Bookfest Chișinău și-a deschis astăzi porțile la Mediacor. Cinci zile cu lansări, autori și cărți noi

Bookfest Chișinău a început astăzi, 2 septembrie, la Centrul Mediacor al Universității de Stat din Moldova. Cea de-a IX-a ediție a Salonului Internațional de Carte aduce la Chișinău, până pe 6 septembrie, edituri din Republica Moldova și România, scriitori, oameni de cultură și, bineînțeles, cititori.

Timp de cinci zile, Mediacor devine un loc în care cartea nu este doar expusă, ci și discutată. Programul include lansări de volume, întâlniri cu autori, dezbateri, expoziții și evenimente dedicate literaturii române și patrimoniului cultural. Accesul este liber, iar locația poate fi vizitată zilnic, între orele 10:00 și 20:00.

Printre editurile prezente se numără Humanitas, Polirom, Litera, Nemira, Trei, Curtea Veche Publishing, Bookzone, Cartier, ARC, Prut, Știința, dar și Editura Academiei Române. Publicul va putea descoperi atât apariții recente, cât și titluri din domenii diferite, de la literatură și istorie până la psihologie, sociologie sau carte pentru copii.

Ce se întâmplă astăzi?

Prima zi a Bookfest este deja plină de evenimente. Printre acestea se numără lansarea romanului „Lecția de rusă” de Maria Pilchin, iar la Mediacor sunt programate mai multe întâlniri dedicate unor apariții editoriale noi.

La ora 14:00 este programată lansarea volumului „Călătorie spre frasinul gigant” de Nicolae Popa, cu participarea unor elevi din liceele din Chișinău și a autorului, eveniment moderat de Arcadie Suceveanu.

Urmează, printre altele, discuții despre istoria Basarabiei în cadrul Imperiului Rus și prezentări de carte semnate de cercetători precum Valentin Tomuleț, Cristina Gherasim și Eugen-Tudor Sclifos. Programul continuă și spre seară cu alte lansări și dezbateri.

Autori cunoscuți vin la Chișinău

Unul dintre motivele pentru care ediția din acest an atrage atenția este numărul mare de scriitori și oameni de cultură invitați din România și Republica Moldova.

Pe lista invitaților se regăsesc Ioana Pârvulescu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Dan Lungu, Lucian Dan Teodorovici, Bogdan Crețu, Doina Ruști, Andreea Răsuceanu, Cristian Preda, Simona Antonescu și Domnica Petrovai. Din Republica Moldova vor participa, între alții, Moni Stănilă, Maria Pilchin, Emilian Galaicu-Păun, Dumitru Crudu, Vitalie Ciobanu și Iulian Ciocan.

Programul are și câteva întâlniri care ies în evidență. Pe 5 septembrie, scriitorul Dan Lungu își va prezenta volumul „Sub gravitația memoriei. Reportaje (auto)biografice”, iar pe 6 septembrie este programat un eveniment dedicat Nadiei Comăneci, pornind de la volumele „Scrisori către o tânără gimnastă” și „De dragul Nadiei Comăneci”.

Tot duminică, vizitatorii vor putea participa la o discuție despre relațiile de cuplu cu psihoterapeuta Domnica Petrovai, la o dezbatere despre traducerile literare și inteligența artificială, dar și la un tur literar al Chișinăului, ghidat de scriitoarea și jurnalista Paula Erizanu.

Mai mult decât un târg de carte

Bookfest vine anul acesta și cu o serie de expoziții pregătite de Biblioteca Națională a Republicii Moldova. Printre ele se numără „Independența care ne unește: Moldova 35”, „Autori basarabeni în lume”, „Memoria ilustrată a Chișinăului” și expoziții dedicate patrimoniului cultural și literaturii din Republica Moldova.

Salonul este organizat de Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Universitatea de Stat din Moldova, Asociația „ProEuropa”, Uniunea Editorilor din Republica Moldova, Asociația Editorilor din România și Fundația „Alma Mater – USM”. Ediția din acest an se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și al Președintei Republicii Moldova.

Oricine este binevenit. Este o ocazie superbă de a ne aprofunda în literatură, de a cunoaște lucruri noi, de a face un schimb intelectual cu cei care sunt pasionați de carte și ne pot povesti istorii uimitoare.

Pentru cei care vor să ajungă la Bookfest, programul este simplu: 2–6 septembrie, Mediacor, strada Alexei Mateevici 60, iar intrarea este liberă. Programul complet al evenimentelor este disponibil pe site-ul oficial al salonului.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin