Ar fi trebuit să scriu în acest text despre o interpretă rafinată și sensibilă, care îţi ia cuvintele de pe buze de îndată ce începe a cânta, ca, mai apoi, să te lase într-o liniște gânditoare și profundă, o meditaţie asupra vieţii în care încă mai răsună vocea ei. E de-a noastră, născută într-un orășel din nordul Moldovei, dar purtată de valurile vieţii dincolo de hotare, în Rusia… Cântă neo-chanson, cântecele acelea rupte din viaţă și îngrijite inteligent. Alina Deliss.
Și o să scriu despre Alina Deliss… ca și mulţi dintre voi, descoperind-o abia acum, dar deja așteptând să revină acasă în luna iunie pentru un turneu prin orașele Moldovei ca să o ascult live sau, mai degrabă, ca să dialogăm live. Pentru că dincolo de numele ei, de renumele pe care am descoperit că-l are în Rusia, de CD-ul cu piese pe care mi l-a pus în mână un muzician minunat de la noi și pe care îl puteţi găsi în această revistă, am descoperit o lume enormă și principii de viaţă în care domină bunătatea. Până încep concertele, haideţi să cunoaștem anume acest om din spatele numelui, într-un interviu realizat într-un mod firesc în era tehnologiilor, prin WhatsApp. Așadar, un intro în lumea Alinei Deliss – interpretă, poetă, muziciană, om îndrăgostit de artă și „miruit” de Dumnezeu.
Cu ce gând v-aţi trezit în această dimineaţă? Cum încep de regulă zilele în viaţa Alinei Deliss, ce tabieturi aveţi?
Dimineţile sunt diferite. În ultimul timp, nu prea reușesc să mă trezesc așa cum o făceam pe timpuri… și îmi plăcea să mă trezesc îndelung, să zăbovesc cu gingășii și să mă ridic din așternut fără grabă, apoi, neapărat, să mă îndrept către fereastră, să trag draperiile ca să admir cerul și să salut această lume. Să privesc întinderea orașului, cum trăiesc oamenii, fug, se agită. În prezent, tind să mă apropii din nou de aceste trăiri, pentru că dimineţile mele au devenit mai mult așa – te-ai trezit și ai pășit în lume pentru a face bine… beau o cafea cu lapte, un croasant – îmi place să mănânc croasanţi cu gem de căpșuni sau de afine și, evident, recurg la un mic dejun preparat din ouă. După micul dejun, urmează munca… îmi amintesc ce am lăsat de ieri pe astăzi și planific ziua – întâlniri, convorbiri, negocieri și… uneori, între întâlniri, am sclipiri de inspiraţie… iau pixul și scriu poeme, gânduri, idei. Important este să am un pix la mine… până vor aduce chelnerii hârtie, se poate scrie și pe un șerveţel. Urmăresc de ce au nevoie oamenii și completez lumea cu raze…
Deliss e un pseudonim din câte înţeleg… de ce Deliss?
Da, Deliss este un pseudonim. Am reflectat mult timp până să mi-l aleg. Doream să păstrez numele meu, dar nu suna prea bine pentru scenă. Când am început calea mea artistică, evident, m-am confruntat cu faptul că e necesară o continuare a prenumelui, deși îmi doream mult să păstrez doar prenumele Alina. Cum vei denumi corabia, așa va naviga. Desigur, au fost gânduri diverse, dar am avut o revelaţie – „делись” (împărtășește), împărtășește dragostea, sinceritatea, bunătatea și tot ce poţi, pentru că… noi toţi suntem oaspeţi în această lume și suntem temporari… şi, cu toate că știu asta, oamenii continuă să distrugă singura lume în care putem exista… Mai mult, ne lăsăm pe pământ copiii și trebuie să ne gândim la ei, ce moștenire le va rămâne lor… Dacă omul va reuși să distrugă această lume, evident, copiilor nu le va rămâne nimic. De aceea, Deliss – împarte pace, iubire, frumuseţe, bunătate.
Poetă, muziciană, interpretă – cum s-a format acest trio în activitatea dvs. artistică? Ce latură primează în prezent?
Da, sunt poetă, muziciană și interpretă… și actriţă, desigur. Pur și simplu, iubesc viaţa și am o sensibilitate foarte dezvoltată, simt de la o milă distanţă. Dar nu pot spune ce predomină în mine din acest trio. Când nu scriu, cânt… dar mereu gândesc și vorbesc în versuri. De fapt, versurile vin singure la mine, se scurg prin mine. Mai mult chiar, mi-e frică să gândesc că ar putea fi ultimul meu vers și nu voi mai scrie nimic… dar probabilitatea e mică, pentru că eu, mereu, analizez, caut, citesc, recitesc… Dostoievski mă inspiră foarte mult și respir și mai multă viaţă când citesc din acest mare Om. Când îl recitesc, găsesc noi sensuri, analizez timpurile, perioada în care a scris el, în raport cu prezentul, felul în care el vedea infinitul pe atunci… asta înseamnă a fi poet, scriitor… să vezi infinitul prin infinit, să simţi ceea ce nu simt alţii și să depășești emoţiile umane. Să reușești să presimţi și să previi anumite întâmplări. Poetul, scriitorul trăiesc mereu cu sufletul, în afara timpului și a spaţiului, în afara pielii… e un dar de la Dumnezeu. De aceea, nu pot să fac diferenţa între aceste forme ale artei… Îmi mai plăcea mult să dansez. Iubesc ritmul muzicii. E minunat. De asemenea, sunt pasionată de felul în care prind viaţă picturile, de lumea pictorilor, de cum sunt create filmele. Totul este minunat, pentru că vine din sufletul, din mintea creatorului. Și munca unui bucătar e minunată. Tot ce oferă lumii un creator este minunat. Doar prin iubire înflorește minunea pe lume… se săvârșește o taină.
Am observat că atitudinea dvs. faţă de un produs de artă ţine mai mult de mesajul emoţional și de impactul spiritual asupra publicului și nu este gândit neapărat având ca strategie profitabilitatea. Așa e?
Mă bazez pe sinceritate. Cum poţi impune un om să facă ceea ce nu vrea? Trebuie să-i trezești interesul. Evident, toţi venim pe această lume pentru a îndeplini o anumită misiune, o datorie. Eu pot propune arta; dacă omul este interesat de creaţia mea, el cumpără bilet și o ascultă. Scopul meu e să trezesc în oameni viaţa, de aceea, întâi de toate, nu am tendinţa de a deveni mercantilă. Vreau să creez un grup artistic care să existe ca un singur organism, ca un tot întreg și să creeze această viaţă artistică cu adevărat interesantă, care dezvoltă esenţa umană și strecoară în ea ceva magic, ceea ce aprinde în oameni viaţa, umple privirea de visuri, de acest licăr de recunoștinţă în faţa lui Dumnezeu pentru viaţă, posibilităţi.
Omul e o trăire. Unii se înăspresc neprimind trăiri, se supără și, la fel ca și copiii mici, tropăie din picioare strigând „Vreau și gata!”, iar alţii caută căi și fiecare zi este reluarea acelei trăiri la care trebuie să ajungi, e culminaţia acestei fericiri. Pentru a ajunge la fericire, trebuie să fii foarte atent la fiecare pas, la fiecare faptă, la fiecare cuvânt, emoţie, gând. Aceasta este fericirea – zi de zi să aveţi grijă să nu vă murdăriţi și, într-un final, veţi fi curat… Dar, dacă veţi lăsa azi o pată, mâine – una, poimâne – încă una… vă veţi murdări. De aceea, eu, prin tot ce fac, pas cu pas, am început să adun arta, oamenii de artă, idei, muzicieni, compozitori, poeţi, un colectiv întreg.
Desigur, aproape totul în viaţă este legat de convenţii materiale, dar ele sunt simple convenţii. Și, orice ar îmbrăca omul, oricât de scumpe lucruri ar avea, accesorii, diamante, mașini, acestea nu valorează nimic dacă el este pustiu pe dinăuntru. Deci, ne înfrumuseţează faptele bune, charisma, reputaţia, relaţiile – cele mai importante bijuterii ale omenirii.
Unde o putem vedea, asculta pe Alina Deliss? Câte piese, videoclipuri aţi lansat până acum?
Am circa 40 de piese, trei CD-uri, două CD-uri cu versuri, o carte ilustrată cu poezii, o mulţime de creaţii în vers, schiţe, desene colorate, am creat și o carte pentru copii ce are ca temă viziunea asupra lumii. Videoclipuri, desigur – două clipuri-recital de versuri şi șapte muzicale. Şi continuăm să filmăm. Urmează foarte curând să filmăm câteva videoclipuri la Chișinău împreună cu echipa de la CIOFILM Production. Și am multe alte visuri artistice… Să dea Dumnezeu, voi mai creşte un pic şi, peste cinci-zece ani, voi realiza poate şi un film. Arta este un ocean minunat.
