În câteva minute s-a cuprins cu toate fetele și a vorbit de parcă ne-ar fi cunoscut de o viață. Da, asta e magia lui Emilian. Te face să te simți prietenul lui, măcar și pentru câteva ore. Nu are fițe sau boală de vedetă, e al naibii de sincer și are simțul umorului. Cu ultima calitate, și pe mine, dar și pe voi, probabil, v-a cucerit iremediabil.
Ne-am așezat la masă și discuția a curs natural. Habar n-am cum au trecut aproape două ore.
L-am simțit schimbat. Calm, cald, nu mai este Emilian cel agitat, care vrea tot și peste tot. Este sigur pe el și nu e semn de aroganță, e împlinire și conștientizare a propriei puteri și valori.
Jos pălăria pentru tine, Emilian. Mulțumim pentru sufletul tău bun și pentru toate momentele când ai făcut un om fericit!
Milionar în inimi cucerite
Emilian, probabil nu mai ții minte, dar acum șapte ani noi am făcut un interviu, care încă este pe YouTube și am reținut foarte bine ce mi-ai spus atunci: „Nu știu dacă voi fi vreodată milionar îl lei, euro sau dolari, dar voi fi milionar în inimi cucerite și oameni care mă urmăresc”. Ai ajuns la acel milion?
Dacă adunăm tot ce avem pe cele trei pagini ale mele, atunci am ajuns la peste un milion, dar astăzi asta nu mai contează pentru mine. Acum zece ani îmi doream și voiam să demonstrez nu știu ce…
Deci avem pe cineva peste tine la acest capitol?
Da, există artiști care au ajuns la nivel internațional și atunci este normal ca ei să mă întreacă la cifre, dar la nivel local cred că rămân în top.
Popularitatea înseamnă mai mult decât cifre. Contează impactul pe care îl ai asupra oamenilor. De exemplu, Emilian Crețu este urmărit de toate generațiile: copii, tineri, adulți și persoane în vârstă. Tot ceea ce creează el ajunge la un public foarte larg, iar asta este extraordinar.
Ce înseamnă pentru tine să știi că ești urmărit zilnic de un milion de oameni?
Înseamnă că nu mă adresez doar unei anumite categorii de oameni. Nu vreau să fiu urmărit doar de tineri sau doar de o anumită categorie socială. Emilian Crețu, prin tot ce a făcut el – este urmărit de toate generațiile.
Unii zic că ai făcut pact cu diavolul și de asta ai devenit atât de popular. Vreau să știu secretul tău. Cum de te iubește toată lumea?
E simplu. Există foarte puține ingrediente. În primul rând trebuie să muncești foarte mult. În al doilea rând nu trebuie să fii ca cineva sau să pari că ești altcineva, aici voi face o paranteză. Din păcate, mulți dintre cei care vor acum să fie creatori de conținut imită pe cineva. Nu! Este greșit!
Eu am avut norocul, dar norocul muncind, să apar pe un teren gol. Acum zece, treisprezece ani era „Doamne ferește” să te îmbraci în femeie. Acum oricine poate face asta fără să treacă prin ce am trecut eu.
Nu vreau să-mi atribui toți laurii și să spuneți că sunt arogant, dar totuși cred că am educat o societate prin felul meu de a fi, prin felul meu de a crea. Am demonstrat că suntem diferiți și că ne trăim viața diferit. Chiar dacă la început am trecut printr-un bullying extrem de mare și nu mă scoteau din „pi..rasul țării”, bine, și acum mai sunt astfel de comentarii, doar că acum ele nu mai contează pentru mine.
Privind ce se întâmplă acum pe internet și la cât de dezinvolți par oamenii, spun cu mândrie: „Wow, asta e în Moldova.”
M-a surprins plăcut conceptul acestei ședințe foto și știu că în spatele fiecărei imagini există un sens și un mesaj pe care ți-ai dorit să îl transmiți.
Cu siguranță știți povestioara aceea despre un tată care, de fiecare dată când fiul său îl ofensa sau îl supăra, bătea un cui în ușă. La 18 ani, i-a spus fiului său: „Ușa este plină de cuie”. Atunci, fiul i-a spus că, pentru fiecare faptă bună pe care o va face, va scoate câte un cui din ușă. Așa a și făcut – a scos toate cuiele, doar că au rămas găurile.
Tu ai avut parte de mult hate și vorbe jignitoare, dar totuși când mă gândesc la tine parcă nu simt un om care s-a lăsat dărâmat de aceste reacții.
Nu, nu m-au dărâmat sub nicio formă. Din contră, m-au motivat să merg mai departe. Dar, vreau sau nu vreau, aceste momente de hate s-au depozitat într-o cămăruță foarte mică a inimii mele.
Cel mai dureros este că oamenii, chiar dacă nu te cunosc, te ofensează. Și nu o fac pentru că tu meriți, ci pentru că asta vor. Oamenii cred că, dacă își vor răsfrânge răutatea asupra cuiva, le va fi lor mai bine
Totuși, ești sensibil?
Pare că nu sunt, dar sunt foarte sensibil și sufăr, doar că nu voi arăta. Doare că ești bun doar atunci când ești de folos.
Tu ai prieteni adevărați?
Da!
Care și-ar da viața pentru tine sau e prea mult spus?
Da, e mult și cam patetic. Eu nu mi-aș dat viața pentru niciun prieten. Cu ce ocazie? Cum adică? Nu există așa ceva! Acesta este patetism și un fel de prietenie în vorbe tari!
Cu toate acestea, există prietenie adevărată, dar, iarăși, nu cred că există prietenie pe viață. Cred că fiecare perioadă are oamenii potriviți.
Eu am avut foarte buni prieteni în copilărie, dar, în prezent, viața ne-a despărțit. Fiecare este într-un alt loc. Înțeleg că acum, în punctul în care sunt eu, unii oameni și-ar dori să se împrietenească nu doar așa, pentru suflet, ci și pentru că este la modă, pentru că este bine să fii în cercul meu. Te mai vede unul, te mai vede altul…
Eu sunt foarte sociabil, dar sunt doar unul și nu pot să mă împrietenesc cu o țară întreagă (râde).
Lucrurile se întâmplă firesc și normal. Oamenii vin și pleacă. Cei care vin sunt convins că vin să ne învețe ceva, iar dacă au plecat, înseamnă că misiunea lor s-a încheiat.
„Nu trebuie să fii ca cineva sau să pari că ești altcineva”
Știm povestea familiei tale și probabil vii de acolo cu o încărcătură grea… Cum erai în copilăria de la Negureni?
Emilian, copilul, era exact cum este Emilian cel de astăzi. Oriunde mă duceam, toți voiau să se joace cu mine. Eu eram pozitiv. Îi făceam pe oameni să râdă, făceam șmecherii.
Cred că am un dar. Un dar pe care l-am dezvoltat mai târziu, prin multă muncă. Cred că Bojika a pus, la un moment dat, mâna pe capul meu și a spus: „Eu am pus mâna, dar tu vezi ce faci mai departe”.
Nu putem sta și spune că eu am energie și că eu atrag, pentru că este total greșit. Trebuie să muncești în continuare ca să menții ce ți s-a dat.
Emilian Crețu prezentator, actor, stilist și mai nou putem spune: filantrop. Ce zonă o simți apropiată de sufletul tău acum?
Eu ador să fac bine, ador că pot să fac asta. Și când spun că pot asta… cu siguranță toți știu de unde am pornit. Mie nu mi-a dat cineva ceva spunând: „Poftim, Emilian, acești bani și fă ce vrei cu ei”. Pentru fiecare bănuț pe care îl am, am muncit foarte mult.
Mulți din jurul meu nu înțeleg de ce aleg ca, din banii mei proprii, să fac parcuri, drumuri etc. Pentru ce? Eu savurez momentul când văd copiii care se joacă în parcul de lângă casa mea. Când merg prin Negureni și văd copăceii din parc stând ca niște soldați frumoși, mor de plăcere și de mândrie.
Eu nu fac doar la mine în curte. Din păcate, pentru noi, moldovenii, plăcerea este să avem doar casa frumoasă, mașina scumpă și atât. Nu! Mie îmi place să știu că Emilian Crețu, cel micuț, care era sărac și neînțeles de oameni, poate să schimbe lumea. Și noi toți putem face asta. Eu, și tu, și tu, și tu!
Ok, poate că tu nu poți astăzi să faci un parc de zece hectare, dar poți să sădești un copac sau să faci curat în fața porții tale. Cum îți imaginezi ca Emilian Crețu să se trezească în fiecare dimineață, să-și bea cafeluța cu mâna dreaptă și, vizavi de el, să fie mizerie? Nu!
Am făcut să fie frumos nu doar pentru mine, ci și pentru cei din jur. Mie îmi place de mine pentru că eu pot! Și nu pentru că am avut noroc.
De Ziua Copilului, ai bucurat copiii din satul Negureni și din satele vecine, ducându-i în parcul de distracții din bugetul propriu. Chiar mă gândeam: „Ce este în sufletul tău când vezi atâția copii fericiți datorită ție?”
Eu pot să îți spun ce simt, dar ar fi foarte frumos ca măcar o singură dată oamenii care vor citi acest interviu să trăiască pe pielea lor o asemenea experiență.
Te simți mai fericit când dăruiești?
Da! Dacă ar fi să aleg să primesc un cadou sau să îl fac, eu aleg să îl fac. Plăcerea ta când vei deschide acea cutie… bucuria ta, este bucuria mea și este dublă sau chiar înzecită.
Ți-ai dori să primești ceva în schimb?
Nu. Bucuria copiilor pe care îi ajut este suficientă. Ei sunt sinceri, ei nu mint.
Emilian, unii zic că ți-ai făcut drum la tine în poartă.
Nu e deloc așa. Ca să fac la mine în poartă, a trebuit să fac mai multe drumuri. Nu puteam să fac un metru în poartă și să ajung tot prin noroi acasă.
Oamenii care vorbesc așa nu au făcut niciodată nimic. Îmi pare rău să zic asta, dar astfel de oameni nu vor realiza nimic în viața lor. Ei nu au timp de acțiune, au doar timp să critice pe cei care chiar fac ceva.
Banii pe care i-am câștigat anul trecut, prezentând evenimente, au fost investiți în binefaceri; la fel se va întâmpla și cu banii din acest an. Pe lângă acest drum de la Negureni, am mai făcut și garduri pentru mai mulți vecini. Cum să fac un drum frumos, dar în jur să fie garduri în paragină? Eu nu pot așa.
Am construit garduri, am plantat copaci – am făcut o alee.
Toți zic că sunt „nebun de cap”. Zic că am o boală. Cum tu din banii tăi să faci un ditamai drum, să faci gardul la șapte vecini? Cum? Cu ce ocazie? De ce? Și eu câteodată mă gândesc, oare de ce fac asta? De ce am băgat două milioane de lei în drum și în gardurile vecinilor? Dar răspunsul îmi vine de fiecare dată când merg la Negureni și văd toată frumusețea aia.
Tot ce faci acum e strict din banii tăi proprii, dar te-ai gândit vreodată să îți deschizi poate o platformă de caritate?
Pentru mine, în acest moment, este important să motivez și alți oameni să investească în comunitățile lor. Nu simt nevoia să deschid un ONG sau o platformă. Sunt suficient de multe astfel de platforme la noi în țară.
Cel mai mult mă bucur că inspir. Recent, un cuplu venit de peste hotare, împreună cu vecinii lor, s-au adunat și au curățat un izvor. Au amenajat totul atât de frumos și mi-au trimis poze, spunându-mi că eu i-am inspirat. Tot mai mulți oameni renovează casele bătrânești ale bunicilor și părinților lor. Primesc mesaje și poze de la ei… Asta contează cel mai mult.
Proiectul „Căldura Pomului de Crăciun” a fost preluat și anul trecut s-a făcut un astfel de eveniment și gest de binefacere în România.
Ne place sau nu ne place de Emilian Crețu, la momentul actual sunt o voce a Republicii Moldova. O voce care poate să motiveze și să promoveze tot ce înseamnă o viață frumoasă acasă și o viață frumoasă la țară.
Eu mă duc la Negureni ca în… nu știu cu ce să compar. Să vină cineva să îmi dea un milion de euro și o vilă în New York… na.ui mie îmi trebuie New York-ul. Eu mă duc la Negureni. E frumos orașul, sigur, dar nu este al meu! Nu am pus acolo suflet, nu am amintiri, decât clădiri înalte și oraș frumos.
Nu ai pleca niciodată?
Doamne… bat în lemn! Nu! Nu știu ce trebuie să se întâmple ca eu să părăsesc Republica Moldova. Mintea mea nu percepe așa ceva.
Niciun rol la Hollywood?
Fac rolul și revin!
Păi mai vin propuneri. Un rol, al doilea, al zecelea?
Ok, să vină rolurile. O să câștig bani și o să asfaltez toate drumurile din Negureni.
Pentru tine contează ce se va spune despre tine când nu vei mai fi în viață?
Da, contează. Nu vreau să trăiesc doar pentru mine. Îmi doresc ca, după moartea mea să se spună: „Strada aceasta a fost făcută de Emilian Crețu”.
Știi ce ar spune un psiholog acum? Că ai egoul prea mare sau că ai un gol pe care vrei să îl umpli cu ceva.
Indiferent ce aș face, eu o să am parte de atenție, cu sau fără acțiunile mele de caritate. Deci nu e vorba de atenție. Dacă era doar despre a fi văzut, m-aș certa cu cineva și gata – aș fi în atenția tuturor. Și nu e vorba de niciun gol. Eu sunt împlinit din toate punctele de vedere și tocmai de asta pot dărui.
Simt că vrei să fii văzut nu doar ca actorul Emilian Crețu sau ca Dora, vrei ca oamenii să te perceapă și prin poziția ta în societate.
Da, cu siguranță. Eu sunt un om bun, chiar dacă mulți nu cred asta. Chiar dacă unii cred că eu sunt arogant… Emilian este un om bun.
Ai făcut vreodată cuiva rău?
Dacă m-am certat cu cineva nu înseamnă că am făcut rău. Toată lumea se mai ceartă. Dar să fac eu cuiva rău cu bună știință, nu!
Emilian, noi toți ne uităm la tine pe story, dar tu la cine te uiți?
O să încep cu familia mea, cu prietenii mei și cumătrii mei, cam atât.
Emilian președinte?
Hai să vorbim de politică. E un subiect care tot zboară în jurul tău.
Da, și e frumos. Mie îmi place (râde).
Eu vreau să știu, dacă acum stau de vorbă cu viitorul președinte al Republicii Moldova.
La această întrebare, eu încă nu mi-am răspuns mie. Și din moment ce nu mi-am răspuns mie, nu pot să îți răspund nici ție.
Nu cred că e foarte complicat să devii președinte, complicat este să și faci ceva fiind în această poziție, să ai o echipă. Ce folos că sunt eu bun? Nu decide doar unul. E nevoie de oameni buni în toate domeniile. Este nevoie de o echipă foarte pregătită pentru un asemenea pas.
Ne imaginăm că decizi să candidezi. Există acum un partid din partea căruia ai candida?
Nu, niciunul. Categoric.
Trebuie să îți faci partidul tău?
Da, vezi… probleme peste probleme. De unde oameni competenți și de încredere? Tot trebuie să îi iei de la alte partide, care s-au tot plimbat dintr-o parte în alta și care, până la urmă, te pot trăda.
Candidat independent?
Nu. Fără echipă nu poți!
Dar îți trebuie ție asta, Emilian? Viața ta în calitate de președinte se va schimba radical.
Da, cu siguranță.
„Doare că ești bun doar atunci când ești de folos”
„Cred că fiecare perioadă are oamenii potriviți”
Un președinte are nevoie de un popor care să îl iubească. Eu am acest lucru. Sunt și o voce. Aceste ingrediente din supă le am… de ce eu tot stau de un an și ceva și mă gândesc la asta în fiecare seară? Ce fac, cum fac?
Am primit și oferta de deputat de la doamna Sandu, dar am refuzat, pentru că am simțit că nu este momentul. Dacă aș alerga după funcții, aș fi acceptat fără să stau prea mult pe gânduri și pe mine sigur nu m-ar fi dat afară – bag mâna în foc.
Înțeleg că am nevoie de susținerea multor oameni competenți pentru a merge în politica mare. Așa că nu știu… Probabil nu acum, probabil mai încolo. Dar ce pot să îți spun, ferm convins, este că voi avea, la un moment dat, o funcție în stat.
Am senzația că această funcție te va îngrădi, nu vei putea face tot ce faci acum.
Normal. Fiecare etapă din viața noastră este unică și diferită. Emilian de acum nu mai este Emilian de acum zece ani, iar peste încă zece ani nu voi mai fi cel de acum, și eu vreau asta.
Eu nu vreau să rămân acel Emilian care face doar personaje și parodie. O bună parte din oameni au crezut și poate mai cred că eu sunt ca personajele pe care le joc.
Mulți ne întrebăm de ce Marta Kos a venit la tine acasă și nu la Maia Sandu, la un scriitor, la Nafornița… De ce la tine?
Eu cred că am ajuns să reprezint acest popor. Am o voce. Îți recunosc, când am primit această propunere m-am c.cat în pantaloni. Mama leșina, tensiunea ridicată…
V-ați împrietenit?
Pot spune că da. Am fost și noi la ea, la Bruxelles. Apropo, ea a fost foarte sensibilizată de mama mea și a insistat să venim și cu „mama Nastea” la Bruxelles.
Este clar că susții parcursul european.
Bineînțeles. Da! Chiar și atunci când am fost critic, mă refer acum la episodul cu primarul din Negureni, tot am susținut calea europeană și partidul care ne duce pe acest drum.
Apropo, iată atunci am avut parte de mult hate. Am fost catalogat drept un trădător, care s-a vândut rușilor. A fost dureros, unul dintre cele mai dureroase momente din viața mea. Eu nu am trădat pe nimeni, niciodată!
Am zis un adevăr despre cei de la PAS. După o perioadă s-a și aflat, de fapt, că am avut dreptate. Încă există multe căcaturi care se întâmplă în acest partid, dar în momentul în care le dai peste bot, ești trădător și omul rusului. Nu am fost niciodată omul rusului și nici nu voi fi. Nu am luat niciun leu din politică sau de la vreun politician, chiar dacă au fost multe speculații legate de Maia Sandu și Usatâi. Chiar dacă sora mea a fost într-o relație cu Renato Usatâi, eu nu am ieșit niciodată să îl susțin și nici nu l-am votat! I-am spus și lui că îl respect ca om, dar atât!
Acest scandal m-a afectat enorm. Cât le-am trebuit am fost bun, iar când mi-am spus părerea sinceră am devenit un trădător.
Dar care este părerea ta despre Maia Sandu?
Este președintele care mă onorează. Dacă ar candida încă o dată (dar deja nu se mai poate și sper să nu schimbe legea, așa cum au schimbat legea în parlament și am taxat-o pentru asta) aș vota-o încă o dată.
Să zicem că schimbă legea, candidează ea și candidezi și tu. Cine câștigă?
Câștigă Emilian Crețu!
Ajungem în Uniunea Europeană?
Da!
În cât timp?
Nu în următorii patru ani. Probabil următorul președinte la sfârșitul mandatului său să semneze aderarea Republicii Moldova la UE.
Sigur nu vom intra în UE pe parcursul mandatului doamnei Sandu, care a muncit foarte mult, dar din păcate laurii îi va lua următorul președinte, care probabil voi fi chiar eu (râde).
Ce șmecher ești, Emilian!
Sincer, deseori m-am gândit, dacă tot am muncit atât de mult pentru țara noastră, pentru valorile europene și nu am luat niciun leuț pentru asta, pentru că au fost care au luat și nu puțin, de ce să nu fiu eu cel care va semna acel act istoric?
Succes, Emilian. Intrarea în UE este ceea ce ne dorim cu toții. Nu e păcat să visezi și să își dorești ceva mai mult. Am dat și puțină apă la moară haterilor care probabil vor zice: „Offf, numai nu ăsta, iaca al doilea Zelenski”.
Apropo, ce ai fi făcut dacă conflictul din Ucraina s-ar fi extins și la noi în țară?
Eu, cetățeanul Emilian Crețu? Valiza și hulubii. Știu că sună mișelește. Să mă ierte Dumnezeu. Nu cred că aș pune mâna pe o armă să împușc pe cineva, prefer să fiu împușcat.
Ești patriot?
Sunt! Patriotismul meu se măsoară prin lucrurile bune pe care le fac. Copacii pe care îi sădesc, parcurile pe care le amenajez, drumurile pe care le construiesc.
Un copil?
Am vorbit mai devreme despre copii, este clar că iubești foarte mult copiii și că îți dorești să fii tată. În toată această ecuație avem o posibilă mamă surogat. De ce?
Nu e greu să faci un copil. Greul pentru mine este că eu trebuie să îmi creez o altă familie, nu știu dacă voi fi înțeles aici. Eu am deja o familie – mama, surorile, nepoții și nu simt că am nevoie acum de o femeie alături de mine ca să fiu fericit. Sigur, la un moment dat s-ar putea să întâlnesc pe cineva care să îmi schimbe ideea. În prezent nu simt această nevoie. De ce trebuie să mă căsătoresc ca să fac un copil? De ce trebuie să mă las presat de dogmele sociale? Nu!
Deci posibilitatea de a avea un copil cu o mamă surogat încă este valabilă.
Te imaginezi cu copilul în brațe?
Da, mă imaginez pentru că eu am crescut-o pe Lavinia. O avem pe Emily și recent am spus „bun venit” și lui Elisei. Eu știu ce înseamnă dragostea unui tată față de copiii săi.
Spre deosebire de tine, Nina nu vrea să ofere interviuri.
Da, Nina este introvertită. Dacă eu iubesc atenția și sunt foarte social, Nina este opusul meu. De fiecare dată când mergem împreună la un eveniment este pentru că eu insist. Offf, câteodată așa mă enervează…
Atunci când ai aflat de relația Ninei cu Renato Usatâi, cu siguranță ai știut care va fi reacția oamenilor.
Da, normal!
Ai susținut-o?
Da. Deși mulți cred că eu aș fi rău și sever, i-am spus așa Ninei: „Ești majoră, faci ce vrei. Este alegerea ta. Eu voi susține tot ce crezi tu că este mai bun pentru tine”.
