Sergiu Strungaru: „Dacă nu te interesează ce se întâmplă în jurul tău, nu trebuie să te faci jurnalist”

A ajuns să profeseze jurnalismul din întâmplare. În ziua în care mama l-a luat de mână și l-a adus la Chișinău să-şi aleagă facultatea, era sigur că vrea să devină actor. Dar, în drumul spre AMTAP, oboseala, ziua toridă de vară, orașul gălăgios și vitreg pentru un copil de la sat au „corectat” ceva în soarta lui. Îndreptându-se spre Academia de Arte, a văzut Universitatea de Stat din Moldova – prima lui reacţie a fost să intre acolo și să aleagă prima facultate care îi venea în minte, ca să scape de clocotele acestui oraș. A preferat cel mai scurt rând de abiturienţi, cel de la Facultatea de Jurnalism și Știinţe ale Comunicării…

Este de 12 ani în presă – a început să muncească încă de pe băncile facultăţii, iniţial ca simplu reporter la Radio Moldova, fiind nevoit să preia regulile de pe „front”, întrucât lecţiile învăţate la facultate nu mai erau aplicabile în raport cu realităţile. În 2008 a descoperit lumea televiziunii, iar la începutul lui 2016 a primit o ofertă interesantă de la NTV Moldova. Astfel, a ajuns să realizeze emisiunea „Acces Direct”, una de referinţă în grila de emisie a acestei televiziuni. Detalii am aflat de la însuși Sergiu Strungaru.

Cum privești televiziunea ca fenomen, dar și ca practică?

De vreo opt ani încoace, nu încetez să descopăr posibilităţile și plăcerile pe care le oferă televiziunea. De-a lungul acestor ani am fost în centrul a mii de evenimente, a sute de proteste, conferinţe de presă, emisiuni și interviuri cu oameni simpli, dar și cu persoane influente. Un om al televiziunii, așa cum îmi place să cred despre mine, niciodată nu va obosi de toate aceste lucruri și, dacă va fi nevoie, va renunţa și la sărbători, și la zile de odihnă, doar ca să fie acolo, „în teren”.

În ce privește televiziunea ca fenomen, nu mai este o noutate că „relaţia cu ecranul” poate impune stiluri de viaţă și de comportament atât în interiorul unei familii, cât și în toată societatea. Anume din această cauză televiziunea este folosită mai mult ca factor de influenţă asupra opiniei publice decât ca sursă principală de educare și informare.

De cât timp ești la NTV Moldova și cum ai ajuns aici? Ce faci și ce rezultate ai obţinut de când muncești la postul respectiv?

La NTV Moldova am fost invitat la începutul anului curent. Am primit un telefon și mi s-a propus să fiu producător în Departamentul știri și programe. Aici mi s-a oferit șansa să revin în știri – stihia mea, şi am devenit parte a unei echipe de profesioniști, pe care nu aș părăsi-o nici dacă vine potopul. Împreună cu colegii mei, facem zilnic știri, talk-show-uri cu tematică social-politică, iar duminică prezentăm și o emisiune dedicată municipiului Chișinău.

Ce loc ocupă NTV Moldova pe piaţa mediatică autohtonă și care este publicul-ţintă al acestei televiziuni?

NTV Moldova s-a dezvoltat spectaculos – în mai puţin de șase luni de la lansare, a devenit unul dintre cele mai populare posturi cu conţinut generalist din Republica Moldova. Prin toate emisiunie sale, NTV Moldova se dedică informării obiective și educării publicului, urmărind să nu ignore nicio categorie de telespectatori.

Astfel, postul nostru de televiziune a devenit un partener de încredere pentru fiecare familie. Bărbaţii urmăresc detectivele și emisiunile dedicate automobilelor, femeile au parte de show-uri culinare și emisiuni pentru vacanţe.

1-0644_opt

În general, producătorii nu prea trec în faţa camerelor. Tu, însă, ai trecut. Ce te-a făcut să-ţi schimbi părerea?

Dacă nu-ţi place adrenalina și dacă nu te interesează ce se întâmplă în jurul tău, nu trebuie să te faci jurnalist. Emisia directă este ca un magnet pentru cei care măcar o dată au încercat-o, iar discuţiile cu politicienii și experţii oferă acces la informaţii preţioase din lumea politică. Iată de ce am creat proiectul „Acces Direct”, pe care îl prezint live în fiecare zi de joi.

Cărui public se adresează emisiunea ta și ce îi oferi prin intermediul ei?

Eu vin în studio cu invitaţii mei ca să transmitem oamenilor ce se întâmplă în jurul nostru. Încerc să ofer publicului acces direct la oamenii care decid și la oamenii care formează opinia publică. Astfel, fiecare cetăţean care ne privește își poate „fabrica” o concluzie despre subiectul abordat în emisiune.

Cum ești în afara studioului și în afara jobului? Acasă, cu familia, cu prietenii, cu vecinii…

Sunt un om oarecare, niciodată nu mi-am dat aere de vedetă. În plus, sunt un modest incurabil și niciodată nu mi-a plăcut să afișez detalii din viaţa particulară sau să vorbesc despre familie.

Care sunt principiile tale de viaţă?

Sunt muncitor de fire și nu-mi plac lucrurile făcute pe jumătate. De asta mulţi îmi spun că sunt un perfecţionist. Nu-mi plac leneșii, făţarnicii și trădătorii, iar prietenii mi-i aleg anume după aceste criterii.

Ce filme și cărţi recomanzi?

Sunt un fan al filmelor istorice cu acţiunea petrecută în Antichitate și în Evul Mediu, cum ar fi „Troia” și „Regele Arthur”.

Nu-mi place să citesc cărţi, mă plictisesc, mi se face somn. Prefer doar să răsfoiesc enciclopedii, de aceea am multe colecţii acasă. Sunt pasionat de civilizaţiile dispărute și de piramide, așa că nu-mi scapă nicio noutate din acest domeniu.

De câte ori pe lună mergi la pescuit?

Nu pescuiesc. Tot timpul meu liber îl dedic familiei și părinţilor. Nu ratez nicio ocazie să merg la baștină, la Ungheni, și ­să-mi ajut părinţii la muncile de pe lângă casă. Asta îmi oferă mai multă plăcere și energie decât orice pescuit sau altă ocupaţie de genul acesta.

 

Text: Marcel Toma

Abonează-te la articolele

Vip Magazin