Când sunteţi împlinită de prestaţia dvs. pe scenă?
Sunt, desigur, momente în care cred că aş fi putut să fac ceva mai bine, că nu am transmis mesajul așa cum mi-am propus sau că nu m-am deschis pe alocuri. Trebuie să te exteriorizezi în totalitate și să oferi mereu din tine până la ultima picătură, mereu ca ultima oară. Ieșind pe scenă, e bine să ţii minte asta mereu. Am senzaţia uneori că braţele mele s-ar fi putut deschide și mai larg ca să pot îmbrăţișa și mai mulţi oameni, ca ei să simtă și mai bine această iubire și căldură… chiar dacă ușile unora sunt închise. Aceasta este calea mea, altfel nu o începeam, dacă în mine nu creștea această dorinţă.
Sunteţi o visătoare…?
Incurabilă. Din toate timpurile, oamenii au putut merge spre visul lor și înţelegeau că el poate fi rezultatul întregii lor vieţi… Poate că visul va deveni realitate nu peste un an, nu peste zece, dar, până la sfârșitul vieţii, el neapărat se va îndeplini. Și aceasta este calea spre vis. Se întâmplă ca el să se materializeze devreme, iar oamenii nu apreciază asta și, uneori, visul poate chiar să îi distrugă. Trebuie să fii pregătit pentru visurile tale, percepând și primind viaţa în ansamblu… Viaţa este frumoasă… e o mașinărie de proporţii, pe care nu fiecare o poate conduce… iar să o lăsăm în derivă e păcat, pentru că viaţa este una și foarte mulţi oameni se pierd în ea sau o pierd, și aceasta e trist.
Cântaţi și în afara concertelor sau a repetiţiilor – gătind la bucătărie, mergând pe stradă; în vis?
Eu nu sunt doar un artist care se trezește și merge la repetiţii, eu mai sunt și propriul producător – adun, comunic, caut căi, am multe întâlniri stabilite, negocieri și încă mai creez în același timp. Și mai e neveoie de odihnă. Pentru a crea, trebuie să te oprești, să te liniștești. Deseori, mă mir cum de mai pot crea, cânta, scrie având un asemenea program. Doar Dumnezeu dă putere. Și, da, cânt pretutindeni, gândesc în versuri, creez oricând am inspiraţie.
Cui îi este adresată muzica dvs?
Muzica mea este adresată oamenilor care au inimă, suflet, gânduri, ochi… urechi. Tuturor oamenilor, inclusiv copiilor. E minunat momentul în care cânt și văd cum copiii tind să se apropie de scenă, uneori cu tot ce au ei… dacă au o bomboană, un biscuit, fug la scenă și îmi întind mâinile. Și aceste clipe sunt atât de interesante, haioase… încât mă pierd, mă opresc uneori și nu pot cânta… e o fericire, o bucurie nemăsurată, o binecuvântare. De aceea, muzica mea este adresată tututor oamenilor. Cu dragoste. Cu mare dragoste.
Ce ar trebui să afle, să știe ascultătorul despre Alina Deliss?
Cândva eram o fetiţă fără oportunităţi și nici nu înţelegeam ce este o oportunitate. Nu știam că pentru a veni în această viaţă, trebuie să fii importantă, iar dacă devii importantă, trebuie să porţi o mască, să te protejezi ș.a. Mereu am gândit că dacă te-ai născut, trebuie să trăiești, să te bucuri, să fii de folos. Alina Deliss a trecut prin multe, dar nu a încetat să se bucure, să spere, să iubească, să creadă, și toate s-au întâmplat datorită faptului că eu trăiesc printre oameni și sunt la fel ca și voi, cu aceleași frici, cu aceeași durere, cu aceleași treceri peste obstacole, dar anume pentru că eu cred că e posibil să treci peste ce este mai rău și să lași răul în spate, să rupi această panglică de finiș și să dai buzna în lumină învingătoare… asta îmi dă speranţă. Vreau să mă bucur. Și nu în singurătate. Cu toţii împreună.
De ce aţi ales acest gen muzical, chanson?
Este neo-chanson… chansonul este un repertoriu – piese din viaţă. Neo înseamnă mai inteligent, mai fin, mai sensibil, cu gândire. E simplu… sunt piese din viaţă. Nu am nici o legătură cu popul și nici cu showbizul. Eu respir artă. Fac artă pentru oameni, pentru popor, pentru inimă și suflet. Mai mult, nimic.