Te văd ca fiind foarte protectiv. Dacă vine Nina la tine plângând și îți spune că iubitul ei nu a tratat-o cum trebuie, ce faci?
Eu sunt ferm convins că Nina niciodată nu o să vină să îmi spună asta, chiar dacă ceva de genul s-ar întâmpla. Ea este foarte puternică, niciodată nu va arăta momente sale slabe sau că a greșit în alegerile sale. Este foarte greu să o faci pe Nina sa plângă. Are niște draci în ea… câteodată mă supără și îi zic: „Dă, fa, să ne sfădim o dată, să ne trimitem și să trecem peste”. Nuuu, Nina dacă se supără poate să nu îmi vorbească două, trei zile. Eu nu sunt așa. Prefer să îi zic ce am de zis și să mergem înainte. Nina îi seamănă mamei. E mai în lumea ei. Cu toate acestea Ninei îi place foarte mult ceea ce face pe rețele, adică îi place să fie pe cont propriu.
Despre fratele tău. Cum era relația voastră când erați mici?
Mă bătea foarte des… Eram destul de năzbâtioși ambii. El fiind mai mare, deseori făcea pe șeful. Mie îmi plăcea să lucrez, lui mai puțin (râde).
L-ai judecat vreodată pentru alegerea sa?
Nu! Niciodată! Nu cred că a ales calea ușoară. Cred că fiecare are viața pe care o merită. Au fost momente când îmi tot spunea că nu fac bine ceea ce fac, nu înțelegea de ce trebuie să mă îmbrac în femeie și așa mai departe. Atunci a fost momentul când i-am spus că eu i-am acceptat alegerea sa și ar fi bine să mă accepte și el exact așa cum sunt.
De multe ori mă gândesc că poate este bine că a plecat acolo… noi nu putem ști cum ar fi fost viața lui aici.
Mi-ai spus la început de interviu că nu ți-ai dat viața pentru nimeni. Dar pentru mama ta?
Nu.
Dar ea pentru tine?
Ea, da! Asta este altceva. Mamele noastre ar face orice pentru noi. Deși nici asta nu mi se pare normal. Mama este totul pentru mine, dar asta nu înseamnă că trebuie să îmi sacrific viața.
În mod normal, copiii își conduc părinții pe ultimul drum, nu părinții pe copii. Mai bine să plâng eu că a murit mama, decât să mă plângă ea pe mine; durerea ei ar fi mult mai mare.
Mama înseamnă acasă – Negureni. Deseori mă gândesc că, dacă nu era ea, probabil nu aș fi investit atât în casa de acolo. Țin minte când, acum ceva timp, mama a fost internată în spital. Am intrat în ogradă și… mama nu-i. Un sentiment tare apăsător și greu. De aceea fac tot posibilul să o țin sănătoasă și cât mai mult timp alături de noi.
Am impresia că ai cea mai înțelegătoare mamă de pe planetă. Te-a certat vreodată?
Când eram mic. Acum o cert eu mai mult. Din păcate, părinții noștri nu știu să se odihnească sau să ceară ajutor atunci când au nevoie.
Cum a acceptat mama toată explozia asta de talent și „nebunie”?
A știut dintotdeauna ce zace în mine. Mama a fost primul om care a acceptat să fac actorie. Noi, în sat, nu am fost priviți ca o familie bună. Tata era alcoolic, mama casnică, iar despre mine… vuia satul că aveam părul lung… Știți că în sat există bullying-ul ăsta între familii: ăsta e gospodar, ăsta nu.
Până am devenit cunoscut, mama în sat era „Fa, Naste”, iar după – „Doamna Anastasia”.
Ai acum vreo patru case la Negureni. Care este planul tău?
Casele sunt pe numele meu, dar sunt ale noastre. Ce pot să fac eu cu patru case? Atâta timp cât sunt în viață, vreau să trăim uniți și fericiți. Sper că după ce eu nu voi mai fi, cineva din urmașii mei să moștenească iubirea mea pentru acest loc și aceste case și să le îngrijească în continuare.
Poveste cu trofeul
Acum câțiva ani ai aruncat la gunoi trofeul Omul Anului by VIP magazin. Acum ești pe coperta VIP magazin. Mulți se vor întreba ce cauți aici.
Da, corect! Îmi asum asta.
În primul și în primul rând, ca oamenii să înțeleagă – și i-am zis asta și Rodicăi – eu nu sunt omul care poartă ranchiună. Acea răbufnire a mea, în afară de latura politică legată de Vladimir Voronin, a fost după ce Rodica a făcut o postare în care m-a vizat și pe mine, spunând că cei care fac concursuri pe Instagram nu sunt oameni de valoare, cu substanță.
Lucru care m-a înfuriat, pentru că noi „mâncăm aceeași pâine” – facem reclamă. Astfel, am prins momentul cu scandalul legat de Voronin și i-am răspuns prin acel filmuleț.
Putem spune că a fost o chestie de impuls?
Eu sunt foarte impulsiv, dar nu neapărat răzbunător. Așa am simțit eu să fac atunci. Dacă privesc în urmă, nu regret. A fost un gest pe care atunci l-am simțit potrivit.
Ne mai supărăm și noi, avem nervi…
Dar premiile chiar le-ai aruncat?
Nu, au fost luate de niște prieteni.
Deci, premiile sunt. Rugăm prietenii să ți le întoarcă… Există un secret despre tine care dacă s-ar afla ai pierde susținerea și iubirea publicului?
Nu există niciun secret!
Un schelet în dulap?
Schelete în dulap toată lumea are!
Ceva care să îți știrbească imaginea?
Un om este ca o carte închisă, care trebuie citită foaie cu foaie. Cum adică să spun tot despre mine? Tu trebuie să mă descoperi!
Nu îți este frică de nimic?
Nu!
Păi și dacă faci vreo prostie?
Sper să nu fac, dar dacă voi face – o să îmi cer iertare…
„Trebuie să muncești în continuare ca să meriți ce ți s-a dat.”
Ileana Rusu:
Superficial. Exact asta credeam eu despre Emilian Crețu, o părere pe care am avut-o ani la rând. Nu îl prea urmăream pe rețele, nu eram ahtiată după conținutul creat de el, dar cred că mai degrabă din simplul motiv că nu voiam să fiu de acord cu sutele de mii care îl adoră.
Și – vai! – cât de mult greșim când ne grăbim să facem afirmații despre oamenii pe care nu-i cunoaștem! Îi băgăm într-o oală în care nu prea mestecăm și ne amintim de ei destul de rar. Atunci când îi prindem prin vreun reel cu vreo declarație care ne convine sau în vreun podcast cu sute de mii de vizualizări. Dar și atunci preferăm să renunțăm pe motiv că sunt prea omniprezenți pe net. Să recunoaștem că în cazul multora dintre noi, indiferența asta este, de fapt, o mască ghimpată a invidiei.
Spuneam că îl credeam superficial până într-o zi. Nu vă spun care, o veți afla singuri din interviul în care am plâns și am descoperit un OM. Vă invit, așadar, la o incursiune în viața lui Emilian din ultimii zece ani.
Despre bullying și atitudine, curaj și tăceri, dragoste și introspecție, neam și credință, modestie și aroganță, bani și Muntele Athos în următoarele pagini. Cu Emilian Crețu.
Crucea cu numele lui
Emilian, hai să ne întoarcem pentru puțin cu 39 de ani în urmă.
Cu 39? Eu nu țin minte nimic, abia veneam pe lume.
Am avut întotdeauna o curiozitate: cine ți-a ales acest prenume? Emilian este unul destul de rar, mai ales pentru acea perioadă.
Rar și frumos, trebuie să specificăm.
