Artistă
Cu un nume de scenă parcă predestinat de a cuceri și lumina lunii, Aliona Muntean (cunoscută și ca nume de scenă Aliona Moon) știe să atingă cele mai sensibile strune ale inimii. Vocea ei am descoperit-o încă de la îndepărtata Fabrică de Staruri 2, unde a ajuns finalistă. Au urmat Eurovision, „Vocea României” și scene pe care și-a purtat vocea dincolo de hotarele țării. În 2026, a revenit în universul Eurovision alături de Satoshi și „Viva, Moldova!”, continuând o poveste care, pentru ea, pare să aibă mereu următoarea scenă.
Nu cred că e o idee bună să fii cine nu ești.
La ediția din anul acesta a concursului Eurovision am simțit mai intens emoțiile. Da, toate participările au fost palpitante, cu un milion de amintiri, emoții, sentimente și stări de nedescris. O experiență internațională pe care merită să o trăiești măcar o dată în viață în calitate de artist. Spuneam că ediția din acest an am simțit-o mult mai intens și, cred eu, datorită accesului mai liber la informațiile din mediul online, de pe rețelele de socializare. Să cânți în fața lumii întregi, practic, e o luptă nonstop cu emoțiile. Nu le pot face față nicicum. Cu toate astea, în momentul în care mă las pe mâna lor, încep cele mai frumoase și colorate momente pe care le pot trăi. Cred că anume aceste trăiri ne fac pe noi, artiștii, să continuăm să ne expunem, să creăm, să ne deschidem sufletele și să îi încântăm pe cei care ne ascultă.
Viața mea s-a schimbat considerabil după aceste evenimente, mă refer la Eurovision, dar și la alte participări memorabile. M-am descoperit ca fiind un om puternic, rezistent, un om care știe să treacă prin multe încercări pentru a ajunge la rezultatul dorit, la scopul propus. E o competiție care te călește, te transformă și ești alt om, simți că poți răsturna munții cu melodia ta, cu energia pe care o transmiți și parcă se multiplică și dincolo de ecrane. La ediția din acest an a Eurovision am avut o echipă superbă, cu care am reușit să ducem faima țării noastre foarte departe. A demonstrat-o și numărul turiștilor veniți în Moldova, pentru a afla mai multe lucruri despre țara de unde vine „Viva, Moldova!” Am aflat cât de multă energie îmi poate oferi un om, fără să-l fi întâlnit vreodată, fapt pentru care sunt extrem de recunoscătoare. Am învățat să apreciez ceea ce fac și mi-am descoperit și mai mult abilitățile. Când evoluezi pe o scenă precum este Eurovision, devii un ambasador al țării tale. Lumea e diferită, mulți vor să te descopere, să afle de unde vii și ce cultură, istorie, moștenire are locul pe care-l reprezinți în cadrul acestei competiții de o grandoare incredibilă.
Eu doar încerc să fac ceea ce știu mai bine, și ceea ce-mi place. Nu e posibil să le dau tuturor ceea ce-și doresc și astfel risc să-mi pierd autenticitatea și sinceritatea. Nu cred că e o idee bună să fii cine nu ești, să pretinzi că ai o altă personalitate, un alt fel de a fi. Contează mult să fii original.
Întotdeauna încerc să observ partea bună a tot ce mi se întâmplă și a oamenilor în general. Asta îmi păstrează optimismul și starea de bine. Niciodată nu m-am gândit că e bine să satisfaci așteptările publicului, atâta timp cât asta nu rezonează cu tine. De aia este important să ai oamenii tăi, fanii tăi, cei care sunt pe aceeași undă cu arta pe care o faci, o livrezi lor. Încă din copilărie părinții ne-au învățat lucruri prețioase aș spune eu, pe mine și pe sora mea, și anume să ne oferim timp pentru a observa frumosul ce ne înconjoară. Astfel, știm foarte bine cum poate fi găsită fericirea în lucruri mărunte.
Mi-ar plăcea mult să cânt alături de artiștii-prieteni și aș fi extrem de fericită de o posibilă experiență alături de artiști bine recunoscuți peste tot în lume, cum ar fi Coldplay, Stromae, Olivia Dean, sau oricare din interpreții pe care îi admir. Lista cântăreților mei preferați este foarte mare! Cred că orice este posibil în viață dacă vrei cu adevărat, muncești pentru acest vis și îți pui toată energia în realizarea lui. Nici nu știi ce surprize ne-a rezervat viitorul!
Interviu de Iuliana Mămăligă, Foto: Mihail Turculeț, Dragosh Cojocaru
#scenă