Din tot ce am citit și am vizionat pe internet cu și despre dvs, nu am putut să nu sesizez sinceritatea dvs. Cui îi permiteţi de obicei să privească dincolo de „ambalaj”? Sunteţi o carte deschisă?
Dacă deja ai pășit pe scenă, în faţa oamenilor, de ce să fii o carte închisă? Dacă autorul ar scrie nu se știe ce, netrecând prin sine totul, această carte ar fi adus folos? Ar putea voala numele, evenimentele din viaţa sa, dar niciun autor, niciun pictor, niciun poet… nimeni nu a creat fără să simtă… Creatorul, în orice caz, își dezgolește sufletul. Nu înţeleg de ce ar trebui ţinut închis… Împărtășesc cu sinceritate oamenilor ceea ce simt și ce știu și îi ajut cum pot. Am visuri care, la timpul lor, se vor îndeplini.
Chișinăul o cunoaște pe Alina Deliss? Ce vă leagă de acest oraș și ce amintiri păstraţi?
Chișinăul mi-e drag pentru că e capitala Moldovei. M-am născut în Moldova, într-un orășel de la nord – Râșcani. La capitală, doar visam. În copilărie, făceam dansuri populare moldovenești și, cu această ocazie, veneam în capitală. Iar vizita la circ era ceva inexplicabil – senzaţia că ești în al nouălea cer, un vis împlinit și multă bucurie. Aveam 10-11 ani. Ţin minte cum venisem la Chișinău cu colectivul nostru pentru un turneu de trei zile, am fost cazaţi la hotel… iar trăirile pe care le-am adunat atunci au fost unice – felul în care am simţit ritmul orașului, această energie excepţională și visam… visam pe atunci să trăiesc în Chișinău.
Acest oraș deţine un colorit aparte… nu în zadar Pușkin scria despre Chișinău și despre Moldova în întregime… Și nu în zadar a fost îndrăgostit de o moldoveancă. Poporul nostru este mic, dar Mare, cu un spirit deosebit. Mă mândresc cu faptul că în mine curge acest sânge. E o ţară aleasă… iată de ce Moldova înseamnă foarte mult pentru mine.
Am înţeles că reveniţi în curând la Chișinău pentru a concerta. Vrem detalii.
Da. Luna iunie este destinată unui turneu prin orașele Moldovei. E ocazia extraordinară de a împărtăși tot ce am, simt, pot oamenilor de aici… de acasă. Voi fi acompaniată de Megapolis Band, iar programul concertelor și alte detalii vor fi anunţate pe parcursul lunii mai prin intermediul presei, al panourilor și al revistei „VIP magazin”.
Chiar dacă nu aveţi studii în domeniul muzicii, cântaţi foarte frumos, curat. A fost o revelaţie această incursiune muzicală? E un har?
Am cântat dintotdeauna. Nu a fost ceva neașteptat. Eu nici măcar nu știam că e necesar să înveţi ca să poţi cânta. Un instrument, da… trebuie să-l însușești. Am început să cânt încă din copilărie, pe când făceam dansuri. Acolo era o fată care cânta bine, după părerea profesorului, iar eu tăceam mereu… și, pe neașteptate, am început să cânt… la care el a zis: „Ce, ce?!”. (râde) În primul rând, piesele în română sunt foarte melodioase, curgătoare, ca trilul de păsări… iubesc această limbă. Cum m-a auzit profesorul, a zis: „Gata, tu vei cânta”. Au urmat evoluţii pe scenă. Am avut și plecări în România pentru a cânta. Altceva e că la un moment dat am întrerupt cântatul, deși aveam succes și sala era arhiplină… ţin minte această euforie, ce se întâmpla în sală. De aceea am și continuat să fac asta, deși am avut o pauză foarte mare, o tăcere îndelungă. Dar asta este o altă poveste. Cântarea este, pentru mine, viaţă.
Din ce sunt inspirate versurile cântecelor pe care le interpretaţi?
Piesele sunt exclusiv ale mele, gândurile mele, emoţiile mele, lumea mea. Dar această lume nu se limitează doar la mine. Totul, desigur, este creat prin prisma analizei și a comunicării cu oamenii. Totul este interdependent. Prin contact comun cu oamenii și cu fenomenele din jur, iau naștere asemenea piese.