Atunci copiii erau numiți Ionel, Vasilică, Gheorghe, Nicușor, și nicidecum cu pronume atât de rar…
Eu am avut marele noroc că și bunelul meu, Dumnezeu să-l ierte, era Emilian. Mama a mers la maternitate pe cinci ianuarie, cu frig și zăpadă ca în iernile de atunci. Cum familia mea locuia la Negureni, iar maternitatea era la Sărăteni, și atunci mașini nu prea erau, a dus-o bunelul cu sania. Mama avea contracții și la fiecare acces îl strângea pe bunelul de mâini, el înțelegând că e urgent pocnea din bici să meargă caii mai repede. Părinții au decis să mă numească în cinstea lui, pentru că de bunelul a depins foarte mult apariția mea pe lume. Cu cât mai repede am ajuns, cu atât a fost mai bine pentru toți.
Tu ai crescut cu el?
Din păcate, nu, pentru că el a decedat mult prea devreme. A fost ucis în propria lui casă… Eu aveam atunci opt ani.
Pentru că era bogat?
Bunelul, de fapt, era un om foarte gospodăros. Probabil, îi semăn lui, deși și bunelul de pe mamă era un mare gospodar. Ei au muncit toată viața. Iar bunelul Emilian avea fermă, găinărie, rățărie, gâscărie, lucra la ferma de vaci. Și îi plăcea foarte mult să muncească. Și uite cred că la acest capitol l-am moștenit.
Dar de ce a fost ucis?
Vorbind sincer, se zvonește că a fot ucis de către vecinul lui, care era beat și a venit la el chiar de Crăciun. Și bunelul, probabil, a simțit că va pleca pe lumea cealaltă, locuia peste o casă de noi, a venit la părinți și a întrebat „Unde este Milușcuța?” Așa mă alinta el. Mămica i-a spus că eram la Florești, la unchiul, și bunelul a continuat: „Să știi că, dacă se întâmpă ceva cu mine, casa mea îi rămâne lui Emilian.” Și a doua zi s-a produs tragedia. Moartea lui a fost destul de dramatică, pentru că l-au bătut cu o bâtă în cap până i-au făcut capul zob… Îmi amintesc așa, ca prin vis… Nici nu credeam că voi vorbi despre asta la acest interviu…
Mergi des la el la cimitir?
Acolo este și tata, și celălalt bunel, și bunica, nu mergem foarte des. De Blajini obligatoriu, și din când în când. Cel mai ciudat este că, fiind mai mare, când mergeam la cimitir, citeam pe mormâtul lui scris „Emilian Crețu”. E o stare tare confuză când îți vezi numele tău pe mormânt…
Dincolo de tabloul virtual
Te-am văzut plângând, râzând, înjurând, tăcând, ciufulit, abia trezit, aranjat. Dar toate astea au fost doar tablouri virtuale. Cine este Emilian Crețu când rămâne singur cu propriile gânduri?
Este exact același Emilian Crețu sau, cel puțin, eu asta îmi doresc să redau. Nu în zadar pot apărea pe Internet și ciufulit, și nervos, și plâng, și înjur, pentru că eu asta fac în viața mea cotidiană. Lăsând la o parte camerele video și contentul pe care îl creăm și suntem în goană după vizualizări ca să fim în centrul atenției. Dar eu sunt același, n-o să vezi diferența. Că dacă înjură în story, nu o face și în viața reală. Sau dacă plânge în reels, plânge doar pentru a da bine la public. Dacă mă apucă plânsul și eu simt că organismul meu are nevoie de această stare interioară, eu plâng.
Adică, îți asculți corpul?
Eu tot timpul îmi ascult corpul, inima, pentru că asta contează foarte mult. Probabil, de asta am și ajuns unde am ajuns, pentru că niciodată nu am făcut ceva de dragul datului bine la cadru.
Dar unde ai ajuns?
Am ajuns într-un punct unde, chiar acum să ies în stradă, nu îmi trebuie mai mult de zece minute să merg pe jos și lumea să se apropie de mine și să zică „Dle Emilian, bună ziua, pot să vă ating? Da mama mea vă iubește, da bunica vă iubește, da copilul meu…” Poate aș fi patetic să afirm că sunt iubit de o țară întreagă, nu-mi doresc acest lucru, dar azi Emilian Crețu este în gura tuturor.
Este un brand?
Este un brand, este în gura tuturor, indiferent că mă vorbesc de bine sau de rău. Dar ca să ajungi în gura tuturor este nevoie de foarte multă muncă, pentru că tu ai viața ta și, pe lângă problemele tale, trebuie să îmi acorzi timp și mie, să vorbești despre mine, indiferent dacă mă iubești sau nu. Aici, de fapt, am ajuns. Nu vreau să zic că l-am apucat pe Dumnezeu de picioare, pentru că nu e despre asta, eu îmi trăiesc viața așa cum știu eu și, din fericire, prin ceea ce fac, am reușit să cuceresc sute de mii de inimi. Și nu exagerez.
„Un om este ca o carte închisă, care trebuie citită foaie cu foaie”
Misiunea mea este Emilian la 29 de ani. Tu ce făceai în 2016, când eu abia auzisem de Instagram?
Eu am auzit de Instagram de la o prietenă, Lilia Bârlădean, cu care lucrăm împreună. Eram la București în acea perioadă, prezent mai mult pe Facebook, făceam diverse filmulețe, eram cunoscut deja, și Lilia mi-a zis „De ce nu treci pe Instagram?” Eram categoric împotriva Instagramului, și ea a insistat. Am trecut ușor pe Insta, după care acesta și-a luat un avânt foarte frumos, și la un moment dat veni TikTok-ul, ceea ce mie nu-mi plăcea din start. Doar că pe net depinde de tine la ce te uiți. Și dacă afirmăm că TikTok-ul este plin de bădărani, tu alegi contentul care îți convine.
„Eram Dumnezeul Instagramului”
Hai să rămânem la Instagram. În cât timp ai devenit cel căutat și solicitat de agenții economici și de firme?
În 2017 am lansat și emisiunea Dora Show, atunci deja eram destul de cunoscut pe Insta. La 1 decembrie 2017 am sărbătorit 100 de mii de urmăritori. Pe atunci era un succes colosal. Eram Dumnezeul Instagramului, pentru că noi suntem o țară mică.
Ce bine, eu am două mii în nu știu câți ani. Dar știu că asta înseamnă lucru mult. Erai conștient că trebuie să dai atât de mult din coate? Să te expui, în primul rând?
Încă un moment important. În 2016 și 2017 încă nu exista percepția că poți face bani frumoși pe Internet. Eu făceam asta doar din plăcere. Postam filmulețe pe „Da, sunt român”, unde acum am peste jumătate de milion de urmăritori. Și s-a apropiat cineva și mi-a propus să facem un filmuleț, întrebându-mă cât costă. Eu nu aveam idee ce preț să îi spun. Am fost de acord și comanditarul mi-a pus în plic 50 de euro. Mie mi s-a părut că e egal cu cinci mii de euro. L-am făcut, a devenit viral și ei au rămas destul de mulțumiți, iar eu mi-am zis: „Ia stai un pic. Mătincă tu poți să faci bani din asta”. După care, la un moment dat, tot în 2017, trei români din Focșani, care mă cunoșteau mai demult, cu o afacere în domeniul materialelor de construcții, mi-au zis: „Emilian, noi nu știm dacă ne vom extinde în Moldova (dar au deschis și aici magazin și sunt asociat), dar vedem ce faci tu, ne place, ești foarte viu și autentic. Vrem să investim în tine.” și cam doi ani de zile, până a deschide magazinul, îmi dădeau câte două mii de euro pe an. Câte 500 în fiecare anotimp. Pentru mine erau bani imenși. De la teatru și de la TV aveam lunar opt mii de lei în total și, când cineva îți dă cinci sute de euro… Ulterior, am deschis cu ei afacerea, două magazine cu materiale de construcții, vopsele în mod special, și eu mi-am zis că oricum continui să fac pe Internet ceea ce fac, dar mai ales dacă mai vin și bani din asta…
Tu îți găseai clienți sau ei veneau la tine?
