
Specialist în consiliere și dezvoltare personală
Este o îmblânzitoare de cifre și combinații de numere ce ne modelează viața, cariera, dragostea, deciziile. Antreprenoare, psiholog și numerolog, Alisa Babin îmbină acest triunghi „amoros” de activități într-o carieră frumoasă și de succes. Dincolo de știința numerelor și a sufletului, ne împărtășește și din energiile fiecărei zile, oferind răspunsuri simple acolo unde adâncurile inimii noastre caută soluții mult prea complicate.

O lecție importantă: nu trebuie să lupt cu tot și cu toți.
Eu cred că viața noastră are deja un anumit scenariu, o anumită direcție a destinului cu care venim în această lume. Neștiind acest scenariu, pe parcursul vieții facem alegeri, luăm decizii și alegem felul în care îl vom trăi.
Cifrele nu ne conduc viața și nici nu iau decizii în locul nostru. Pentru mine, ele sunt mai degrabă un ghid, un instrument care ne ajută să ne înțelegem mai bine, să devenim mai conștienți de cine suntem și să ne apropiem de ceea ce simțim că este drumul nostru. Atunci când cunoști energiile cu care te-ai născut, îți poți parcurge drumul mai conștient, cu mai puține blocaje și lupte inutile. Nu pentru că cifrele îți schimbă destinul, ci pentru că te ajută să te înțelegi pe tine în interiorul lui. Iar când începi să trăiești mai aproape de tine, apare și mai multă satisfacție față de viața pe care o construiești.
De la afaceri la numerologie nu a fost o reprofilare. Eu nu am renunțat la antreprenoriat atunci când am ales psihologia și numerologia. Din contra, cred că și atunci când ești specialist într-un astfel de domeniu, construiești o activitate profesională care presupune investiție, resurse, timp, responsabilitate și, firesc, un rezultat material. Nu vorbim despre binefacere sau donații, ci despre o profesie care, ca oricare alta, trebuie să aibă un schimb echilibrat.
La mine vin foarte des persoane care au trecut deja prin anumite experiențe de viață, sunt independente, au forță și potențial, dar ajung într-un punct în care vor să înțeleagă în ce direcție să-și canalizeze această energie. De aceea, foarte multe dintre întrebări sunt legate de realizare, carieră și curajul de a începe ceva nou.
Cred că cea mai mare provocare a fost să învăț să nu salvez pe nimeni. Am această tendință de salvator și cred că mulți oameni care aleg profesii prin care îi ajută pe ceilalți pornesc, într-o anumită etapă, tocmai de aici. Uneori, cât încă nu știm să ne salvăm pe noi înșine, încercăm să-i salvăm pe ceilalți. Odată cu experiența și maturizarea profesională am înțeles însă că rolul meu nu este să salvez omul și nici să-i trăiesc durerea, ci să-l văd, să-l înțeleg, să-i ofer instrumentele necesare și să-l ajut să-și găsească propriile răspunsuri și propria putere.
Eu nu aș spune că numerologia ne ajută neapărat să evităm anumite momente, ci mai degrabă să nu le mai repetăm în același mod. Este foarte interesant ce se întâmplă atunci când intrăm într-un cerc repetitiv: se repetă același tip de relație, aceeași dificultate, același obstacol sau observăm că anumite situații revin periodic în viața noastră. Când începi să vezi acest tipar și să înțelegi de ce apare, deja îl parcurgi diferit.
De ce îmi e frică? Dacă răspund sincer, în primul rând mi-e frică de Dumnezeu și, într-un anumit sens, mi-e frică de mine însămi. Mi-e frică de puterea pe care o avem atunci când nu suntem conștienți de ea. De emoțiile foarte puternice, de momentele în care pierdem controlul și putem acționa din impuls, din frică sau din inconștiență. Pentru că eu cred că energia noastră amplifică foarte mult ceea ce purtăm în interior, iar uneori omul poate deveni propriul lui obstacol.
Le-aș sfătui pe femei să nu caute drumul altcuiva. Cred că pierdem foarte mult timp atunci când încercăm să trăim viețile altor oameni. Vrem să purtăm ceea ce poartă altcineva, să conducem mașina cuiva, să avem casa, relația, cariera sau stilul de viață pe care îl vedem la altcineva. Dar ceea ce vedem din exterior nu este niciodată întreaga poveste.
Interviu Iuliana Mămăligă, Foto: Alexandra Gorbatiuc
#numerologie




Lasă un răspuns