Alina Deliss tinde spre aceea ca oamenii să o vadă și să o asculte. Pentru că ea iubește foarte mult oamenii. De curând am filmat un videoclip cu copii și când lucrarea a fost gata, am sărbătorit reușita și le-am zis: „Cândva o să vă priviţi în acest videoclip și o să fiţi mândri că v-aţi filmat în el.” Și totul a fost atât de cald, confortabil, încrezător. Când era timpul să ne luăm rămas-bun, o fetiţă s-a întors spre mine… nu voi uita niciodată acest moment, și a întrebat „Dar noi o să ne mai vedem vreodată?”. Mi s-a strâns inima și i-am zis: „Sigur că o să ne vedem… unde să plec. Trăiesc aici cu voi.” Am cuprins-o și apoi ea a plecat, dar acest moment a rămas imprimat în mine și mi-am zis: „Doamne, îţi mulţumesc că îmi oferi o asemenea posibilitate de a învăţa dragostea omenească și de a o oferi, deși uneori este atât de complicat…” Dar în ajutor vine doar Dumnezeu, care este sinceritate, fidelitate, receptivitate, compasiune, empatie, fericire, bucurie, îmbrăţișări, căldură, confort, zâmbete, frumuseţe.
Marie Curie spunea: „Nu trebuie să-ţi fie frică de nimic în viaţă, trebuie doar să înţelegi.” Dvs. aţi avut, aveţi frici? Ce frici aţi depășit, înţelegându-le?
Nu doar să înţelegi… trebuie să poţi să înţelegi și să ai timp pentru asta. Aș spune așa – nu trebuie să-ţi fie frică de nimic în viaţă, trebuie doar să ai încredere în viaţă și să trăiești. Trebuie, elementar, să nu minţi, pentru că minciuna încă nu a făcut pe nimeni fericit și nu a condus spre bine. Cu cât minţi mai mult, cu atât devii mai confuz. În același context, nu trebuie să invidiezi, pentru că invidia, la fel, întunecă și oprește omul din calea sa.
Care e cea mai valoroasă lecţie deprinsă de dvs. în timp, odată cu experienţa?
În primul rând, am înţeles ce înseamnă „să pierzi”, să nu construiești relaţii, să trăiești prin emoţie, să nu poţi ierta, să răbufnești… desigur este o experienţă, o sfâșiere îndelungată. Am avut foarte multe trăiri în viaţa mea… multe romane care îmi păreau că sunt prefaţa unei mari iubiri. Și a fost un moment când am ajuns cu desăvârșire singură și o perioadă în care ani întregi nimeni nu m-a sunat… oricât de straniu ar părea asta. Tot întrebându-mă de ce mi se întâmplau mie toate acestea, am înţeles câţi oameni am supărat. Până în acel moment, credeam mereu că mai departe mă așteaptă și mai multă dragoste, comportându-mă fără recunoștinţă faţă de sentimente. Apoi am înţeles… că a venit timpul să știu ce este singurătatea… Și am cunoscut-o o perioadă îndelungată, zece ani. Până la asta, îmi erau dăruite braţe de flori pe care nici nu mă gândeam să le iau acasă, le lăsam în scara blocului. Ulterior am simţit cum e atunci când nu îţi este dăruită nici măcar o floricică. Și ce înseamnă pentru o femeie când nu îi este dăruită o floare în semn de atenţie nici măcar de 8 Martie? Ce e pentru o femeie când nu o sună nimeni să-i zică „Salut. Ce mai faci?”. Cum se simte omul când devine inutil. Era atât de important pentru toţi și, dintr-odată, inutil, deși parcă e la fel de frumos, la fel de aspirant, la fel de luminos, dar nu are nimeni nevoie de el. Era un paradox. Trăiam ca după un perete de sticlă. Sănătoasă, tânără, dar, iată, aceasta era răsplata.
Acum înţeleg foarte bine cum trebuie preţuiţi oamenii, sinceritatea, cum să creez. Mă comport foarte atent cu tot și cu toţi. E o lecţie. Am luat viaţa de la capăt. Am început să văd oamenii, să îi ascult.
În prezent, sunt deschisă spre oameni, dar nu și în viaţa personală. Nu mă grăbesc. Pentru că vreau să creez un cuplu de care să nu mă îndoiesc niciodată, cu bărbatul cu care voi trăi toată viaţa de acum încolo. Toată. Și în vecii vecilor. Această pereche va fi toată dragostea mea, reflecţia mea. Mai bine voi fi singură, dar nu voi mai face greșeli. Asta e cea mai valoroasă experienţă de-a mea.
Cum a venit poezia în viaţa dvs.? Când aţi scris primul vers, prima carte? Cum abordaţi poezia?