Nu vreau să fiu arogant, dar, din fericire, niciodată în viață nu m-am dus la cineva să-i propun să-i fac publicitate. Sub nicio formă. Din moment ce îi apelezi tu, trebuie să faci jocul lor. Dacă vrei să îți promovez afacerea, vii și discutăm. Dacă reușim să ne înțelegem, colaborăm, dacă nu, atunci nu.
Ai avut cumva vreun mentor care să te ghideze?
În viața mea nu a fost nimeni care să îmi dea sfaturi despre cum să vând, ce să fac ș.a. De mic știu că știu să vând. Eu mă duceam la vândut pătrunjel la piața Toamna de Aur de la Botanica și la Aeroport. Și când pe piață patru mănunchiuri erau un leu, eu vindeam un singur mănunchi cu 50 de bani sau chiar un leu. Nu știu cum făceam, ce ziceam, dar târgul mergea.
În viața asta totul se vinde și se cumpără?
Dacă vorbim de chestiuni materiale, absolut totul. Vorbind de sentimente, de iubire, ele nu se vând, deși cred că banii au un rol mult mai important în viețile noastre. Mai ales atunci când este vorba de un copil bolnav care, pentru a trăi, are nevoie de intervenții care costă sute de mii de euro. Cum adică să fiu de acord că banii nu aduc fericirea? Este foarte important să știm cum să-i facem și cum să-i gestionăm. Dar din moment ce îi câștigi prin muncă, cu sudoarea frunții, îți vei da seama cum să-i cheltuiești. Dacă aș avea un salariu de o mie de lei ani la rând și într-o noapte cineva îmi dă două milioane de euro, este și normal că nu voi ști ce să fac cu ei.
Dar tu treptat ai ajuns la venituri importante?
Da, și îmi amintesc atunci când am decis să fac actorie, îmi tot spunea lumea că e o profesie din care nu câștigi și majoritatea actorilor ajung, spre sfârșitul vieții, într-o sărăcie lucie. Și eu mă întrebam „Dar oare chiar așa-i?” În primul rând am vrut să îmi demonstrez mie, și nu altcuiva, că și în Republica Moldova, actor fiind, plus talentul pe care îl ai – deși, din punctul meu de vedere, talentul nu este cel mai important – poți câștiga.
Dar ce contează?
Munca. Fără muncă nu reușești nimic. Ce folos că ești talentat și stai și-ți repeți că ești genial? N-o să vină nimeni să-ți dea. Până nu muncești ca un cal, până nu te dă cineva cu capul de bordură că nu ai făcut corect, și dacă nu ești în concurență singur cu tine, nu reușești nimic. Mie îmi place să concurez cu mine. Nu cu cineva care e mai celebru sau mai bogat, mai talentat sau mai frumos.
Stai așa. Că mă interesează dacă tu nu cumva ai trăit Sindromul Omului Sărac (SOS). Și dacă atunci când ai prins la bani, nu te-ai aruncat la un trai pe picior larg.
Dacă vorbim despre SOS, și dacă omul sărac ajunge bogat nu câștigând la loterie, dar muncind, știe foarte bine cum să gestioneze averea. Dacă eu eram acel Emilian Crețu care, odată ce a prins la bani, a devenit avar și cheltuia bani în stânga și-n dreapta doar pentru propriile plăceri… de exemplu, să-mi schimb mașina o dată la trei luni, deși mi-o pot permite financiar (îmi dau seama însă că e o prostie). Mai bine plantez la Negureni zece hectare de parc și bag acolo un milion de lei. Mai bine mai asfaltez un drum în satul natal, unde voi investi cca două milioane de lei. Sau construiesc un parc la Chișinău de un milion de lei. Bani munciți, de pe cardul meu. Eu nu investesc în fundul meu – scuzați-mi expresia – eu investesc în lucruri care îmi aduc plăcere.
„Eu tot timpul îmi ascult corpul, inima, pentru că asta contează foarte mult.”
Investițiile astea au cumva un scop în sine și vrei ca ulterior să lucreze în favoarea ta, să îți aducă un alt fel de capital atunci când vei trece la următoarea etapă a vieții?
Investițiile reprezintă, în primul și-n primul rând, plăcerea mea, pentru că eu trebuie să creez și să văd ceva frumos în jurul meu. În al doilea rând, dacă cel puțin o singură persoană va prelua ceea ce fac eu, sunt fericit și împlinit. Pentru că eu cred că de noi depinde cum trăim în această viață, de noi depinde cum arată casa noastră, curtea noastră, satul nostru.
Da, dar nu ai crezut la fel dintotdeauna. Presupun că atunci când ai ajuns stăpân pe propria viață, ai ajuns să stai bine pe propriile picioare, s-au produs niște schimbări în capul tău.
Eu din start, înainte de a începe să fac ceea ce fac acum, m-am axat pe carieră, muncă și disciplină. Fără disciplină nu ai cum să ajungi sus. Grație muncii am apărut și la Jurnal TV, provocând o „bombă” la nivel de țară. Am continuat să lucrez până am ajuns într-un punct, și mi-am zis că e timpul să fac ceva ce îmi va aduce plăcere. Îmi dau seama că sunt o voce care poate motiva și alți oameni să îmi urmeze acțiunile. Nu neapărat să repare străzi și să construiască parcuri de zece ha, dar să planteze un copac, să aibă grijă de curtea lui și dincolo de poartă. Eu nu mai cred în cei care se declară gospodari, iar gospodăria lor înseamnă de la gard până în fața casei. Abordarea pe care încerc să o promovez în mod special printre tânăra generație este că familia și casa mea nu sunt doar gardul și proprietatea mea privată. Dar casa mea este satul meu și țara mea. De mine depinde cum arată satul Negureni, de tine cum arată satul tău, și de noi toți cum arată țara noastră. Totul este foarte simplu.
„Muierea satului” venerat de o lume
Chiar nu ai avut niciun bullying în sat, încât să vrei să investești atâta în el?
Dacă vrei să fiu sincer cu tine, eu, în copilăria mea și în anii de școală, am fost supus unui bullying continuu, deși nu știam ce înseamnă asta. Am aflat acum, de când acest cuvânt a devenit unul destul de frecvent. Am trăit doar în bullying. Din două motive. Primul e că tatăl meu a fost alcoolic, iar al doilea e că eu eram diferit. Purtam tot timpul părul lung, aveam un stil aparte de îmbrăcăminte, cu pantaloni largi. Și la școală, din „muierea satului” nu eram scos. Când am plecat din Negureni, în 2005, parcă am evadat dintr-o închisoare. Voiam tot timpul la Chișinău, îmi părea că aici oamenii sunt mai buni și diferiți. Plecând, am zis că nu mă mai întorc acolo în vecii vecilor! Pe lângă momentele frumoase pe care le-am trăit, nu puteam uita de „muierea satului”.
„Eu vreau să trăiesc după propriile legi.”
Plângeai? Veneai și-i spuneai mamei?
Nu plângeam, eu am avut draci de mic.
Te băteai cu ei?
