Alexandru Machedon, deținătorul premiului „Omul Anului 2017” în domeniul Business

De aproape 15 ani, Alexandru Machedon conduce un imperiu digital, cu peste 120 000 de clienți fideli. Concernul StarNet, lider pe piața de comunicații electronice, numără astăzi peste 550 de angajați și contorizează investiții de peste 400 mln. lei în infrastructură, iar în anul 2017 a avut un venit de peste 14 mln. euro.

Anul 2017 a avut ritmul progresului tehnologic, dinamic și complex. Provocările au fost un nou avânt pentru mine și echipa mea. Am reușit să extindem colaborările pe plan internațional, precum proiectul cu MHP Porsche Company. Am creat o academie și vom mobiliza echipe de specialiști, care vor lucra, în Chișinău, pentru proiectele IT din industria automotive cu renume global – Porsche, Continental, Siemens, etc. Avem inspirația și abilitățile pentru a face schimbările necesare în țară, prin educație, inovații și tehnologii de ultimă oră.

Văd un viitor în care educaţia este elementul decisiv în dezvoltarea statului nostru. Mă bucură faptul că putem aduce un folos comunităţii prin schimbările tehnologice pe care le implementăm şi le susţinem. La StarNet, investim în dezvoltarea şi educarea tinerei generaţii. Am alocat peste 100 de mil. de lei pentru crearea primului parc tehnologic revoluţionar – Digital Park, care conectează într-un singur punct, la Chişinău, companii tehnologice cu istoric, startup-uri, dezvoltatori IT, companii naţionale şi internaţionale, orientate spre creativitate, inovaţie şi progres.

Am creat un mediu atractiv, în care tinerii obţin studii de calitate şi fac schimb de experienţă. Anual, absolvenţii Academy+Moldova, proiect dezvoltat în parteneriat cu Fundaţia Youth Development For Innovation, dezvoltă abilităţi de programare ce le permit să se angajeze mai uşor.

Cel mai ambiţios proiect educaţional al StarNet este Noi apreciem inteligenţa. În cadrul acestui proiect premiem, de două ori pe an, elevii sârguincioşi. Suntem mereu alături de tinerii pasionaţi de inovaţii, care participă la FIRST LEGO League – cea mai importantă competiţie în domeniul tehnologiei şi roboticii. Salutăm iniţiativele de dezvoltare a antreprenoriatului tech, de aceea ne-am implicat în desfăşurarea evenimentului Startup Weekend Moldova. Implicarea tinerilor în astfel de proiecte subliniază interesul lor faţă de un viitor progresist.

Eu am încredere în echipa mea, aceşti oameni sunt exemplul unei reuşite. Împreună putem crea performanţa companiei şi un viitor prosper la noi în ţară. În 15 oraşe din Republica Moldova, dar şi în suburbii, am asigurat accesul la internet de mare viteză şi televiziune interactivă. În ritm accelerat continuăm să creăm posibilităţi şi condiţii pentru un acces uşor la serviciile de comunicaţii electronice.

Apreciez fiecare experienţă şi provocare. Nu există loc de remuşcări, există doar scopuri bine setate şi rezultate care ne motivează să fim mai buni. În drumul spre progres, fiecare moment îşi are locul potrivit, indiferent de conotaţia acestuia.

Un moment important la capitolul provocări a fost curajul şi spiritul învingător pe care l-a manifestat echipa. O mare provocare au fost ninsorile abundente din aprilie, când era nevoie să restabilim încrederea a mii de clienţi din cauza unei situaţii de forţă majoră. În Chişinău şi în suburbii, au cedat arborii, afectând cablurile de internet. Volumul pagubelor a fost considerabil – au fost afectate nu doar cablurile de conexiune, dar şi aparatajul tehnic conex. În consecinţă, mulţi clienţi ai StarNet nu au putut beneficia de serviciile de internet şi televiziune. Prin excelenţa operaţională şi colaborarea sinergică am restabilit şi am readus clienţilor accesul la servicii.

Sunt motivat să dezvolt sisteme ce vor schimba viitorul Republicii Moldova. Acest scop mă face să fiu un manager deschis pentru idei noi, strategice, creative. Apreciez cu adevărat părerea fiecărui membru în parte. Sunt convins că doar împreună putem ajunge la schimbări importante. Pentru mine şi echipa mea, esenţa succesului este constituită de acest principiu.

2018 va fi un an al schimbărilor. Prin acţiunile mele, încerc să contribui la avansarea Republicii Moldova pe calea europeană şi la modernizarea efectivă a ţării. Eu văd că este nevoie şi e timpul ca mai mulţi antreprenori să ajungă în politică. Vreau să realizez schimbări în actuala guvernare şi să-mi desfăşor activitatea într-un mediu sănătos, civilizat, care ar fi propice pentru orice cetăţean, nu doar pentru unele grupuri de interes. Vrem să oferim oportunităţi şi motivaţie cetăţenilor, pentru ca ei să se dezvolte aici, acasă.

img_7436_1page_70_fmtFişier

Președintele Concernului Starnet

Data și locul nașterii: 23 octombrie 1979, Or. Chişinău

Studii: Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Text: Svetlana Tataru

Foto: Mihai Duca

Abonează-te la articolele

Vip Magazin