Primele versuri le-am scris având opt ani. Îmi plăcea foarte mult să scriu. Îmi pare rău că acele versuri nu s-au păstrat. Oricât de naive ar fi fost, ele erau o lume foarte fină a trăirilor. Când am vrut să le găsesc (ne mutam într-o altă casă), le-am căutat cu insistenţă, dar se pare că cineva deja le adunase în vreo cutie şi le aruncase sau le dăduse foc. Păcat.
Omul scrie atunci când are ceva de spus, de aceea am reînceput să scriu, fiind în totalitate conștientă ce urmează după asta, ce port și ce ofer oamenilor prin informaţiile pe care le transmit prin poezie. E o mare responsabilitate, e o cale complexă, grea și provocatoare în același timp. Deci, omul trebuie să fie pregătit pentru această cale și, la timpul său, să fie binecuvântat pentru ea.
Dacă ar fi să scrieţi în această clipă un poem, cum ar începe el?
„Как хочется жить / Как хочется парить / Как хочется любви чувствовать / Как хочется мечтать / Как хочется желать / Прижаться ко всем вам / И улыбнуться / Как хочется нежности / Как хочется радости / Как хочется красоты / И просто услады / Как хочется воды прохладной / Из рук мамы моей выпить…”, ceva de genul acesta…
Ce înseamnă frumuseţea unei voci, a unui om?
Frumuseţea, ca şi muzica şi arta, este atât de relativă… Doar recent am început să ascult vocea mea şi să mă gândesc ce oare iubesc oamenii într-o voce, cum să distingi dacă e frumoasă sau nu, ce înfrumuţesează o voce. De fapt, vocea este ca respiraţia şi fiecare om are vocea sa, semnalul său. Așa că am început să-mi ascult vocea, vocea dezgolită… Multe instrumente sunt implicate în crearea unei piese, dar vocea o completează.
Dacă o persoană trece prin greutăţi păstrându-şi verticalitatea, sinceritatea şi dragostea faţă de viaţă, aceasta îl înfrumuţesează. Eu nu accept intervenţiile asupra aspectului fizic… nu îmi fac injectări, nu vreau să şterg de pe faţa mea amprentele vieţii trăite, emoţiile mele, gândurile mele. Las ridurile să fie… ele sunt calea mea, viaţa mea. Mulţi îmi spuneau: „Alina, eşti persoană mediatizată, trebuie să-ţi întreţii cumva imaginea”. Am răspuns că nu vreau. Dacă oamenii vor avea nevoie de mine doar pentru aspectul meu exterior, asta înseamnă că ei niciodată nu vor auzi vocea mea interioară, ce vreau să le zic, or mie asta îmi trebuie. Da, aspectul fizic atrage, dar dacă nu există conţinut… e pustietate, farsă, minciună. Eu vreau să fiu transparentă şi deschisă mereu tuturor oamenilor. În ce va consta utilitatea mea dacă mă voi preface și voi fi făţarnică?
Aţi trecut și prin momente complicate, cumpene în viaţă. Datorită cărui fapt sufletul dvs. a dat din nou în floare?
În viaţa mea au fost momente grele și încercări… deja am zis că pe când eram tânără, abordam foarte superficial sentimentele profunde. Mă conduceam doar de emoţii și mă enervam dacă ceva se întâmpla altfel decât îmi doream… Bănuiesc că știţi genul acela de fată capricioasă, prinţesă. Totuși, nu m-am născut într-o familie regală. Mi-am meritat pedeapsa de a fi uitată în singurătatea mea. E greu când ești singur cu tine și doar tu hotărăști cum să te corectezi. Dar sunt bucuroasă și mulţumită de tot ce mi-a dat viaţa. Și dacă va da Dumnezeu să creez o familie, voi ști cum să o „cresc”. Omul vine pe acest pământ ca să înveţe cum să se bucure și să fie fericit. Și nu doar să trăiască în această stare de bucurie și fericire, dar și să o dăruiască.
Doar prin iubire înflorește minunea pe lume… se săvârșește o taină.
Dacă oamenii vor avea nevoie de mine doar pentru aspectul meu exterior, asta înseamnă că ei niciodată nu vor auzi vocea mea interioară.
Niciun autor, niciun pictor, niciun poet… nimeni nu a creat fără să simtă… Creatorul, în orice caz, își dezgolește sufletul. Nu înţeleg de ce ar trebui ţinut închis…
Text: Doina Popa