Nu am fost niciodată un bătăuș. Nu le-am ripostat prin agresivitate. Au trecut anii…
… și ce s-a întâmplat?
Mi-am dat seama că am nevoie de ceva al meu, care să mă încarce energetic, un loc unde să mă simt protejat și în siguranță. Și nicăieri în lumea toată – și eu am fost aproape în întreaga lume – nu e mai bine ca în Negureniul meu. Și m-am întors la rădăcini.
Cumva, când ai revenit în sat, nu ai făcut-o ca să-ți învingi propriile frustrări și să vrei să demonstrezi că poți trece peste tot ce ai trăit acolo?
Asta și spun, că a fost o concurență și o luptă a mea cu mine. În primul rând să îmi demonstrez mie că, dacă tatăl meu este alcoolic, nu înseamnă că și eu voi deveni ca el.
Ce au spus colegii de clasă, care au revărsat atâta bârfă și ură peste tine?
Dar nu era vorba doar de ei, ci de o școală întreagă. Mai ales cei din clasele mai mari.
Care sunt acum relațiile tale cu școala, cu satul?
Nu vrea să fiu patetic și să vărs lacrimi, dar se întâmplă destul de des când merg acasă cu mașina, să fiu întâmpinat de o ceată de copii mici, care se pun în rând și îmi fac din mână. Eu nu-i cunosc, știu că sunt din sat, dar ei îmi recunosc deja mașina și stau drepți și mă salută. Pentru mine, asta e, poate, cel mai frumos gest din partea satului.
Tu ai făcut donații și școlii…
Am instalat panouri solare toată școala. Dar prin ceea ce fac eu nu caut validarea sătenilor și a foștilor colegi.
Da, dar îți satisfaci cumva egoul…
Mulți dintre ei se mândresc cu mine, ne întâlnim, discutăm. Eu am avut foarte multe întâlniri și cu copiii din alte sate, simt ce înseamnă dragostea lor. Dar mai sunt și acum oameni în Negureni cărora continuă să nu le placă de mine și să hate-uiască tot ce fac. Chiar dacă am investit în sat opt milioane de lei, există din acei care aruncă cu „dă-l naibii, că aista are de unde”. Ce înseamnă are de unde? Eu banii ăștia i-am muncit, nu mi i-a dat nimeni pe degeaba. Iată de ce suntem unde suntem. Că în loc să ne bucurăm – dă-l naibii, că aista are de unde.
Adică, nu vine nimeni să îți dea măcar un puiet de brad să îl plantezi?
Nu. Dar eu tot ce fac, fac pentru mine. Nu știu cum să îți redau emoțiile și starea exactă pe care am trăit-o atunci când am asfaltat drumurile copilăriei mele… Am trăit în sărăcie, casa noastră e exact pe vale și acolo era tot timpul o băltoacă. Când am asfaltat drumul și băltoaca, dimineața m-am trezit, era asfaltul proaspăt turnat, am ieșit pe poartă, am călcat pe el și aveam senzația că m-a atins Dumnezeu pe creștet. Simțeam căldura pământului și am exclamat „Doamne, cât de frumos miroase asfaltul!”
„Noi toți putem fi mici Dumnezei”
Dar tu simți că Dumnezeu te mângâie pe creștet?
Tema asta, cu tot ce înseamnă Dumnezeu, este una foarte complexă. Da, eu simt mângâierea Lui, dar sunt de părerea că noi toți putem fi dumnezei. Și explic de ce. Ce înseamnă Dumnezeu? Iubire, dragoste, protecție, creație și noi toate aceste calități le avem. Din păcate, nu toți umblăm la ele. Chiar dacă nu pare, eu seara, înainte de culcare, îi mulțumesc pentru tot. Îi mulțumesc lui Dumnezeul meu, care e un fel de eu.
Veniți la mine la Negureni și veți vedea Paradisul. Raiul pe pământ noi îl creăm, tocmai de aceea și spun că noi putem fi mici dumnezei. Și ne putem crea Raiul nostru, acea armonie de care avem nevoie. Eu spun în permanență că dacă pui un om, oricât de rău ar fi el, să locuiască o vreme într-o grădină de flori, la un moment dat se va schimba. S-ar putea să înceapă să vorbească și cu furnicile, așa cum fac și eu. Asta am moștenit de la mama. Sau va îmbrățișa și va pupa florile. Și dacă un om bun va vedea zilnic un tablou sumbru, o băltoacă, e și normal că-l va trage într-o zonă pesimistă.
Tu ai spus că te temi foarte mult de singurătate. Acum zece ani aveai aceeași frică? Sau atunci nu prea înțelegeai?
Mă tem de mic de singurătate și frica mea nu este legată de faptul că aș fi fost abandonat sau că nu am avut prieteni. Am destui și mă simt excelent în cercul lor, îmi place să organizez petreceri. La un moment dat mi-am zis că mă simt atât de bine în acest anturaj, dar dacă ajung singur vreodată, oare ce se va întâmpla?
„Prin prisma personajelor, unii credeau că sunt un arogant, deseori oamenii care se întâlnesc cu mine și mă văd, îmi spun că sunt un om foarte simplu, fără boala stelară, fără aere, fără aroganță.”
Nu ai și tu un radar antisocial, care să se activeze și să vrei să eviți oamenii?
Mie îmi plac oamenii, chiar dacă mă rănesc foarte tare.
Și te rănesc?
Oamenii rănesc atunci când nu sunt de acord cu tine. Și poate ai spus ceva și n-ai greșit, dar dacă lor nu le convine, înseamnă că tu ești rău. Dacă spun ceea ce le place, „Vai, tu ești Emilian Crețu!” Dar e suficient să fac vreo declarație incomodă, încep pledoariile pline de ură. Oamenii se schimbă.
Se schimbă? Tu nu mai ești cel de acum zece ani? Și cum erai atunci?
Eram mai naiv, mai puțin calculat. Acum sunt mai interiorizat, am mult mai puține personaje pe care le joc și rolurile de atunci nu-mi mai aduc atât de multă plăcere. Era destul de dureros faptul că la început, când jucam diverse personaje, eram considerat drept un clovn. Acum am renunțat la ele, dar nu am nimic împotriva lor, ele m-au consacrat, însă am ales să merg altfel. Acum oamenii l-au descoperit pe Omul Emilian.
Și ne place cine este acum Emilian.
Și mie îmi place. Dar îmi plăcea de mine și atunci. Fiecare perioadă din viața noastră este una foarte importantă. Și la fel de mult contează să simți că gata, aici nu mă mai simt bine, mă duc mai sus, pentru că eu acum nu pot fi Emilian de acum zece ani.
Dar de atunci și până acum ți-ai setat anumite filtre pentru oameni?
Asta vine de la sine. Dar să îți spun că eu acum am început să citesc. O perioadă lungă nu am avut timp de cărți, decât doar ceea ce ținea de vreun spectacol nou. Emilian Crețu de acum, față de cel din 2016, simte că a dat tot ce a avut și vrea să se încarce. Și de pe cinci martie mi-am fixat un obiectiv: nu mă culc până nu citesc, cel puțin o oră. Am făcut 100 de zile în care nu am ratat obiectivul pentru nicio zi. E un exercițiu, e disciplina mea față de mine.
Am avut o revelație legată de tine. Nu că aș vorbi cu Cosmosul, dar eu te văd pe tine nu lansat în politică. Dacă n-o să vrea destinul și soarta să ajungi în marea politică, nu vei ajunge…
Eu vreau să fiu surprins de propria soartă.
Eu te văd un mare filantrop. Deși în tine se simte și aroganță. Acum zece ani mă uitam la tine și vedeam dispreț față de oameni. Cum ai scăpat de el?
