Victor Ciobanu, câștigătorul premiilor Omul Anului 2016, categoria Formatori de opinie

A fost citit, văzut, ascultat şi chiar auzit, încercând să-şi facă onest meseria într-un an important şi dificil în care cei din breasla lui au fost solicitaţi la maximum. Niciodată nu s-a poziţionat într-o singură tabără, cum se practică în ultima vreme în societatea noastră, ci a dat curs invitaţiilor atât la JurnalTV, cât şi la NTV Moldova. Or, Victor Ciobanu este formator de opinie.

Cuvântul-cheie al anului trecut, după mine, este monopolizarea. Instaurarea monopolului cvasitotal în domeniile cele mai importante. Monopolul politic a constat în distrugerea partidelor concurente prin corupere și / sau șantaj și formarea unei majorități de adunătură în care fracțiunea transfugilor corupți e cea mai mare. Acest fapt, legiferat și prin decizia dubioasă a CC, a deformat întreg sistemul politic, a transformat parlamentul în cimitir de partide (e doar o chestie de timp devorarea socialiștilor). Continuarea logică va fi trecerea la sistemul mixt electoral, care, în condițiile actuale, va garanta conservarea puterii în mâinile unei singure grupări.

>>> Am un sentiment contradictoriu – am scris că se va ajunge cu degradarea până aici în 2013, în cartea „Moldova Oligarhică”, și sunt satisfăcut ca cercetător. Totodată, mă simt profund dezamăgit ca cetățean de această clasă politică de impostori și parveniți fără scrupule.

>>> În calitate de editorialist și comentator, am asistat la lichidarea / suprimarea / restricționarea mai multor instituții media cu care am colaborat. Reducerea drastică a platformelor de discuții în care poate fi expus un punct de vedere alternativ celui oficial e încă un pas spre consolidarea regimului autoritar.

>>> Guvernarea se îmbată cu apă rece, începând să creadă că rezultatele, în mare parte virtuale, dar promovate insistent, chiar produc efecte. Or, PR-ul e un lucru complementar care nu poate substitui acțiunile propriu-zise.

>>> Politicienii sunt cei responsabili de procesele social-politice. Formatorii de opinie au un rol mai modest, mai indirect. Unii cântă la unison cu guvernarea și devin deformatori. Pentru că rolul formatorului și al intelectualului, în general, e să gândească critic și să fie în opoziție oricărei guvernări, indiferent de culoarea acesteia.

>>> Ceea ce vedem acum în Moldova numai politică nu este. Guvernarea actuală este un clan, o gașcă, care își promovează și realizează interesele proprii pe seama cetățenilor și făcând uz de instrumentele statului pe care l-a acaparat. Suntem un stat capturat, fapt recunoscut la nivel internațional.

>>> Cine trebuie să facă politică? Politicienii. Ei sunt proiecția cetățenilor. Atâta timp cât vom vota hoți și corupți (iar anume asta ne pregătește guvernarea cu sistemul mixt), nimic nu se va schimba spre bine. Trebuie să ne învățăm să facem alegerea corectă. Și să ne organizăm. Pentru că, vorba ceea, oameni buni sunt mai mulți, dar cei răi sunt mai bine organizați.

>>> Am avut un an bogat în activităţi dincolo de evenimentul principal al anului. Am participat în calitate de expert în campania „Update Moldova”, în cadrul proiectului Agenției SUA pentru Dezvoltarea Internațională „Comerț, Investiții și Reglementarea Activității de Întreprinzător” (BRITE). Au fost elaborate și promovate șase reforme, identificate de sectorul privat ca fiind prioritare pentru îmbunătățirea climatului de afaceri al Moldovei. Am avut mai multe întâlniri cu antreprenorii ca să le explicăm utilitatea reformelor. Am constatat că ei înțeleg mult mai bine realitatea economică și că necesitatea implementării reformelor trebuie mai degrabă explicată guvernanților. În plan personal, m-am îmbogățit cu un nepoțel minunat și asta-i o mare bucurie.

>> Cred că am scris prea multe texte, fiind legat de formatul de ziar. Am observat că textele mari, mai analitice, cu cifre și grafice se citesc mai puțin. E o tendință generală a consumului rapid al informației, când cititorul nu mai are timp să gândească. Aparent, e problema epocii internetului, dar nu-i adevărat, e mult mai veche. Iată ce scria Remarque despre ziarele din secolul trecut: „Nu mai avem nevoie să gândim. Totul a fost din timp gândit pentru noi, rumegat și chiar trăit. Conserve! Ne rămâne doar să deschidem borcanele”. Așa că, nimic nou. Totuși, cred că textele complicate sunt absolut necesare și își au cititorii săi. În general, cred în cifre, analiză, cercetare. De aceea voi mai scrie texte mari și voi mai face cercetări.

274a5707_fmtFişier

Editorialist

Data și locul naşterii:
21 februarie 1960, Chişinău

Studii: Universitatea
Tehnică a Moldovei

 

 

 

Text: Marcel Toma

Foto: Andrian Irimca

Abonează-te la articolele

Vip Magazin