Chiar dacă, prin prisma personajelor, unii credeau că sunt un arogant, deseori oamenii care se întâlnesc cu mine și mă văd, îmi spun că sunt un om foarte simplu, fără boala stelară, fără aere, fără aroganță. De exemplu, mă duc să prezint o nuntă și nuntașii se uită la mine și-mi zic: „Tu poți și așa?” Probabil, impresia venea de la personajele pe care le cream. Îmbrățișez pe oricine, nu am nicio problemă și se exclude faptul că aș crede despre mine că sunt Marele Emilian. Știi de ce? Pentru că eu știu că m-a crescut munca, dar și oamenii. Din moment ce vezi că prinzi la public și oamenii te iubesc, ai altă dorință de a crește.
Mi-ai spus că investești în diverse proiecte. Dar se întâmplă să împrumuți bani cuiva?
Da, și să nu mi-i dea înapoi.
Întreb pentru că am văzut la videocastul „Ascultă-mă, Moldova”, niște finuți sau nepoți de-ai tăi care au spus că nanu Emilian este zgârcit.
Mie îmi place să ofer cadouri care știu că folosesc la ceva. Și din acest motiv, la zile de naștere ofer bani. Două sau chiar trei sute de euro. Dar ei nu iau banii drept cadou, iar părinții, când le cumpără ceva din acei bani, uită să spună că e de la mine. Și când a fost episodul cu fiul primarului, m-am enervat atât de tare, că am fost în Spania la un meci de fotbal și de la Barcelona i-am cumpărat tricou de la Messi, de 150 euro. Și i l-am dat. Ține, e cadou!
Dar care a fost cel mai prețios cadou care l-ai primit?
Stai să-mi aduc aminte, pentru că e complicat și pentru prietenii mei care, când vin la ziua mea, îmi spun „Ce să-ți dăruim, dacă tu ai de toate?” Le spun – prezența voastră. Din fericire, am și îmi pot cumpăra de toate. Dar dacă ne întoarcem în anii mei de studenție, când am lucrat clovn foarte mult timp, am fost invitat la o petrecere. Tatăl copilului urma să îmi achite 700 de lei (350 lei/ora) și-mi dădu o sută de euro. Nu prea văzusem euro și căutam să îi dau restul, dar el mi-a zis „Păstrează banii. E pentru că tare mult le-ai plăcut copiilor.” Și astfel de momente au mai fost.
Nicio zi fără bani
În acești ultimi zece ani, chiar n-a fost nicio zi în care să rămâi fără bani?
Din fericire, nu. Și chiar mi-aș dori ca fiecare om să trăiască această plăcere, cea de a intra în magazin și să nu își facă griji de prețuri și de banii pe care îi are în buzunar. Eu îmi iau exact ce vreau, fără să mă intereseze cât costă. Mai ales când îmi amintesc cum e să ai o sută de lei cu care trebuia să trăiești o săptămână. Și tu îți doreai de toate, dar te limitai la un singur lucru.
Nu aș vrea să se întâmple ceea ce te întreb acum… Dar ce faci tu, dacă ajungi la bătrânețe singur și fără bani?
Eu cred, din experiența anilor pe care o trăiesc și acum, chiar dacă voi ajunge să fiu singur fizic, vor fi oamenii pentru care și acum, deși străini, sunt pentru ei ca un membru al familiei. Ei se trezesc cu mine, nu pot fără mine…
Ești ca o „zăbăgică” (bubă rea – n.a.)
Da, sunt ca o râie (și râde – n. a.)
Dar tu îți asiguri cumva viitorul? Pui bani de-o parte?
Normal că îmi asigur, pentru că sunt conștient că fiecare artist sau fiecare om de succes are perioada lui de glorie. Eu voi face tot posibilul ca aceasta să dureze cât mai mult.
Chestiuni delicate
Uite, Emilian, urmează o chestiune foarte delicată. Noi cu Eugenia am tras la sorți și mi-a căzut mie să îți pun această întrebare. Ai numărat vreodată, de când ai ajuns cel care ești acum, de câte ori te-a întrebat presa dacă ești sau nu gay?
Mda… Întrebarea respectivă a răsunat încă de la început, când abia ieșisem în văzul tuturor în travestiuri. Eu niciodată în viața n-am mers la interviuri punând condiții să îmi aleg singur întrebările la care răspund. Un jurnalist profesionist, cred eu, trebuie să își facă meseria, să pună întrebările pe care le consideră importante. Dar contează cum eu voi răspunde la ele. La un moment dat, întrebarea asta mă irita la culme. Din moment ce nu vă zic asta, înseamnă că nu vreau! Nu înseamnă că eu trebuie să mă dezgolesc și să spun totul despre mine. Dacă eu am decis că niciodată nu voi răspunde la această întrebare…
Eu nu te-am întrebat dacă. Îmi amintesc de interviul cu tine apărut în RED by RC, spuneai cât de mult te deranjează întrebarea asta.
Ei nu vor să descopere Omul Emilian Crețu, Artistul Emilian Crețu. Pe ei îi interesează doar cum face Emilian Crețu sex. Fiecare om are dreptul la propria-i intimitate. A venit momentul în care le-am spus oamenilor că eu sunt om și am anumite valori față de țară, familie, mamă. Și urmăritorii mei încep să-l descopere pe Omul Emilian Crețu.
Cel mai urât comentariu pe care l-ai avut la primele postări, care a fost? Le citeai pe toate?
Înainte le citeam. Cel mai urât? „Aista trebuie dus în Siberia și să fie pus cu fundul pe cactuși.” Din astea erau multe, foarte multe.
Cum ai trecut tu peste aceste valuri?
Am avut imunitatea din copilărie, de la Negureni, când toți mă numeau „muierea satului”. Îi trimiteam în gând și spuneam că îmi voi demonstra mie, în primul rând, dar și vouă că eu voi ajunge undeva, iar voi veți rămâne cu hate-ul. Trebuie să ai tărie de caracter, trebuie să ai coaie, să poți să îi trimiți pe toți răuvoitorii la origini. Altfel nu ai cum. Altfel te rup în bucăți. Pentru că societatea, vrem sau nu, ne indică un anumit comportament – că fetițele fac asta, băiețeii asta, meserie de băieți, meserie de fetițe, uite-așa ne căsătorim, că așa se cere. Dacă nu, mătincă ești gay. Eu am pus piciorul în ușă și am zis NU! EU VREAU SĂ TRĂIESC DUPĂ PROPRIILE MELE LEGI! Îți place sau nu, e treaba ta. Nu am ucis pe nimeni, n-am înșelat pe nimeni, de ce ar trebui să fiu catalogat drept un om rău?
Nu ești rău, dar norocos? Tu crezi în noroc?
Cred că norocul e o amăgeală.
N-ai cumpărat niciodată bilete de loterie?
De multe ori și am cheltuit câteva mii de euro. Am câștigat o dată 500 euro și atât. Norocul este pe același picior cu munca. Cu cât mai mult muncești, cu atât ești mai norocos.
Și o ultimă întrebare. Acum zece ani iertai mai ușor?
Chiar dacă au fost mulți oameni care m-au și trădat, m-au înjurat, nu port ranchiună.
P.S.
Eu mi-am schimbat părerea despre tine – pentru că te credeam superficial – atunci când am vizionat filmulețul despre Ana Danilescu. Cât de sincer plângeai atunci…
…
Iar plângi?!
Mi-am adus aminte de Ana…
„Gata, aici nu mă mai simt bine, mă duc mai sus, pentru că eu acum nu pot fi Emilian de acum zece ani.”
